Cîţu, despre numirea lui Victor Costache în funcţia de consilier: Am nevoie de un specialist în medicină alături de mine

Cîţu, despre numirea lui Victor Costache în funcţia de consilier: Am nevoie de un specialist în medicină alături de mine

Premierul Florin Cîţu a precizat miercuri că i-a acordat calitatea de consilier onorific lui Victor Costache, fost ministru al Sănătăţii, întrucât are nevoie de „un specialist în medicină”, menţionând că fostul ministru este „un specialist recunoscut la nivel mondial”.

„Victor Costache nu este secretar de stat, este consilier onorific. Îl recomandă o carieră de chirurg internaţional recunoscut, de Academia Franceză – dacă dumneavoastră mă întrebaţi ce îl recomandă pe Victor Costache, îmi pare rău. Pentru că am nevoie de un specialist în medicină alături de mine, iar Victor Costache este un specialist recunoscut la nivel mondial”, a declarat Florin Cîţu la Palatul Victoria, întrebat ce-l recomandă pe Victor Costache.

ADVERTISING

Printr-o decizie publicată pe 1 februarie în Monitorul Oficial, şeful Executivului a aprobat acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului lui Victor Costache. Potrivit acestei decizii, activitatea lui Costache va fi neremunerată.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇