Dacă zăboviți câteva minute într-o farmacie, inevitabil îi veți auzi pe femeia în vârstă care vrea măcar câteva pastile de iod, de ce numai tinerii primesc? și pe clientul tânăr, care încearcă să-l convingă pe farmacist că iodul pe care trebuie să și-l ridice e doar parte a atât de familiarului mecanism prin care autoritățile încearcă să scape basma curată, după ce au risipit banii publici.
Deși aparent contradictorii, cele două tipuri de reacție descriu nu atât lipsa de încredere în stat, cât mai ales convingerea că statul ne face, în mod conștient, rău.
Ministrul Sănătății le-a transmis, luni, românilor sub 40 de ani să meargă să-și primească pastila de iod care le-ar putea salva viețile, în caz de tot mai posibil accident/atac nuclear cauzat de Rusia.
Fără nicio altă introducere, fără a fi stabilit mai întâi un mecanism intern, administrativ nu doar de prescriere a unor rețete, deși medicii de familie se plâng că sunt excedați de pacienții care vin după rețetă, ci mai ales de comunicare cu pacienții, de explicare, în așa fel încât să nu pară iarăși o împărțire a tuturor în speciali și ordinari.
Lipsa de profesionalism în comunicare, de la Președinție la ministere ca Apărarea, Educația și Sănătatea, unde șefii sunt cei care comunică exclusiv, erodează însă tocmai instituția, care ia chipul și defectele șefului.
De ce nu au instituțiile purtători de cuvânt?
În primul rând, pentru că nu înțeleg ce înseamnă purtător de cuvânt: departe de a fi o persoană care doar colportează un mesaj oficial, purtătorul de cuvânt este un specialist în comunicare (care, iarăși, nu înseamnă să știi să vorbești frumos, eventual cu exces de epitete și puneri în compunere), care este pregătit temeinic în ceea ce privește temele și care joacă rolul de interfață, tocmai pentru ca, indiferent de persoanele care se perindă la conducere și de erorile acestora, instituția să nu-și piardă legitimitatea.
În al doilea rând, pentru că modelul de lider pe care îl urmează mai toți șefii de instituții – de la președinție la ministere – este cel desprins din regimul comunist: puterea este verticală și mereu vigilentă, un tip de paranoia care îi face pe cei care ajung în funcții de conducere să nu știe să delege, să lucreze în echipă, să aibă încredere în specialiști.
Ei trebuie să fie văzuți că au în mână cuțitul și pâinea, trebuie ca toți ceilalți, și aici sunt mai importanți colegii de partid și de putere, să știe exact ierarhia.
Puterea paranoică e aceea care face parte dintr-un sistem de dependențe și recompense interne și atunci șeful știe că, așa cum a primit privilegiul, la fel i se poate și lua.
În al treilea rând, faptul că șeful de instituție vrea să fie el cel din prim-plan, nu vreun purtător de cuvânt, denotă atotsuficiența infantilă și seducția mediatizabilului. Este motivul pentru care mulți astfel de lideri aleg orele de prime-time ale televiziunilor, pentru a ieși la declarații și a prinde astfel valul de popularitate.
Toate astea arată precaritatea și mediocritatea felului în care este înțeleasă și practicată guvernarea. Să ne amintim doar imaginile distopice ale ministrului de Interne de la începutul pandemiei, care anunța declarații pentru țară la ore târzii din noapte, măsurând suspansul, ca și cum administrarea țării ar fi fost o scenă din Midsomers Murders, cu celebrul episod în care regizorul a uitat, pur și simplu, de un cadavru din primele cadre ale filmului și nimeni nu s-a preocupat de acea crimă.
Dincolo însă de perspectiva rudimentară de a conduce instituțiile, marcată de paranoia, impuls conspiraționist și cultură de bandă de putere, cea mai mare pagubă produsă este denaturarea instituțiilor, care nu mai sunt percepute ca fiind în serviciul public, ci niște sinecuri conduse de reguli propriii, în care nu doar că nu poți avea încredere, dar de care trebuie să te și ferești.
De pildă, atunci când vor să te vaccineze sau să-ți bage în tiroidă o pastilă cu iod, doar pentru că cineva a făcut o afacere proastă și a cumpărat prost, din bani publici! De fapt, vaccinul antiCovid, așa ineficient cum este pe noua tulpină și subvariantele ei, a salvat vieți, iar pastila cu iod îi poate feri pe cei cu vârsta sub 40 de ani de suferința unui cancer tiroidian, în cazul expunerii la radiații puternice, i.e. un accident nuclear cauzat de Rusia.
Dar tocmai felul în care ministrul Sănătății a gestionat chestiunea pastilelor de iod, de la achiziționarea acestora până la anunțul prost alcătuit, care a indus concomitent isteria că un nou Cernobîl e iminent și râsul batjocoritor al celorlalți, ne pune pe toți în pericol și, o dată în plus, ne polarizează.
Rusia lui Putin a jucat din capul locului șantajul nuclear și nu doar în registrul rațional: armele nucleare beneficiază de o întreagă doctrină religioaso-militară la Kremlin, ceea ce îl face pe Putin imprevizibil.
Adică treaba e serioasă, nu e despre orci și prime-time, și aruncarea ei în derizoriu ne expune pericolelor, într-o țară în care sănătatea mintală e la cote de avarie, permeabilitatea la fake news-uri mare și legitimitatea liderilor politici se reduce la concurența dintre Ciolacu și Ciucă.