Premierul Florin Cîţu a confirmat, miercuri la amiază, că va avea o întâlnire joi, de la ora 15:00, cu social-democraţii pentru a discuta despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Avem o economie competitivă. Felicitări tuturor românilor care au contribuit la creşterea economică. Sunt sigur că vom face mai bine şi vom spulbera aşteptările. Ceea ce am văzut până acum arată foarte bine. Am avut o discuţie mai lungă despre PNRR. Am vrut să mă asigur că şi miniştrii Guvernului îşi fac treaba pe partea tehnică. Mâine, la ora 15:00, voi avea o întâlnire cu reprezentanţii PSD, exact pe această temă.
La buget, i-am spus domnului Ciolacu să vină să-i prezint bugetul, dar nu a venit, în pandemie i-am spus să vină să discutăm, dar nu a venit. Să vedem mâine dacă PSD va da curs invitaţiei să discutăm despre un program care îi interesează pe toţi, PNRR. Deci mâine la ora 15:00 e această întâlnire”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de guvern de miercuri, citat de News.ro.
Declaraţia a venit după ce preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spusese mai devreme miercuri că va avea, se pare, o întâlnire cu premierul şi ministrul Fondurilor Europene, pentru a discuta pe tema PNRR.
"PNRR trebuie prezentat în Parlament. Nu este o cerinţă de a exista un vot. Anumite state au făcut şi acest vot până la urmă generic. Credem că cel mai important este să fie prezentat. Urmează ca eu şi cu parteneri sociali ai PSD şi cu experţii din interiorul partidului să avem o întâlnire, se pare, la Guvernul României, împreună cu prim-ministrul şi ministrul Fondurilor Europene", a spus Ciolacu, într-o conferinţă susţinută la sediul PSD, citat de Agerpres.
El l-a acuzat pe ministrul Agriculturii că a mers nepregătit la Bruxelles.
"Vreau să ştiu, în primul rând, de la prim-ministru dacă domnul Oros când s-a deplasat la Bruxelles - de la comisar ştiu adevărul, de aceea şi vreau să spun acest lucru - s-a deplasat cu proiectele cele mai bune pentru a prinde sistemul de irigaţii în PNRR. Din informaţiile pe care le avem noi de la Comisia Europeană este faptul că s-a dus nepregătit la aceste discuţii", a afirmat preşedintele PSD.
Marcel Ciolacu a reiterat că PSD va depune în această sesiune parlamentară o moţiune de cenzură.
Duminică seara, Marcel Ciolacu a anunțat la Antena3 că ar fi stabilit cu Florin Cîțu că luni vor discuta despre întâlnirea pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Luni dimineața, Guvernul a transmis însă că premierul nu are în această săptămână în program o întâlnire cu preşedintele PSD.
Seara, însă, Florin Cîţu a declarat că se va întâlni cu Ciolacu pentru a discuta despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
"Încă nu este pus în agendă acest lucru, depinde şi de programul domnului Ciolacu, vom discuta dacă se face săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare", a spus Cîţu.