Cine e senatorul PNL care spune "Să fim bogați și cinstiți", după ce şi-a votat venituri mai mari

Cine e senatorul PNL care spune "Să fim bogați și cinstiți", după ce şi-a votat venituri mai mari

După ce şi-au majorat singuri salariile, în ciuda unei decizii CCR dată chiar ieri, senatorii îşi găsesc scuze sau promit că legea va fi schimbată la Camera Deputaţilor. Cu o sinceritate debordantă a ieşit însă în evidenţă senatorul Virgil Guran de Dâmboviţa de la PNL.

„În ’90 l-am auzit pe Ion Iliescu cum spunea să fim săraci și cinstiți. Eu cred că trebuie să începem să învățăm să fim bogați și cinstiți și țara o va duce mai bine.

Pentru mine nu mă avantajează o creștere de salariu că Dumnezeu m-a ajutat și am firma mea de 32 de ani și de acolo trăiesc, nu din ce se întâmplă la Parlament.

ADVERTISING

Cred eu că trebuie să terminăm cu această gândire să nu se crească salariile la primari. Eu cred că trebuie să creștem cerințele pentru performanță și asta e foarte important", a spus Guran, după votul din Senat.

Cine e Virgil Guran

Este vorba despre acelaşi Virgil Guran, care în primăvară ne-a explicat cum îi păcălea pe primarii din Dâmbovița care veneau să-i semnaleze diverse probleme.

„Vă spun ceva, din experiența de președinte al organizației de la Dâmbovița. În ultimul timp, am cam avut probleme și le-am rezolvat cam în felul următor: Când trebuia să vorbim despre proiecte, îi adunam pe primari, pregăteam niște lăutari, așa cum trebuie, băutură. Când începeau să mă întrebe mai hotărât, așa: ”Domne, cum stăm cu proiectele? Când vin?” făceam semn, dădeam drumul la lăutari, la băutură și îi linișteam, uitau de treaba asta”, a povestit Guran, la Consiliul Național al PNL de la Brașov.

ADVERTISING

Amintim că Virgil Guran a fost trimis în judecată în anul 200 alături de patru complici, pentru evaziune fiscală. În 2003 a fost achitat în primă instanță, dar procurorii au făcut apel și în 2006 s-a rejudecat și a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru fals, fals intelectual și evaziune fiscală. Guran a făcut şi el apel la condamnare și a scăpat, pentru că între timp faptele s-au prescris. Presa a relatat însă că, pentru a scăpa de arestare, în 2000, actualul lider al senatorilor PNL s-a internat la un spital de boli psihice, de la Voila, de unde a plecat cu un certificat medical că ar suferi de astfel de afecțiuni.

ADVERTISING

Isprava Senatului

La doar câteva ore după ce CCR a declarat neconstituționale proiectele de lege privind majorările salariilor din sistemul public care prevedeau și creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor, Senatul a adoptat, miercuri, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ.

Plenul Senatului a votat un proiect de aprobare a unei ordonanţe în care a fost introdus un amendament, care prevede majorări ale indemnizaţiilor demnitarilor.

Printre indemnizațiile care ar urma să fie majorate se numără cele ale parlamentarilor, miniștrilor, președinților de consilii județene sau locale și primarii.

Şi Cristian Niculescu Țâgârlaș, alt senator PNL, a vorbit despre necesitatea de a-şi majora salariul: "Și venitul meu e afectat de inflație. Venitul meu trebuie să fie și el actualizat, ca al oricărui român afectat de inflație", a spus el, citat de Digi24.

Senatul este primă Cameră sesizată, astfel că votul final va fi dat de Camera Deputaţilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇