George Simion: Dacă Iohannis va prelungi interimatul, vom iniţia procedurile de suspendare. Îl avertizăm, nu este stăpânul nostru!

George Simion: Dacă Iohannis va prelungi interimatul, vom iniţia procedurile de suspendare. Îl avertizăm, nu este stăpânul nostru!

AUR va iniţia procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis în cazul în care nu va exista o propunere de prim-ministru săptămâna viitoare şi dacă şeful statului intenţionează să prelungească „domnia domnului Cîţu”, care a fost demis de Parlament, susţine copreşedintele partidului George Simion.

„În momentul în care Klaus Iohannis, săptămâna viitoare, nu desemnează un prim-ministru în urma consultărilor pe care trebuie să le aibă cu partidele, dacă va prelungi interimatul, noi vom acţiona în consecinţă. (…) Dacă intenţionează să amâne Guvernul acesta interimar, să prelungească domnia domnului Cîţu, care a fost demis de Parlament, vom iniţia procedurile de suspendare”, a afirmat Simion, miercuri, la Palatul Parlamentului.

El a amintit că, potrivit Constituţiei, o treime dintre parlamentari pot să iniţieze suspendarea din funcţie a preşedintelui ţării.

„Nu avem o treime, noi avem doar 10%, în rest vom folosi toate metodele de presiune publică pe care le avem, online, offline, semnături, mitinguri.

ADVERTISING

Săptămâna viitoare, în momentul în care vom vedea care este răspunsul lui Klaus Iohannis, îl avertizăm, nu este stăpânul nostru, suntem trimişi aici, în Parlament, de un număr important de români.

La viitoarele alegeri o să avem şi mai multe voturi şi mai multă susţinere din partea românilor. Procedură parlamentară, dublată cu democraţie participativă din partea cetăţenilor", a explicat liderul AUR.

Iohannis a vorbit azi despre un interimat lung

Președintele le-a mai transmis azi din Slovenia partidelor să ”aibă curajul să lase în urmă discursul acela patetic” și să se pună la masă pentru a găsi soluții concrete pentru guvernare.

ADVERTISING

”Dacă partidele nu se înțeleg, acest guvern interimar va rămâne în funcție până când se va găsi o soluție. Cred că până la urmă toată lumea va înțelege că e mai bine să avem un guvern cu puteri depline decât unul interimar”, a spus președintele.

Întrebat dacă asta înseamnă că exclude dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate, Iohannis a răspuns ”nu exclud niciun pas constituțional”.

De aici iată ce a înţeles Marcel Ciolacu: Mă bucur că preşedintele a ajuns la aceeaşi concluzie ca PSD. Urmează anticipate, dar şi replica USR PLUS

ADVERTISING

Citeşte mai multe despre criza politică:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇