Faptul că autoritățile au decis să intervină atât de ferm și masiv sugerează că erau conștiente de gravitatea situației și de faptul că un scenariu periculos era deja în desfășurare.
Reprezintă cea mai gravă amenințare cu care statul român se confruntă din 1989: o încercare sistematică de distrugere a democrației și de instaurare a unui regim autoritar cu orientare fascistă, atrage atenția profesorul Corneliu Bjola (diplomație digitală/Oxford), în interviul cu spotmedia.ro.
Este încheiat capitolul Călin Georgescu, în ceea ce privește alegerile prezidențiale? Acuzațiile care i se aduc, oficial, sunt grave, e pusă în mișcare acțiunea penală.
Nu aș spune că acest capitol este închis, dar cred că putem afirma că procesul prin care statul a început să lupte și să confrunte această mișcare hibridă – româno-rusă – de destabilizare a sistemului politic românesc post-decembrist a început.
Primul cap de acuzare menționat în Comunicatul Parchetului General face referire la articolul 397, alineatul 2 din Codul Penal, care sancționează instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale sau la îngreunarea ori împiedicarea exercitării puterii de stat, dacă acestea pun în pericol securitatea națională. Faptele sunt pedepsite cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
Celelalte capete de acuzare explică de ce acest articol a fost invocat în primă instanță și subliniază eforturile de constituire a unei organizații cu caracter fascist. În acest sens, putem spune că s-a pus degetul pe rană.
Ceea ce am observat în ultima perioadă este o tentativă concertată de preluare a puterii de către o grupare fascistă, care urmărește scoaterea României din cadrul său istoric – din sistemul politic, economic și de securitate european.
Este esențial să subliniem acest aspect, deoarece reprezintă cea mai gravă amenințare cu care statul român se confruntă din 1989: o încercare sistematică de distrugere a democrației și de instaurare a unui regim autoritar cu orientare fascistă.
Nu știm, în acest moment, dacă Georgescu și rețeaua sa aveau în pregătire o lovitură violentă de stat, dar este clar că aceștia întrețin de mult timp un focar de radicalizare și polarizare în societate.
Faptul că autoritățile au decis să intervină atât de ferm și masiv sugerează că erau conștiente de gravitatea situației și de faptul că un scenariu periculos era deja în desfășurare. De aici și recursul excepțional la articolul 397 din Codul Penal, care sancționează instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Suntem, fără îndoială, într-un moment de răscruce majoră, care nu trebuie nici minimizat, nici tratat cu superficialitate.
Responsabilitatea este enormă, atât pentru autorități, cât și pentru fiecare dintre noi, cetățeni preocupați de viitorul acestei țări: vom alege să rămânem pe drumul democrației și al Europei sau vom aluneca spre fascism și influența Rusiei? Asta e miza la ceea ce se întâmplă acum.
Partidele care îl susțin pe Georgescu – AUR, POT și SOS (chiar dacă acesta din urmă se dezice tactic de el, dar nu pe fond) – au ales deja a doua cale.
Însă majoritatea covârșitoare a cetățenilor români, așa cum reiese din sondajele recente privind sprijinul pentru Uniunea Europeană, își dorește altceva. Acesta este aspectul esențial: o minoritate zgomotoasă și agresivă nu poate și nu trebuie să fie confundată cu vocea națiunii.
Majoritatea românilor susțin parcursul european al țării, iar deciziile strategice nu trebuie dictate de cei care, sub pretextul „suveranismului”, promovează extremismul și haosul – un suveranism fals, care nu este altceva decât „noul fanariotism”.
Când vorbim despre Călin Georgescu, vorbim despre noua față a fascismului românesc, care se mișcă, în linii mari, în aceleași coordonate ca și mișcarea lui Zelea Codreanu: naționalism extremist și fanatism religios.
Componenta antisemită este disimulată, deși răbufnește din când în când în declarațiile unora din rețeaua lui Georgescu. Nu este clar dacă această atitudine i-a fost inspirată din familie (mama sa ar fi fost, conform unor dezvăluiri din presă, membru activ în Mișcarea Legionară) sau dacă admirația sa față de Zelea Codreanu și Ion Antonescu – ambii criminali de cea mai joasă speță, care au marcat negativ istoria poporului român – a venit mai târziu.
Un element nou al neofascismului promovat de Georgescu este dimensiunea național-ceaușistă, consolidată prin legăturile directe sau cu foști ofițeri ai Securității, cu care acesta este în contact permanent și ale căror idei le reproduce fidel (vezi comunicatele Grupului pentru România, format din cadre ale fostei Securități).
La aceasta se adaugă orientarea pro-rusă. Georgescu este cel care a facilitat vizita ideologului fascist Aleksandr Dughin la București, în iunie 2014 – la doar trei luni după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia. Mai mult, relațiile sale cu Dughin au continuat, conform propriilor declarații, prin întâlniri la Viena și chiar la Moscova. Dughin l-a lăudat recent pe Georgescu, numindu-l „un candidat excelent. Este util pentru noi”.
Faptul că această caracatiță politică a fost lăsată să crească atât de mult în ultimii ani este inadmisibil. Nu ar fi fost posibil fără o anumită complicitate din interiorul statului, unde simpatizanți ai acestei mișcări neofasciste au acționat intenționat sau indirect în favoarea transformării României într-un stat vasal al Rusiei. Aici suntem. Și mă tem că suntem abia la început. Totuși, este un semn bun că statul s-a trezit și începe să confrunte această amenințare direct.
Să nu ne facem iluzii. Consecințele acestei crize politice vor fi de lungă durată. Georgescu este doar fața vizibilă a unei mișcări neofasciste mult mai extinse. Ce am văzut miercuri indică faptul că una dintre aripile sale – cea paramilitară și financiară – începe să fie destructurată.
Cel mai probabil, următoarea etapă va fi investigarea ramurii ideologice, în special zona securist-militară, concentrată în jurul Grupului pentru România, a influenței mediatice (unde CNA a devenit tot mai activ) și, nu în ultimul rând, a legăturilor directe sau indirecte cu Rusia, pe care această mișcare le-a cultivat și consolidat de-a lungul anilor.
Ca orice clivaj deschis în ultimii 35 de ani – mineriadele, lupta cu oligarhii la sfârșitul anilor 2000, pandemia – și acesta va lăsa o rană profundă în structura sistemului politic românesc, care va necesita timp și leadership solid pentru a fi închisă.
Alternativa este însă și mai gravă: pierderea tuturor câștigurilor democratice din ultimele trei decenii și ieșirea României din istorie sub un regim autoritar cu orientare neofascistă.
Cum evaluați imixtiunea continuă a lui Elon Musk în chestiuni care acum, iată, țin de justiția altui stat? Care e miza, în continuare?
Trendul geopolitic negativ face ca această situație să fie și mai dificil de gestionat. Contextul s-a schimbat, iar din acest motiv, Georgescu și susținătorii săi – Simion, Ponta, Gavrilă – vociferează obraznic oriunde au ocazia.
Spre deosebire de anii ’90 sau 2000, când vântul bătea puternic dinspre Vest și acesta era solid unit în jurul unor politici și valori clare, astăzi lucrurile s-au complicat. O parte din această degradare se datorează ascensiunii unor mișcări politice simpatizante ale Rusiei în Europa Occidentală (AfD în Germania, Adunarea Națională a lui Marine Le Pen în Franța, Fidesz în Ungaria, AUR în România etc.), ceea ce a dus la o fragmentare a direcției strategice a Uniunii Europene.
Totuși, este la fel de adevărat că, până în prezent, aceste mișcări populiste – cu excepția Ungariei, unde regimul Orban este deja în declin – nu au reușit să-și atingă obiectivele pe termen lung.
Problema cea mai mare pentru valorile europene nu vine însă atât din partea acestor forțe populiste, ci din transformările ideologice și strategice ale principalului partener transatlantic al Europei: Statele Unite.
Administrația Trump vede Europa nu doar ca pe un competitor economic, ci și ca pe o amenințare ideologică, dorind să slăbească capacitatea UE de a reglementa comerțul, concurența și discursul instigator la ură.
Această tendință este susținută de liderii unor mari companii de tehnologie și social media, precum Elon Musk, care au un interes direct în limitarea puterii Uniunii Europene de a stabili norme și reguli globale, mai ales în domenii precum concurența digitală, responsabilitatea platformelor și inteligența artificială.
Dacă Trump și echipa sa își propun să sprijine extrema dreaptă europeană și să submineze democrația europeană, atunci nici creșterea dependenței Europei de gazele naturale lichefiate sau de armamentul american nu va schimba fundamental relația transatlantică.
Dimpotrivă, va crea și mai mari probleme pentru europeni în viitor. Trump a adoptat deja o strategie de concesii unilaterale în fața Rusiei. E o formă de „capitulare strategică” care nu doar că pune sub semnul întrebării credibilitatea SUA, ci și periclitează alianțele sale vechi din Europa.
Declarația sa vulgară de miercuri, conform căreia Uniunea Europeană ar fi fost creată pentru a fraieri Statele Unite, este nu doar falsă, ci și periculoasă pentru viitorul relațiilor transatlantice.
Răspunsul prompt al premierului polonez Tusk a fost binevenit și merită salutat: „Dimpotrivă. Uniunea Europeană a fost creată pentru a menține pacea, pentru a construi respect între națiunile noastre, pentru a asigura un comerț liber și echitabil și pentru a consolida prietenia noastră transatlantică. Simplu ca bună ziua”.
Aceasta este miza reală a momentului: nu doar rezistența Europei în fața mișcărilor neofasciste interne, ci și apărarea modelului său democratic în fața unor schimbări geopolitice majore care îi pot afecta viitorul strategic.
Georgescu și rețeaua sa neofascistă joacă puternic această carte. Ei încearcă să capteze atenția oficialilor americani, prezentându-se ca aliați ideologici în lupta împotriva „ocultei”, în speranța că astfel vor determina Washingtonul să exercite presiuni asupra autorităților române pentru a le permite accesul la putere.
Într-un mod ironic, pentru o mișcare care se revendică suveranistă, aceștia au ajuns să fie noii fanarioți – cei care caută un „firman” de investitură, doar că de data aceasta cu sigla MAGA, și care sunt dispuși să vândă orice resursă a țării pentru a-l obține.
Georgescu, de exemplu, a fost dispus să ofere, spune Potra, printr-o tranzacție obscură, exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană lui Frank Timiș, în schimbul a 25-30 de milioane de „arginți”. Iar zilele trecute, același Georgescu l-a invitat pe Elon Musk să vină în România pentru a cartografia resursele naturale ale țării – o Românie scoasă la vânzare în schimbul firmanului MAGA.
Are Rusia alte variante de disturbare a procesului democratic de la București, odată cu ieșirea lui Călin Georgescu din prim-plan?
Rusia a făcut deja mult rău și va continua să facă. Să nu uităm că Moscova se folosește întotdeauna de materialul clientului. Dezamăgirea față de clasa politică românească, care, deși a menținut România pe direcția europeană, a fost marcată de numeroase scandaluri de corupție, este un sentiment organic, nu ceva fabricat de Rusia. Însă ceea ce a făcut Kremlinul a fost să amplifice masiv acest sentiment și să-l canalizeze, metodic și sistematic, împotriva Uniunii Europene.
Rezultatul acestei dinamici – frustrarea internă față de clasa politică și redirecționarea urii spre Europa – este exact ceea ce alimentează mișcarea neofascistă a lui Georgescu.
De aceea, este esențial ca întreaga rețea construită în jurul său să fie destructurată în toate componentele sale – paramilitară, financiară, mediatică și ideologică – nu doar vârful vizibil al acesteia. Acest proces ar oferi statului român timpul necesar pentru a se recalibra și a se consolida, printr-o justiție eficientă, axată pe eliminarea corupției și nu pe prescrieri sau complicități mafiote, printr-o clasă politică competentă și angajată în interesul public, printr-o politică externă activă și bine integrată în proiectul european, precum și printr-o atenție mult mai mare acordată provocărilor economice și tehnologice care deja se conturează la orizont.
Fără o înțelegere corectă a lecției pe care o oferă acest experiment rusesc (Operatiunea Specială Georgescu), ceea ce se întâmplă acum riscă să reapară în viitor, într-o formă și mai distructivă.
Pe termen scurt, atenția trebuie concentrată asupra exploziei urii online, care a atins cote alarmante și este puternic alimentată de rețele extinse de conturi dubioase. Nu ar trebui exclusă posibilitatea suspendării temporare a unor platforme toxice (precum X și TikTok în perioada alegerilor; această măsură ar fi trebuit deja implementată, în opinia mea), așa cum a procedat Franța anul trecut în cazul revoltelor din Noua Caledonie, catalizate și coordonate de Rusia și Azerbaidjan.
Nivelul actual de ură din spațiul digital este periculos de ridicat, iar riscul unor mișcări violente nu trebuie subestimat, mai ales că un astfel de scenariu ar fi un câștig sigur pentru Rusia.
Pe termen mediu și lung, întreg sistemul de apărare împotriva atacurilor hibride trebuie regândit din temelii. Așa cum am discutat și cu alte ocazii, Rusia implementează ecosisteme de dezinformare în țările-țintă, pe care apoi le activează strategic pentru a amplifica ura și instabilitatea. Acest model s-a manifestat în timpul pandemiei, în timpul alegerilor din noiembrie, și se repetă acum.
Din păcate, în următorii patru ani, România nu se mai poate baza pe sprijinul necondiționat al SUA în acest domeniu, însă poate conta pe susținerea Marii Britanii, Franței, statelor baltice, Finlandei și Ucrainei în lupta împotriva amenințărilor hibride.
Rusia va rămâne un stat ostil pentru Europa și pentru România pe termen lung, iar singura apărare eficientă nu este capitularea, așa cum își doresc neofasciștii lui Georgescu, ci consolidarea unității interne, menținerea fermă a poziției politice și strategice a României alături de aliații europeni și confruntarea directă a acestui pericol – atât pe plan intern, prin reformarea profundă a sistemului politic, cât și pe plan extern, prin devoalarea și neutralizarea mașinăriei de propagandă hibridă, finanțată și coordonată de Rusia.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech