„Strategia americană, a lui Trump și prietenii, este mai degrabă să aibă ca interlocutori regimuri aliniate ideologic, pe cât se poate, chiar dacă acest lucru slăbește Europa sau mai ales dacă acest lucru slăbește Europa în ansamblul ei și duce după aceea la negocieri mai degrabă individuale, pe principiul divide et impera„.
De ce Elon Musk preia mesajele lui Călin Georgescu, un semnal care poate fi interpretat drept validare și, în orice caz, capitalizat de echipa izolaționistă a lui Georgescu? Și cum să răspundem presiunilor americane pentru frații Tate, acuzați în România de fapte penale grave, inclusiv agresiune sexuală?
Au loc bătălii accentuate în momentul de față în plan global cu privire la felul în care definim normalitatea de orice fel, normalitatea în relațiile internaționale, normalitatea în politică, normalitatea în business.
Iar administrația Trump este una contestatară a fostei normalități și una care dorește foarte clar să imprime liniile mari, chiar și în forță, ale noii normalități, explică analistul politic Radu Magdin, în dialogul cu spotmedia.ro.
Frații Tate fac parte din această rețea mai largă, radicală, de dreapta, ei fiind promotorii populari pentru o parte din audiență, a unui model de masculinitate toxică./../ Dar există o piață pentru așa ceva și din păcate, nici nu-ți dai seama dacă este efectul sau cauza războaielor culturale".
Oficial, nu va veni niciun anunț din partea administrației americane, dar neoficial în România, suntem într-o zonă în care noi, fiind provinciali de peste un deceniu și hăpăind ca niște gușteri orice fel de știri, indiferent de canal, pentru a ne valida prejudecățile, mare parte neexersate în plan global, suntem vulnerabili, explică Magdin.
Pe de altă parte, poziția României este ingrată și una dintre explicațiile pentru care am fost ignorați la reuniunea de la Paris stă în vulnerabilitatea în care ne-a lăsat regimul Iohannis.
Noi zece ani de zile am fost paralizați ca imagine și ca promovare a imaginii și influenței interne și nu ne mai ajută cu nimic faptul că acum Iohannis a plecat, pentru că plătim prețul pentru această supușenie și acest provincialism.
Radu Magdin
Cu toate că discursul vicepreședintelui Vance, la München, a avut ca miză mai degrabă alegerile din Germania, iată ca avem, marți dimineață, postări ale lui Elon Musk privind mai direct România. Preia un mesaj al lui Călin Georgescu, despre distrugerea "sorosistilor". Care e miza aici, de fapt? E un sprijin pentru C. Georgescu?
În primul rând, România, până acum obișnuită cu o politică călduță și cu un limbaj de lemn moartea pasiunii, descoperă în sfârșit războaiele culturale și marile linii de demarcație și de competiție ideologică globală.
În consecință, un candidat și mai multe formațiuni politice din România înțelegând fie ele, fie cei care îi consiliază utilitatea alinierii cu rețelele radicale de dreapta globale, încearcă să se muleze pe narative care sunt pe placul acestora și dintr-o dată ies la suprafață o serie de povești care au fost folosite anterior și în Ungaria și în Statele Unite.
Pentru că a propos da tweet-ul cu pricina, cu mesajul lui Georgescu, Soros a fost un fel de dușman al poporului pentru rețeaua conservatoare. Și nu doar în sensul în care a fost unul dintre donatorii Partid Democrat, pentru că și republicanii, de exemplu, au avut donatori foarte puternici și au donatori foarte puternici, inclusiv domnul Musk, dar mai degrabă pentru că Soros a avut motivația, la debutul anilor 90, să contribuie la dezvoltarea unei rețele globale de gânditori, prin Open Society Foundation.
Or, în momentul de față vedem o tensiune între gânditorii și rețelele radicale de dreapta și între cei pe care ei îi văd ca gânditorii fostei elite sau ai sistemului politic actual în mai multe țări. Atâta timp cât comunicatorii de la noi spun ceea ce trebuie conform muzicii urechilor lui Musk sau ale altor comunicatori politici americani, cu siguranță ei vor primi retweet.
Dincolo de acest lucru, trebuie să înțelegem că strategia americană, și când spun americană mă refer la Trump și prietenii, este mai degrabă să aibă ca interlocutori regimuri aliniate ideologic, pe cât se poate, chiar dacă acest lucru slăbește Europa sau aș îndrăzni să spun, mai ales dacă acest lucru slăbește Europa în ansamblul ei și duce după aceea la negocieri mai degrabă individuale, pe principiul divide et impera.
Deci din această perspectivă, să nu ne surprindă dacă această rețea și-ar dori mai degrabă interlocutori care să fie pe gustul ei, să spună ceea ce vrea ea, în perioada următoare.
Oficial, nu va veni niciun anunț din partea administrației americane, dar neoficial în România, din păcate, suntem într-o zonă în care noi, fiind provinciali de peste un deceniu și hăpăind ca niște gușteri orice fel de știri, indiferent de canal, pentru a ne valida prejudecățile, mare parte neexersate în plan global, suntem vulnerabili, în momentul de față.
Și aș mai face un comentariu despre felul în care a fost perceput de către o parte din conservatorii americani ceea ce s-a întâmplat în România și acuzațiile de implicare a unui actor statal, mai precis a Rusiei. Asta a rezonat pentru o parte dintre ei, din păcate negativ, cu momentul 2016. Atâta timp cât noi nu am documentat cum trebuie și nu am avut o anchetă transparentă despre situație, credibilitatea statului român a scăzut în ochii acestor rețele.
Totodată, o parte din discursul lui Vance trebuie înțeles că America vrea anumite reguli ale jocului.
Nu e vorba că vrea sau nu să fie Georgescu sau Simion sau altcineva. Ci până la urmă, dacă avem anumite reguli ale jocului - în sensul în care chiar dacă este cineva calificat de către o parte ca extremă sau cu opinii care nu sunt „corecte politic” - acele persoane trebuie lăsate să candideze și dacă este o piață politică pentru ele, asta înseamnă democrație.
În opinia unora din rețeaua conservatoare globală, cazul din România - mai ales că, din păcate, el a fost folosit și de către anumiți actori politici europeni, inclusiv francezi și germani - a ajuns pe radarul american pentru ideea de posibil precedent. Vance, preventiv, a vrut să dea și un semnal că ceea ce s-a întâmplat în România nu trebuie să se repete.
Să nu uităm că în câteva zile avem alegeri în Germania, unde AfD-ul este în sondaje partidul numărul doi al țării și cred că unul dintre lucrurile pe care această rețea îl dorește în mod vizibil, inclusiv prin domnul Musk, este un scor foarte bun pentru AfD și eliminarea oricărui risc în context, ca aceste alegeri să fie anulate folosind orice fel de precedent, inclusiv românesc.
Avem un alt episod, presiunea SUA pusă pe București pentru frații Tate, cercetați penal în România, printre altele și pentru agresiuni sexuale. Sunt douā întrebări aici - de ce sunt importanți frații Tate pentru administrația SUA? Și a doua, ce înseamnā aceste presiuni pentru România?
Frații Tate fac parte din această rețea mai largă, radicală, de dreapta, ei fiind promotorii populari pentru o parte din audiență, a unui model de masculinitate toxică, din punctul meu de vedere.
Una este bărbatul puternic și elegant, respectuos față de ceilalți și alta este bărbatul puternic, dominant, misogin, modelul promovat de către frații Tate. Dar există o piață pentru așa ceva și din păcate, nici nu-ți dai seama dacă este efectul sau cauza războaielor culturale câștigate de democrați, pe partea cealaltă.
Câteodată, când te uitai la războaiele culturale din Statele Unite, aveai sentimentul că și democrații merg un pic prea departe, oferind republicanilor posibilitatea unui ascendent moral. De exemplu, cred că chiar domnul Musk a pus asta într-un tweet - am avut mai multe secole în care existau două sexe, după aceea între 2022 - 2024, 73 de sexe, din 2025 încolo înapoi la două sexe.
Ideea de bază este în felul următor: au loc bătălii accentuate în momentul de față în plan global cu privire la felul în care definim normalitatea de orice fel, normalitatea în relațiile internaționale, normalitatea în politică, normalitatea în business. Iar administrația Trump este una contestatară a fostei normalități și una care dorește foarte clar să imprime liniile mari, chiar și în forță, ale noii normalități. Rămâne de văzut care va fi contra-reacția pe partea cealaltă, pentru că orice acțiune are cu siguranță parte de o reacție.
Legat de presiunile pe noi, sigur, presiuni sunt tot timpul între aliați. Țările mai mari pot să pună presiuni pe țările mai mici, chiar și considerate aliate. Cred că acolo însă, unde vorbim de niște cazuri principiale și avem niște reguli de bază, mai ales că America, chiar și în varianta Trump, va promova ideea de rule of law, pentru că ține de esența sistemului sistemului american, cred că și noi ne putem găsi refugiu în această apărare a zonei de rule of law și atâta timp cât există dovezi împotriva acestor domni, ei să nu poată să iasă din cadrul legal românesc cu una cu două.
România nu a fost la reuniunea de la Paris. Nu au fost nici alte state europene, cele mai multe, de altfel. Totuşi, România are cea mai lungā graniță cu Ucraina, de pildă. Am fi putut sta la acea masă, e o temă legitimă?
Cred că am fi putut sta la masă și cred că Parisul ne-ar fi putut face un „favor”, în contextul de vulnerabilitate internă. Noi de-abia acum plătim însă prețul anilor recenți, pentru că problema este parțial la cel care te invită, problema este și la cel care consideră că legitim trebuia invitat.
Noi zece ani de zile am fost paralizați ca imagine și ca promovare a imaginii și influențe interne și nu ne mai ajută cu nimic faptul că acum Iohannis a plecat, pentru că plătim prețul pentru această supușenie și acest provincialism.
Acolo unde avem interese legitime, nu am avut o voce, nu am știut să dovedim personalitate, nu am avut întotdeauna capacitate de inițiativă în momente-cheie.
Mă uitam, de exemplu, și la reacțiile recente la discursul lui Vance. Aproape niciuna dintre reacțiile din zona instituțională nu a avut un pic de personalitate, adică să se vadă că s-a schimbat ceva față de perioada Iohannis, să se vadă că România simte ceva, gândește ceva, așa cum e România stresată în momentul de față politic și poate geopolitic, iată că totuși această țară are personalitate.
Or, îmi pare rău, dar ce am văzut din zona de palate nu a arătat această personalitate, ci un refugiu înapoi în limbajul de lemn și în narativul nostru fără sare, fără piper, dintotdeauna.
Deci, din păcate, nu am așteptări foarte mari de organizare până la momentul iunie. Cred că, în continuare, clasa politică majoritară și coaliția fac o mare greșeală, pentru că permit un spațiu larg de ocupare a atenției pe tot ce ține de alegerile prezidențiale, ca și cum România este o țară care așteaptă un fel de Cezar, un fel de imperator.
Nu este cazul, noi avem un cadru constituțional, în cadrul nostru constituțional majoritatea parlamentară și Guvernul sunt mai importante atât ca politici publice, cât și ca resurse, decât președintele țării.
Da, președintele țării are importanță simbolică. Da, este cineva care trebuie să lucreze bine internațional cu partenerii noștri, ne reprezintă în Consiliul European, dar nu stă România doar în președintele României.
Nu putem lega destinul unei țări doar de viitorul președinte.
Și aici aș face o paranteză. Cred că felul în care sistemul nostru politic a receptat discursul lui Vance și ce urmează trimite mai degrabă la faptul că Călin Georgescu trebuie lăsat să candideze. Ca analist, aș spune că mai degrabă Călin Georgescu va fi acolo.
Deci, până la urmă, interesele noastre sunt permanente, interesele noastre sunt să fim puternici și influenți în UE, în NATO, să avem o relație strânsă cu americanii. Dar să nu uităm că atât americanii, cât și alte popoare apreciază oamenii cu personalitate, oamenii cu prestanță. Dacă noi ne comportăm foarte umil, dacă noi nu avem capacitate de inițiativă, riscăm foarte, foarte mult să nu fim băgați în seamă.
Și da, aici, a propos de unde am început, dincolo de faptul că ar fi fost frumos ca Parisul să ne invite, nu e ok să spui că se ocupă Polonia. Ține Polonia tot centrul și estul Europei? Ține Polonia în spate de la Grecia până la baltice, inclusiv România? Adică e loc și pentru România la masă, cel puțin având în vedere și considerentele legate de Marea Neagră, de Ucraina și, mai larg, ponderea noastră ca al șaselea stat ca populație a Uniunii Europene și cu GDP în creștere.
Cum poate România să se poziționeze mai puternic extern? Ține de diplomație sau mai degrabā de politica internă, de acasă?
Aici este nevoie de un pic mai multă sofisticare și un pic mai multă decizie. În primul rând, trebuie construit un ecosistem. Nu trebuie să avem așteptări doar de la clasa politică și de la rețele politice. Trebuie văzut și în zona de business, trebuie văzut și în zona de fundații, și în zona de de media.
Deci țările deștepte au o strategie, un ecosistem de acțiune. Pe de o parte, ai clasa politică, instrumente guvernamentale, familii politice, fundații politice și, pe de altă parte, ai o zonă de media și e în interesul tău să ai ecosistemul de intelligence, de media, analiști, societate civilă în plan global și inclusiv să încurajezi și să finanțezi, ca stat, sau ca entități apropiate de stat, acest lucru. Business-ul românesc, de asemenea, având nevoie de export, ar trebui să se implice un pic mai mult, inclusiv în operațiunile noastre de soft power.
Dar până la urmă, România are nevoie foarte clar de obiective și de decizie. Noi ne-am mobilizat pe loby extern când trebuia să intrăm în Uniunea Europeană și NATO. Ne-am mai mobilizat cu resurse mai puține, dar cu forță națională mai mare atunci când a fost vorba de Schengen, de exemplu.
Poate că putem folosi scuza OECD-2026 pentru a ne mobiliza în acest sens, pentru că OECD, deși nu e un plan de țară, este o ștampilă importantă de țară dezvoltată, civilizată.
Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că aceste rețele radicale, care sunt din ce în ce mai influente în plan global, nu sunt aliniate cu interesele românești și că, indiferent de rezultatul a ceea ce se întâmplă la Cotroceni, e foarte important să vedem felul în care trimitem niște oameni în întâmpinarea acestor rețele, care să pară compatibili cu ele și să înțeleagă ceea ce ele gândesc despre România.
Credeți-mă, domnul Viktor Orban în Ungaria le folosește impecabil, printr-o rețea de fundații și organizații, prin finanțarea de către el a mai multor influențatori americani.
Pe de altă parte, ar trebui să vedem cum construim într-o zonă mai largă instituțională, americană, de Pentagon și alte instituții care au interese clare în România, și, de asemenea trebuie să ne ducem după mari actori economici americani și globali și să le oferim un viitor prosper.
Deci soluții sunt. Important este să existe voință, decizie și dacă cumva planul politic este blocat, să înțeleagă business-ul românesc, că așa cum și Italia și alte țări au mai avut la un moment dat momente de blocaj politic, business-ul și țara au de suferit.
Deci Concordia și alte ecosisteme de business sau de societate civilă ar trebui să se miște în tandem, pentru că până la urmă, dacă țara are o imagine proastă, cu toții ieșim prost.
Economia noastră începe să frâneze. Ne așteptam la 3%, acum ne ducem la 0,9, deficitul nostru este în creștere. Trebuie să înțelegem că se apropie o furtună perfectă de România. Nu sunt consecințe securitare și de prosperitate imediată anul acesta, dar s-ar putea să ne trezim cu niște bubuieli în 2026 și pentru a preveni asta, trebuie să ne organizăm în 2025.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech