Niciun semnal pozitiv pentru Schengen, dar și noi am putea bloca Austria. Decizia se mută în februarie sau aprilie

Niciun semnal pozitiv pentru Schengen, dar și noi am putea bloca Austria. Decizia se mută în februarie sau aprilie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Justiție și Afaceri Interne nu a luat nicio decizie în ce priveşte intrarea în Schengen a României şi Bulgariei şi cu frontierele terestre. Următoarea şedinţă JAI va fi pe 12-13 decembrie, dar nici atunci nu avem speranţe prea mari.

Europarlamentarul Eugen Tomac spune că abia la Consiliul JAI din februarie sau aprilie ar putea fi închis acest dosar.

”În momentul de față este clar că în 2024 nu există nici o șansă ca România să intre terestru în spațiul Schengen (…). Dacă România va avea capacitatea după aceste alegeri prin care vom trece să-și instaleze rapid un guvern capabil să discute cu Varșovia, pentru că anul viitor, în prima parte a anului, președinția UE va fi deținută de Polonia și cred că Donald Tusk are capacitatea să impună pe agenda UE acest subiect și experiența necesară pentru a ne sprijini eficient (…), în Consiliul JAI din februarie sau din aprilie ar trebui să închidem acest dosar”, a declarat vineri Tomac, la RFI România.

ADVERTISING

Iar până atunci România ar putea pune presiune pe Austria, blocând alte decizii europene.

”Nici o țară nu este obligată să-și justifice votul, chiar și atunci când blochează o decizie ce ar trebui să acționeze în loialitate față de Acord sau Tratat, ceea ce înseamnă că și România la rându-i poate oricând bloca orice decizie importantă la nivel european, fără a-și justifica poziția”.

Comunicatul oficial al JAI precizează că România și Bulgaria și-au prezentat măsurile puse în aplicare pentru a-și proteja frontierele, dar ridicarea controalelor la granițele terestre va necesita o altă decizie a Consiliului. Practic, nu vedem aici niciun semnal pozitiv şi nu este avansată nicio dată.

ADVERTISING

Cel care se opune în continuare este ministrul de Interne din Austria, Gerhard Karner, care spune că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în Schengen. "Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat Gerhard Karner.

Eugen Tomac critică declarațiile ministrului austriac:

”Mi se par extrem de incorecte la adresa României, în condițiile în care atât domnul ministru Karner, cât și toți ceilalți omologi ai săi din UE știu foarte bine că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile și evident că aici asistăm la un joc politic incorect la adresa țării noastre și a Bulgariei. Nu există nici un argument politic și tehnic pentru a justifica acest abuz de putere pe care-l face Austria de aproape doi ani de zile la adresa noastră”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇