Provocarea și efectul Lasconi. Game changer

Provocarea și efectul Lasconi. Game changer
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elena Lasconi ar putea fi un autentic “game changer”al viitoarelor alegeri prezidențiale, pentru că va aduce un element care lipsea în ecuația de până acum.

Asta nu înseamnă neapărat că Elena Lasconi ar deveni favorită să câștige președinția, dar în mod cert va schimba jocul, ierarhiile și strategiile.

Ce aduce Elena Lasconi?

În primul rând, esențial, naturalețe. Este un model complet diferit de imaginea politrucului plat, tern, alunecos, care populează scena politică actuală, care vorbește lemnos, prețios, arogant. Că dna Lasconi crede într-adevăr în tot ceea ce proiectează rămâne de văzut. Dar în mod cert ceea ce transmite pare autentic și cumva magnetic.

ADVERTISING

Știe și îi place să comunice, are charismă, energie și o doză destul de mare de curaj.

După 10 ani cu un președinte distant și absent, pendulul s-a dus în partea cealaltă și oamenii simt nevoia de contrariu, iar dna Lasconi chiar încarnează contrariul.

Paradoxal, incertitudinea ideologică a dnei Lasconi, conservatoare prin atitudine și luări de poziții, și membru, cât de curând probabil președinte, al unui partid liberal, ar putea fi un avantaj în ecuația prezidențială.

Pentru că ar face-o pe dna Lasconi dezirabilă și pentru electoratul conservator antipesedist.

Se pricepe dna Lasconi la politică externă, apărare, securitate, diplomație? Nu avem de unde ști, cel mai probabil că nu la nivelul cerut de funcția prezidențială, dar mă tem că există o mare masă de români care nu au la vot alt criteriu decât cel emoțional.

Atuuri și riscuri

În noiembrie, Elena Lasconi era măsurată de INSCOP la 10% și de atunci câte nu s-au întâmplat în România. Este foarte probabil ca în acest moment procentele domniei sale să fie cu mult mai consistente.

Dincolo de bazinul USR, dna Lasconi, tocmai datorită versatilității sale ideologice, ar putea capta destul de mult, în primul rând, de la antisistemul moderat dezamăgit de Simion, de la liberalii care nu îl pot digera pe N. Ciucă, și chiar de la PSD, plus o zonă de nehotărâți care ar putea fi mobilizați de ceva proaspăt.

Ceea ce este remarcabil la domnia sa nu este numărul de voturi obținute la Câmpulung, nici măcar procentul în sine, ci faptul că a schimbat, în 2020, cu totul traiectoria acestui oraș resemnat și scufundat într-o mare politică roșie.

Pentru cine cunoaște zona nu e deloc puțin lucru și nu mulți îi dădeau șanse să reușească.

Premisele bune nu înseamnă că traseul dnei Lasconi va fi chiar un galop de sănătate. În primul rând, are de clarificat cu bazinul electoral al USR și REPER niște chestiuni importante, precum cea a familiei tradiționale.

Convingerile personale nu are nimeni a i le chestiona, ci modul în care se raportează la cei care au convingeri diferite. E absolut în regulă să poarte cruci mari la gât, cât timp respectă opțiunea ateilor și ar fi gata să lupte la baionetă pentru ca ei să și-o poată exprima.

Este în regulă să creadă în familia tradițională, cât timp nu consideră că opțiunea aceasta trebuie impusă, inclusiv prin referendum, celor care cred diferit.

Tot în raport cu propriul partid, vor exista riscuri din partea celor pe care îi va înlătura. Joacă deja politic aspru, condiționând candidatura prezidențială de alegerea echipei sale în Biroul Național. Probabil o va obține, dar resentimentele vor fi pe măsură și e greu de crezut că cei care pierd acum se vor resemna și nu vor încerca să îi tragă preșul de sub picioare.

Apoi, dna Lasconi poate cădea în păcatul excesului, i s-a mai întâmplat și am scris la vremea respectivă, după cum poate plăti lipsa de experiență politică la nivel înalt. Țara nu e un Câmpulung mai mare. Cu alte cuvinte, cum se zice, riscul să i se umfle capul și să piardă contactul cu realitatea.

Nu aș uita nici despre misoginismul cronic al societății românești, care nu e deloc clar dacă e pregătită pentru o femeie în funcția de președinte.

Efectele Lasconi

E deocamdată greu de anticipat dacă dna Lasconi are o șansă reală să câștige cursa prezidențială. Sunt încă multe de calculat și analizat pentru o asemenea afirmație. Dar unele efecte politice sunt deja previzibile.

Șansa unei finale cu George Simion, râvnită mai ales de Marcel Ciolacu, devine și mai slabă. În egală măsură, șansa lui Nicolae Ciucă să ajungă în finală se diminuează cât timp încă din noiembrie aproape o cincime din electoratul liberal declara, potrivit INSCOP, că ar prefera-o pe dna Lasconi.

Nici pentru Marcel Ciolacu nu ar fi neapărat o fericire pentru că, oricât de mic ar fi transferul de procente din electoratul PSD, el se va adaugă celor luate de Mircea Geoană.

Revenirea la candidatul comun PSD-PNL nu ar fi o soluție, dimpotrivă, ar mări numărul celor care să caute o altă soluție, pentru că partidul lor nu are candidat.

Una peste alta, candidatura Elenei Lasconi aruncă pe masa politică o provocare și rămâne de văzut cum va fi ea jucată de restul partidelor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇