Cîţu: Niciodată cu mine la guvernare şi la preşedinţia PNL nu vom avea o guvernare cu PSD

Cîţu: Niciodată cu mine la guvernare şi la preşedinţia PNL nu vom avea o guvernare cu PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că nu există nicio situaţie în care liberalii vor guverna cu PSD cât este premier sau preşedinte al PNL, adăugând că din primul moment în care a intrat în Parlament a fost un adversar al social-democraţilor.

Premierul a răspuns astfel când a fost întrebat cum s-ar poziţiona în eventualitatea unui scenariu privind o guvernare PNL-PSD, pornind de la o declaraţie a lui Vasile Dîncu referitoare la un sondaj de opinie în rândul social-democraţilor din care a reieşit că aceştia l-ar prefera pe Ludovic Orban la şefia PNL în eventualitatea unui scenariu privind o guvernare comună a celor două partide, şi, respectiv, dacă în cazul în care Cîţu va fi şeful liberalilor PSD ar putea avea cu el o discuţie pe o astfel de temă.

ADVERTISING

"Niciodată cu mine la guvernare şi la preşedinţia PNL nu vom avea o guvernare cu PSD. Asta este foarte clar, am fost un adversar al PSD din primul moment în care am intrat în Parlament, am avut cele mai multe moţiuni împotriva mea când eram ministru de Finanţe, nu există, pentru mine, nicio situaţie în care vom guverna cu PSD, cât sunt eu premier sau preşedinte al PNL", a declarat Florin Cîţu, joi, într-o conferinţă de presă la CJ Timiş.

Conferință de presă susținută de premierul Florin Cîțu la sediul Consiliului Județean Timiș #FlorinCitu #CJTimiș #Conferintadepresa

Conferință de presă susținută de premierul Florin Cîțu la sediul Consiliului Județean Timiș#FlorinCitu #CJTimiș #Conferintadepresa

Publicată de Guvernul României pe Joi, 10 iunie 2021

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, nu exclude o guvernare cu PNL până în 2024, dar nu în condiţiile de acum.

ADVERTISING

”Nu exclud o guvernare cu PNL până în 2024, dar nu în condiţiile de acum, să fim tractaţi de locomotiva Cîţu sau de un alt premier liberal", a afirmat Dîncu a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Şi Marcel Ciolacu a afirmat, joi seară, că ”este exclus” ca PSD să facă alianţă cu PNL pentru guvernare. ”Cu cine, cu Turcan la guvernare? Cu Orban, cu Cîţu? Cum se poate construi cu ei?”, a spus Ciolacu, care are de gând până pe 24 iunie să depună o moţiune de cenzură împotriva Executivului Cîţu.

ADVERTISING

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇