Kelemen Hunor: România trebuia să ceară ajutor de la NATO la alegeri. Nu e târziu nici acum!

Kelemen Hunor: România trebuia să ceară ajutor de la NATO la alegeri. Nu e târziu nici acum!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România a greșit că nu a cerut ajutor din partea aliaților din NATO pentru că a fost supusă unui război hibrid care l-a propulsat pe Călin Georgescu pe primul loc la prezidențiale, spune Kelemen Hunor. „Nu e târziu. Și acum poți să soliciți ajutor”, adaugă el.

Pe de altă parte, în acest moment, Kelemen Hunor se arată convins că, dacă va intra în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Crin Antonescu îl va învinge pe suveranistul Călin Georgescu.

„România a greșit anul trecut enorm de mult, când nu a solicitat ajutor formal de la Alianța Nord-Atlantică, fiindcă în ultimul summit de la NATO au introdus acolo un ultim articol, dacă nu mă înșel, care se referă la războaie hibride împotriva statelor membre NATO.

Pot să ceri ajutor de la Alianța Nord-Atlantică. Sigur, nu e vorba de articolul 5, nu e vorba de intervenții militare, dar Alianța Nord-Atlantică, prin membrii săi, prin Statele Unite în primul rând și celelalte state, are capacitatea să protejeze sistemul”, a declarat Kelemen Hunor, marţi seara, la Antena3.

Însă România nu a solicitat sprijin din partea aliaților din NATO.

„Noi nu am cerut acest ajutor, nici măcar după ce am văzut ce s-a întâmplat cu noi. A fost o greșeală. Nu știu cine trebuia să ceară, Guvernul, președintele, Ministerul de Externe, dar puteai să ceri ajutor. Nu e târziu. Dacă noi vedem că se întâmplă ceea ce se întâmplă, și acum poți să soliciți ajutor. Nu de la Bruxelles, nu de la Uniunea Europeană, ci de la Alianța Nord-Atlantică”, subliniază Kelemen Hunor, citat de Mediafax.

"Sunt convins că în România sunt peste 50% oameni care își doresc să meargă înainte și nu înapoi, în anii '30-40"

Kelemen Hunor a comentat şi sondajul dat publicității de Nicușor Dan, în care primarul Bucureștiului apare ca fiind pe locul al doilea în preferințele electoratului.

”Săptămâna trecută am văzut un alt sondaj în care Victor Ponta era pe locul doi. Dacă vine Nicușor Dan și face public un sondaj, sigur că o să fie pe locul 2, nu o să fie pe locul 5.

Și eu am văzut sondaje în care Crin Antonescu și Nicușor Dan sunt cap la cap, cu procente de 1% în plus, în minus. (...) deci din acest punct de vedere, cel puțin pentru mine, pentru noi important este să facem o campanie cu mesaje corecte, care sunt răspunsuri la problemele cetățenilor: relația stat-cetățean, problemele legate de provocările anilor care ne așteaptă.

Antonescu reușește să aibă răspunsuri la tot ce este important pentru cetățenii României, atunci poți să câștigi alegerile în turul doi, nu sondajele trebuie câștigate”, a afirmat Kelemen Hunor, marți seară, la Antena3.

Liderul UDMR consideră că un procent de peste 18 pentru Crin Antonescu este ”un scor corect”, având în vedere că a intrat ultimul în cursa electorală. El este de părere că scorul coaliţiei va continua să crească ”în fiecare săptămână și va fi în turul doi și va câștiga alegerile”. 

”Dacă a intrat în turul doi, va câștiga. Sunt convins că în România sunt peste 50% oameni care își doresc să meargă înainte și nu înapoi, în anii '30-40”, a spus Kelemen, citat de News.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇