În weekend-ul care urmează vor veni credincioșii ortodocși la Ierusalim, pentru ceremoniile frumoase care vor avea loc, în ciuda amenințărilor teroriste cu care ne confruntăm. Prioritatea noastră este să securizăm în această perioadă Ierusalimul, în așa fel încât să-l ținem deschis pentru credincioșii de orice religie, dă asigurări ambasadorul Israelului la București Reuven Azar.
„Nu vom permite ca amenințările teroriste să oprească ceremoniile din Ierusalim, nu doar pentru evrei, ci și pentru creștini și musulmani, care trebuie să-și exercite drepturile, așa cum au făcut-o până acum. Și asta se întâmplă în fiecare seară, avem 25.000 de musulmani care vin să se roage la moscheea Al-Aqsa, la fel cum vin să se roage la Zid evreii, de Pesah.
În ciuda acelor provocatori care au decis să stea în moschee după ce rugăciunile se terminaseră, doar în scopul de a provoca acele violențe, mai exact au încercat asta, dar poliția israeliană i-a împiedicat. În fiecare zi din aceste sărbători, Paștele evreiesc, Ramadam, Paștele creștin, oamenii continuă să vină cu miile în Ierusalim și se află în deplină siguranță.
Există și imagini recente cu mulțimile, foarte impresionante și foarte frumoase, iar noi nu vom permite teroriștilor să ne împiedice să ne exercităm drepturile și să găzduim turiști veniți din toată lumea. Iar românii sunt întotdeauna foarte bineveniți", spune diplomatul, într-un interviu video pe care Spotmedia.ro îl va difuza miercuri.
În interviu, ambasadorul vorbește despre protestele din Israel față de tentativele guvernului Netanyahu de a modifica sistemul judiciar, despre polarizarea liberali/tradiționaliști religioși, precum și despre atacurile la care supus Israelul în ultimele zile, fie că este vorba despre rachete lansate din Liban, fie că este vorba despre atentate teroriste.