Trump vrea să candideze din nou la prezidențiale, în 2024: Doar doctorul mă poate opri

Trump vrea să candideze din nou la prezidențiale, în 2024: Doar doctorul mă poate opri

În cel mai recent interviu, fostul preşedinte american Donald Trump a declarat că este decis să revină la Casa Albă. Donald Trump, 75 de ani, susţine că doar un diagnostic al medicului l-ar putea împiedica.

„Numai diagnosticul unui medic” poate opri candidatura lui Donald Trump, al 45-lea preşedinte al Americii, pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Asta a afirmat fostul preşedinte american la emisiunea „The Water Cooler” de la Real America’s Voice.

Într-un interviu lung, fostul preşedinte a atins numeroase puncte, de la presupusa fraudă electorală din Georgia la viitoarele audieri ale Congresului cu privire la asaltul din 6 ianuarie, de la haosul imigranţilor la scutul antirachetă al Israelului.

ADVERTISING

Trump a relansat acuzaţiile de fraudă la alegerile prezidenţiale, fără a produce şi probe: „Am câştigat în Alabama cu un rezultat record, am câştigat în Florida. Şi ce s-a întâmplat în Georgia? Am câştigat în Ohio şi Iowa cu o avalanşă de voturi, iar în Georgia nu?”.

Donald Trump, acum în vârstă de 75 de ani, a fost cel mai vârstnic preşedinte în funcţie la Casa Albă, înainte ca Joe Biden, care are 78 de ani, să fie ales.

Citește și:

Trump, politicianul republican care a strâns cei mai mulţi bani în prima jumătate a lui 2021

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇