Prețul salvării Ucrainei

Prețul salvării Ucrainei

Şi preşedinţii fac greşeli, şi preşedinţii gafează uneori. Preşedintele Biden pare că a gafat miercuri vorbind despre situaţia din Ucraina, când a caracterizat posibila invazie rusă ca „incursiune minoră”.

Ce a urmat se ştie. Preşedintele Volodimir Zelenski s-a simţit ofensat şi dator să dea o replică: „Vrem să le reamintim marilor puteri că nu există incursiuni minore şi ţări mici”.

Joe Biden a revenit joi ca să facă necesara corecţie şi a dat asigurări că orice intrare a trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei ar fi considerată o „invazie”, iar răspunsul american va fi puternic economic şi coordonat.

Jens Stoltenberg i-a luat apărarea preşedintelui american, afirmând că acel comentariu privind „o incursiune minoră” nu reprezintă ,,o undă verde pentru o potenţială invazie rusă a Ucrainei”.

Nu sunt convins că preşedintele Biden a gafat, mai degrabă a lăsat să-i scape această expresie.

Preşedintele Biden, de la înălţimea scaunului său, poate considera ocuparea ,,republicilor” Doneţk şi Lugansk ca fiind preţul ce poate fi plătit ca să fie domolită agresiunea rusă. Oricum ele nu mai sunt sub suveranitate ucraineană şi Kievul nu are şanse pe viitor să recupereze teritoriile acestea care i-au fost furate. Ocuparea lor de ruşi n-ar schimba prea mult paradigma de suveranitate ucraineană, ba dimpotrivă, o graniţă între „republici” şi Ucraina ar fi de dorit ca să fie stins conflictul care a dus până acum la 10.000 de morţi. Nişte forţe de menţinre a păcii aflate de-a lungul graniţei, între cele două armate, ar fi necesare pentru păstrarea calmului.

O Ucraină fără Dombas… Este corectă o astfel de soluţie? Bineînţeles că din punct de vedere al dreptului internaţional preşedintele Ucrainei are dreptate, nu există state mici şi nici „incursiuni minore”, ci state suverane şi invazii. Problema este cum pui în aplicare aceste principii în faţa unui stat agresor, ca Rusia.

Din nefericire pentru ea, Ucraina nu este nici membră NATO şi nici membră UE. SUA şi UE au evitat să accepte Ucraina în NATO şi au făcut-o de teamă ca Rusia să nu se simtă lezată şi să riposteze. Mai apoi s-a văzut că Rusia se comportă în fosta zonă ex-sovietică ca un stăpân de facto care nu a tolerat volta ucraineană spre vest. Ocuparea peninsulei Crimeea, războaiele din Georgia şi Armenia au demonstrat asta. Ieşirea de sub suveranitate ucraineană a celor două „republici” din Donbas demonstrează clar intenţiile ruseşti. Singura modalitate de a opri influenţa rusă ar fi fost înarmarea Ucrainei, dar asta nu s-a făcut decât după ocuparea Donbasului, adică prea târziu.

Teama unui război cu Rusia a fost atât de mare încât SUA, Germania şi Franţa au ezitat şi au cedat presiunilor ruse.

Nu, principiile de drept internaţional, oricât de corecte ar fi, nu pot fi puse în aplicare împotriva unor state agresoare. Ele funcţionează doar în SUA, în Europa şi în câteva state democratice din lume. În politica reală trebuie ţinut cont de ele doar în măsura în care nu aduc prejudicii statului care vrea să le aplice. Ca să fim cinici, Ucraina este singură şi nu poate miza pe un sprijin militar american, care să arunce Europa în război cu Rusia. Aşa merg lucrurile.

Dacă privim situaţia din perspectiva unei administraţii americane pragmatice, preţul anexării Donbasului este cel mai mic preţ pentru a salva Ucraina şi pentru a reduce posibilitattea ca invazia rusă să devină ,,majoră”.

Sunt convins că aşa gândeşte şi diplomaţia germană, în perspectiva de a minimiza costurile unei invazii în Ucraina. Faptul că ministrul de externe german Annalena Baerbock a mers la Moscova ca să expună angajametul Germaniei de a apăra suveranitatea Ucrainei nu înseamnă că Germania, în cazul anexării Dombasului, va face vreo voltă militară. Nu, poate va da arme Ucrainei, sigur va asigura gazul necesar acestei ţări, poate va opri Nord Stream II. Deci Germania pare că acceptă tacit ocuparea Dombasului dacă invazia rusă s-ar opri la atât. Poate că acesta a fost mesajul transmis în cursul vizitei la Moscova de era atât de calm şi afabil ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Revenind la spusele lui Biden, poate că preşedintele american nu a comis o gafă, ci o ,,scăpare” pentru ca lumea să ştie ce va urma şi să se liniştească. Scăparea preşedintelui american pregăteşte terenul pentru ca impactul unei ,,invazii minore” să fie mai uşor digerat. Dacă ,,republicile” din Donbas vor cere să adere la Rusia, ocuparea lor se poate face cu minim de trupe ruse şi vor fi lupte mici şi puţine. Sigur că dacă armata ucraineană şi cea rusă vor sta faţă în faţă, nimic nu e sigur, dar, dacă ruşii se opresc în Donbas şi nu vor merge mai departe, situaţia ar fi pe moment acceptabilă.

In rest, teritoriul rămas Ucrainei nu poate fi subiectul niciunei negocieri. Intrarea trupelor ruse pe acest teritoriu nu poate fi acceptat. Statele Unite ar avea în acest caz un motiv să înarmeze Ucraina şi să aducă acolo tehnică de luptă. Poate că la o astfel de situaţie face referire Putin când cere NATO să nu se aproprie de graniţele Rusiei, nu la situaţia de acum. Poate că ruşii vor să se asigure că după ocuparea Dombasului şi aplicarea de sancţiuni economice, nu vor fi baze americane în Ucraina. Poate că asta ar fi un soi de împărţire ca la Yalta, 70% pentru America şi UE şi 30% pentru Rusia fără prezenţă militară americană.

Aceasta să fie soluţia de compromis, acesta să fie răul cel mai mic, cedarea definitivă a Donbasului în schimbul dezescaladării conflictului NATO-Rusia? La cum merg lucrurile, pare că un astfel de schimb ar fi minim din ce pot ceda americanii şi maxim din ce pot spera ruşii să obţină.