Hai, că PSD a ajuns pe cai mari. Chiar mai mari decât ar fi putut spera. Nu este meritul lui Ciolacu sau al locotenenților lui (foști ai lui Dragnea). Este aproape sută la sută „meritul” lui Cîțu, inclusiv al ocrotitorului său, nimeni altul decât președintele țării.
Cei de pe dreapta eșichierului s-au dovedit niște mormoloci politici, niște infatuați și orgolioși lipsiți de orice logică și loviți de o neînchipuită atrofiere a simțului pragmatic. N-au reușit să culeagă nimic din avantajele oferite prin privilegiul de a fi la putere.
S-au așezat singuri pe treapta rușinii, ajungând să bată la ușa celor pe care semețul Florin Cîțu îi trimitea acum vreo două luni la stâlpul infamiei:
„PNL nu va negocia cu cel mai mare dușman al poporului român. A negocia cu PSD înseamnă a negocia împotriva poporului român”.
Se pare că neîndemnaticul Cîțu pricepe greu vorbele scrise cu litere de aur în Codul Manierelor Elegante: că o persoană care se respectă lasă totdeauna loc de „bună ziua” altei persoane care se respectă, întrucât nu poți ști niciodată care adversar îți va deveni vreodată prieten și nici viceversa. Asta cu atât mai mult în politică.
Ironia soartei face ca, după ce s-a sucit în toate felurile, liderul PNL să aleagă negocieri „împotriva poporului român”, să-l sune pe Ciolacu și să-i ceară, umilit, o întâlnire urgentă. Iar Ciolacu (scrie presa) l-ar fi refuzat, spunând că ”are agenda încărcată” și că-l va suna când se va mai elibera.
Știți cum se traduce asta, cu „agenda încărcată”? E un fel de „n-am timp de tine, neică” sau chiar „du-te, neamule, și cântă la altă masă!”, adică un sictir voalat adresat celui gata să negocieze spășit chiar și „împotriva poporului român”.
Răspunsul este o palmă pe obrazul liberalilor, iar aceștia o merită: ei l-au desemnat în pompoasele lor comisii (BEX, BPN etc) pe Cîțu ca șef al negociatorilor. Pe Cîțu, adică pe cel mai neinspirat negociator din câți cunosc.
PSD n-ar pierde nimic dacă negocierile (incluse între timp în agendă) n-ar reuși, pe când PNL ar putea fi lovit de dezastru: refacerea alianței cu USR n-ar mai duce nici pe departe la o guvernare stabilă, ca mai ieri. Rândurile PNL s-au subțiat periculos și dau semne de o și mai periculoasă subțiere.
Cel puțin așa părea miercuri, când Cîțu, refuzat de Ciolacu, negocia cu Cioloș, iar Orban turna gaz peste foc: ”Eu am vorbit cu mulți dintre parlamentarii care s-au retras și mulți care se vor mai retrage”. Amenințarea sună așa: „atenție, Cîțu, rostogolul continuă”.
PNL și-a dat singur cu stângu’-n dreptu’, luându-și-l pe Cîțu drept busolă și determinând astfel pierderea parlamentarilor inclusiv a celor care „se vor mai retrage”. Pericolul scindării plutește pe capul liberalilor ca o sabie a lui Damocles.
În aceste condiții, PSD, care așa cum spuneam la început, este pe cai mari, se vede deodată propulsat pe cai și mai mari, chiar de către încrâncenatul său inamic de ieri, ajuns astăzi să se milogească de el, ca să-și salveze astfel confortabilul fotoliu, abia cucerit.
Crede cineva că nu va profita Ciolacu din plin de avantajele pe care i le deschid chiar aroganții adversari de ieri?
În presă, au și apărut variante: cu medicul Rafila la Ministerul Sănătății, cu Orlando Teodorovici la Finanțe, cu Olguța Vasilescu la Muncă și chiar cu Ciolacu premier! PSD poate pretinde orice, când adversarul e căzut de pe cal și nu-i nimeni să-l ridice de acolo.
Bineînțeles, toate sunt zvonuri. La ora când scriu aceste rânduri, Ciolacu nu și-a găsit timp de negocieri și l-a „programat” pe Cîțu pentru joi după amiază, iar, în opinia mea, PSD se pregătește să negocieze numai de pe poziția de câștigător.
Perfect normal. Oricine și-ar specula avantajele create, într-un moment când adversarul se pregătește de negocieri, fără să pară că ar pricepe cât de lungă îi este plapuma.
Iar negocierile PSD-PNL, atunci când ele vor avea loc, nu lasă de înțeles că vor începe de pe poziția sine qua non a liberalilor respectiv cu propriul lor premier, ci de pe poziția PSD, cu cele 100 de măsuri musai de luat și cu un premier pesedist.
Își poate permite vreun liberal să gestioneze un buget nesustenabil, manufacturat după tiparele PSD?
Pe de o parte, aceasta ar însemna abandonarea liberalismului, pe de altă parte, social-democrații n-ar accepta în ruptul capului să renunțe la obișnuitele lor populisme, care au lăsat țara fără autostrăzi, fără spitale, școli, investiții și au plasat România în coada săracilor europeni.
Social-democrații au dovedit că se pricep de minune să folosească imbecilitatea adversarilor, care le-au și oferit pe tavă principalul fotoliu de la Camera Deputaților, unde s-a așezat confortabil fostul premier Grindeanu.
Este mesaj clar că PSD nu se lasă, se grăbește spre butoane și că este lacom să înhațe cât mai multe din ele, dacă nu cumva chiar pe toate. Păzea PNL! Vai de Cîțu!
O imagine stranie mi se prefigurează în minte, ca un fel de posibil viitor: liberalii conduși de Cîțu puși cu botul pe labe, dar rămași cu coada sus.
Zic unii că, oricum ai lua-o, PSD tot ar pierde din imagine și din credibilitate, fiind la guvernare. Aș zice și da, și nu. Guvernanții pesediști au demonstrat, ca și predecesorii lor comuniști, că știu să-și asume integral toate meritele atunci când treburile merg bine și să arunce toată vina pe alții, atunci când o scrântesc.
N-am motive să cred că ar face altfel acum. Nici să cred că, pregătindu-se de guvernare, n-au calculat deja care oale le vor sparge în capul lui Cîțu, care în capul lui Orban (dacă, între timp, nu va părăsi cu totul barca) și, mai ales care oale – pardon! – în capul președintelui Klaus Iohannis.
Ciolacu este un șmecheraș de succes, care știe cât îi este lungul nasului, iar Cîțu este un șmecheroi care nu știe altceva decât plăcerea de a-și așeza pe cap o pălărie, uriașă față de minuscula căpățână a domniei sale.
Nu mă aștept la rezultate care să le fie de folos românilor, în negocierile intre șmecherași și șmecheroi.
Refuzat de pesediști, șmecheroiul a pus de-o negociere, tot miercuri, cu USR și încurajat de o aritmetică, potrivit căreia încă ar mai avea majoritate împreună, plus UDMR. Am calculat și eu: fragilă și foarte șubredă.
Nu știu dacă șmecheroiul a luat în calcul și amenințarea orbanistă, aceea că „mulți se vor mai retrage”, dar nici nu trebuie să se retragă mulți, pentru ca fragila majoritate să se prăbușească la prima adiere pesedisto-auristă.
Vreau să spun că, oricum ar mai evolua negocierile cu USR, refacerea eventualei alianțe ar însemna încă o prelungire a instabilității, a haosului și babiloniei într-o țară lovită deja de pandemie, de COVID, de scumpiri, inflație, sărăcie, frig, Cîțu, Ciolacu, Orban, Barna, Cioloș, Simion, Șoșoacă, antena Ics, canalul igrec și alte virusuri, rezistente la toate vaccinurile.
Și atunci care ar fi soluția pentru PNL? Nu există mult spațiu de manevră: trebuie ori să accepte condițiile grele, probabil pregătite de sarcasticul Ciolacu, ori să se lanseze în aventura unei alianțe fragile pe care n-o văd sfârșită altfel decât într-o aventură fatală.
În amble cazuri, PSD ar ieși în avantaj, în ambele cazuri s-ar așeza la butoane, în ambele cazuri ar fi o nebunie să se gândească la alegeri anicipate.
În ambele cazuri ne-am lua adio de la investiții și de la șansa de a ajunge și la noi „ca-n afară”. Părerea mea!