Două vești s-au suprapus marți: decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, care privește abuzurile puterii politice asupra Justiției din România din perioada guvernării PSD (Liviu Dragnea/Viorica Dăncilă) și recompensarea Vioricăi Dăncilă de către sistem, pentru deschiderea ușilor europene. Un oximoron trecut sub tăcere la București, nu și la Varșovia.
Viorica Dăncilă este un produs de utilitate politică. I-a servit lui Liviu Dragnea, frustrat că nu poate exercita în mod direct funcția de șef al Guvernului, pentru a-și asigura libertatea, dar la fel de bine i-a servit lui Klaus Iohannis, care, cu Dăncilă contracandidat, a avut cale ușoară spre cel de-al doilea mandat.
Creația inițială a lui Liviu Dragnea, așadar, a fost definitivată de Klaus Iohannis, pentru că doar începând cu ascensiunea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, prim-ministrul lui Dragnea a căpătat un profil politic independent.
Calculele electorale arătau că un tur doi Dăncilă/Iohannis nu va pune nicio problemă președintelui și, mai mult decât atât, îi va servi tema antipesedismului pentru alegerile parlamentare care urmau, așa că legitimarea lui Dăncilă ca adversar politic a fost o strategie bună.
Sigur, nu trebuie scos din ecuație Dan Barna, un candidat pe care electoratul l-a perceput mai slab decât „premierul lui Dragnea”, cel responsabil politic pentru compromiterea României în Uniunea Europeană.
Viorica Dăncilă este un produs politic exclusiv autohton și care confirmă, în mod ironic, portretul caragielesc al politicianului român, cu tușele lui atât de groase, încât pare imposibil de admis că există nu numai ca tipar dramaturgic, ci în realitatea frustă a vieții politice de la București.
Dar dincolo de registrul aceasta sociologic, Viorica Dăncilă confirmă perpetuarea paradigmei politice din comunism în frageda democrație românească. Astfel, recompensarea cadrelor e parte din contract.
Acest principiu care presupune drept condiție esențială mediocritatea celor utili politic, pentru ca rotația cadrelor să funcționeze nediscriminatoriu, este unul dintre cele mai păguboase pentru un stat și o societate, pentru că, pentru a-l pune în practică, sistemul are nevoie de instituții și funcții publice de impostură, pe care să le dea drept premii pentru serviciile aduse.
Asta înseamnă crearea de sinecuri sau transformarea unor instituții în sinecuri.
Iar în momentul în care acesta este principiul de funcționare a sistemului, când funcțiile publice intră în acest mecanism al recompenselor, instituțiile nu își mai pot îndeplini rolurile pentru care au fost create, în virtutea unor nevoi și a unui interes public.
Uitați-vă la Institutul Cultural Român (ICR), care, odată devenit sinecură, a fost deturnat de la rolul pe care îl avea, acela de reprezentare a culturii române pe plan internațional.
Uitați-vă la Televiziunea Română, o instituție media care a avut și încă are produse jurnalistice de excepție și jurnaliști onorabili, dar care a trecut în registrul mic, în momentul în care a fost folosită pe post de sinecură.
De altfel, aceasta este consecința cu bătaie lungă: decredibilizarea unor instituții cu rol public, minimalizarea lor, în așa fel încât să nu mai conteze decât ca recompense în sistem.
Ele sunt sustrase astfel societății și puse în circuitul cadrelor. Comunismul a reușit să compromită societatea, denaturând instituțiile și transformând-o pe Elena Ceaușescu, prototipul mediocrității, în profesor universitar.
Ascensiunea Vioricăi Dăncilă la BNR, într-o funcție despre care Adrian Vasilescu s-a chinuit să explice că nu e atât de importantă, că e mai degrabă de consultanță (numai în România consultantul e, iată, considerat neimportant, un fel de om în plus, căruia îi trebuie o mică funcție, acolo) intră în această paradigmă bine conservată a cadrelor.
Într-o intervenție la Digi24, Adrian Vasilescu a justificat angajarea Vioricăi Dăncilă prin abilitatea acesteia de a deschide uși europene. Ca fost europarlamentar și prim-ministru, este, așadar, omul potrivit pentru a ne pune într-o relație bună cu instituțiile UE.
Iarăși, tehnica aceasta de ștergere a contextului este o tară veche – nu contează că Viorica Dăncilă a fost un prim-ministru toxic, denunțat ca atare de instituțiile UE, ci că are diplomă de fost prim-ministru. Este un elogiu adus mediocrității cu diplomă și funcție.
În ziua în care Vioricăi Dăncilă îi era încredințată deschiderea europeană a BNR, Curtea de Justiție a Uniunii Europene confirma abuzurile de putere/alunecările iliberale ale Guvernului Dăncilă.
O decizie trecută sub preș la București, pentru că ea pune responsabilitatea în brațele politicienilor (și magistraților) români, dar citită așa cum trebuie la Varșovia, unde ministrul de Justiție a înțeles crearea precedentului și bătaia lungă a forului european către iliberalismele din UE.
În Polonia, decizia a fost taxată ca fiind un abuz, iar la București, unde Justiția a fost un val politic pentru Opoziția din vremea guvernărilor Dragnea, tema e trimisă în minorat.
Citește interviurile și analizele semnate de Magda Grădinaru