Dacă ar accepta să modifice Legea Educație într-un loc, le e teamă că o să se pună apoi și chestiunea plagiatelor. Și dacă ajungi acolo, atunci ce te faci cu prim-ministrul? Până la urmă, aici e miza mare, iar prim-ministrul n-are nici el un răspuns la această chestiune, spune filosoful Andrei Cornea, unul dintre semnatarii scrisorii publice adresate ministrului Sorin Cîmpeanu.
În doar câteva zile, peste 30.000 de persoane au semnat o petiție în care i se cere demisia lui Cîmpeanu și 100 de intelectuali i-au trimis o scrisoare ministrului Educației în care au criticat simulacrul dezbaterilor pe Legile Educației și au cerut „consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților”.
Cîmpeanu i-a taxat pe intelectuali drept un grup de interese și consideră că petiția este un demers politic.
Andrei Cornea, avem o scrisoare deschisă către ministrul Educației. Ați semnat-o, au semnat-o cred că peste 150 de intelectuali, profesori universitari. Avem și o petiție pentru demisia ministrului Educației și totuși ministrul Educației nu a dat niciun răspuns.
Da, n-a dat niciun răspuns. Probabil pentru că acei care au semnat pentru demisia dânsului sunt în jur de 30.000, dacă erau 100.000 era altceva, dădea un răspuns, nu pentru că ar fi fost el interesat de povestea asta, dar erau alții, politicienii din PNL care începeau să se îngrijoreze.
O replică totuși v-a dat. A spus că intelectualii care au semnat acea scrisoare fac parte dintr-un grup de interese. Care sunt grupurile de interese aici?
Interese sunt. Sau mai exact, interesele sunt acelea care privesc bunul mers al educației. De asta suntem interesați noi. Când se spune în România grupul de interese, se presupun forțe obscure, de obicei venite din străinătate sau, mă rog, plătite cu bani grei, care vor să destabilizeze. Mai e ceva de destabilizat în educația din România?
Domnul Cîmpeanu dovedește că este un sub-mediocru funcționar, nu este nici măcar capabil să se ridice la înălțimea funcției de profesor sau de fost rector. E un mărunt funcționar public al cărui nume va fi foarte repede îngropat în uitare și care nu reușește să înțeleagă nici măcar un sfert, care sunt cu adevărat făuritorii culturii și ai educației din țara asta.
Rămâne totuși un semn de mirare că modificările făcute prin legea educației au fost anunțate și în raportul prezidențial, în România educate. Au fost și atunci foarte multe critici argumentate dinspre societatea civilă, dinspre profesori. Și totuși, iată, legea a rămas nemodificată. Cum vă explicați această surzenie, să spun așa?
Această surzenie este în mare măsură surzenia lui Iohannis, pentru că el este cel care probabil că are ultimul cuvânt în materie de educație. Cred că nici măcar PSD-ul nu se amestecă în această chestiune, iar Iohannis pur și simplu nu are chef să-și bată capul cu această problemă. În plus, este și teama lor că dacă se fac modificări într-un loc, o să se pună și chestiunea plagiatelor.
Și dacă ajungi acolo, atunci ce te faci cu prim-ministrul? Până la urmă, aici e miza mare, iar prim-ministrul n-are nici el un răspuns la această chestiune.
Am mai trecut prin prin această istorie, cu un prim-ministru, în trecut.
Da, cu Ponta, pe urmă cu Tudose și cu atâția alții care sunt ca ei.
Cum se poate rezolva această problemă a plagiatelor, a doctoratelor pe bandă rulantă? Se poate rezolva?
Foarte simplu, s-au dat suficient de multe soluții. Pur și simplu, legea trebuie să fie suficient de severă, de fermă, în așa fel încât lucrurile astea să nu se întâmple. Sau să se întâmple cât mai puțin cu putință. Nu e prea complicat. E adevărat că CNATDCU e o instituție absentă din alte legislații. Unde universitățile fac singure treaba asta, suspendă doctoratele care sunt suspecte. La noi e foarte complicat de făcut asta de către unele universități, care au dat doctorate pe bandă rulantă. Nu pot ele să facă curățenie în propria lor ogradă.
Atunci e bine să existe un organism, cum este CNATDCU, care, trebuie spus, este un organism al ministerului, dar e un organism independent, autonom, în care au fost numite de-a lungul timpului personalități în toate domeniile.
E cumva trist că vorbim de ani de zile numai despre doctorate plagiate, fără să ne punem problema calității, de pildă, a lucrărilor de doctorat.
Asta e o altă poveste. E o calitate foarte slabă în foarte multe cazuri. Dar n-am ajuns încă la calitate. Mai e timp. Deocamdată încercăm pur și simplu să eliminăm contrafacerile.
Care este miza? De ce merg înainte, de pildă, cu acele modificări? Absolut toate organizațiile neguvernamentale, specialiștii în educație, cum este domnul profesor Miclea, au atras atenția că acele modificări care trec la colegii un examen de admitere separat, măresc clivajele sociale. Or, să ai o lege a educației care, în loc să corecteze, să mărească disparitățile din societate e greșit din start. Și atunci care credeți care e miză aici?
Nu știu aici sigur care care este miza, pot fi mai multe. Poate fi pur și simplu faptul că există un lobby mai intens din partea unor licee, colegii naționale și așa mai departe, care ar prefera să aibă un examen separat, să fie tratate altfel, speră să obțină diverse avantaje. Dar în povestea asta poate că mai e și altceva. Este obsesia asta care există la noi cu vârfurile. Să avem vârfuri, să avem olimpici, să avem de unde să obținem olimpici.
Ne e foarte greu să obținem un nivel mediu, acceptabil în ansamblu. E mai ușor să obținem un nivel înalt sau relativ bun în câteva puncte, iar restul nu contează. E curios că PSD-ul, care își dă aere de partid social-democrat, nu spune nimic, n-are niciun cuvânt de spus. Probabil că au convenit să nu se bage sau negocierile sunt în altă parte.
După cum observ eu, și PNL și PSD fiind la putere se bat totuși să fie fiecare în opoziție. Adică să culeagă și roadele celui care e în opoziție și critică.
Da, aici însă nu prea au încotro. Aici liberalii sunt mai expuși pentru că au prim-ministrul și până la urmă asta e elementul principal.
E o ultimă întrebare conjuncturală. Miercuri s-a serbat cu fast politic, să spun așa, Ziua Limbii Române și l-am auzit pe ministrul Culturii spunând că ar trebui să avem o lege a limbii române.
Problema este ce faci cu cei care stâlcesc limba română? Nu pentru că adaugă cuvinte străine, ci pentru că pur și simplu fac greșeli imense de gramatică, pentru că nu știu să folosească gramatica română. Ce faci cu ei? Îi pedepsești? Păi atunci îi aduci pe toți miniștrii la rând și aproape pe toți îi sancționezi. Sancționează-i pe parlamentari, sancționează-i pe primari.
Dacă ați văzut, e așa o defilare de ii și de porturi naționale la politicieni.
Da, da, asta e simplu. Să vorbești corect, asta e o problemă.
Domnul Cîmpeanu a spus despre semnatarii acelei scrisori că n-au făcut mari isprăvi la viața lor.
Așa e, suntem niște mediocrități. N-am făcut nimic deosebit, dânsul a făcut, este un mare om, posteritatea îl va pomeni în fiecare zi și fiecare ceas.
Dumneavoastră ați tradus din Plotin, traduceți acum, faceți noi traduceri din Platon, dar astea nu sunt isprăvi.
E așa de penibil acest domn Cîmpeanu, ce suficiență uluitoare poate să aibă. Până la urmă pe ce o bazează? Cu ce se justifică de data asta? Omul putea să adopte o atitudine puțin mai politicoasă, să spună că da, sigur, se mai pot face îmbunătățiri. Putea să adopte o atitudine mai conciliantă în formă, chiar dacă pe fond nu schimba mare lucru.
Interesantă la ei este nevoia să facă pe deștepții și pe grozavii, să-și arate mușchii. Și asta le place foarte mult să o facă față de intelectuali, pentru că convingerea lor e că intelectualii nu contează, electoral.Dacă eram lucrătorii de la metrou, dacă eram cei de la CFR sau de nu știu unde, atunci sigur ar fi contat. Dar e vorba despre intelectuali, care nu contează.
Îl provoc pe domnul Cîmpeanu să spună: se consideră intelectual sau nu este un altceva decât un biet funcționar public eșuat lamentabil în această funcție?