În urmă cu doi ani, în luna aprilie, PSD – conform algoritmului politic convenit cu PNL, coaliția atât de dorită de Klaus Iohannis – obținea managementul Șantierului Naval Mangalia, o companie publică.
Conform unor misterioase și opace mecanisme de partid, social-democrații au numit-o director al șantierului pe doamna Marinela Voivozeanu, șefa organizației de femei a partidului din județul Călărași, până la numire, ea fiind managerul bibliotecii din orașul cu același nume.
Numai reacția de uimire a opiniei publice și valul de știri negative apărute în presă au oprit un bibliotecar, tot respectul pentru această profesie, să ajungă director de șantier naval. Dar sunt sute de situații în care oameni fără nicio expertiză au ajuns să ia decizii de viață și de moarte în companii, agenții și instituții publice în urma unor numiri politice.
E o prejudecată larg răspândită în societate că angajații din domeniul public taie frunze la câini, încasează salariul în mod nemeritat și beneficiază de privilegii la care cei din mediul privat nici nu visează.
Generalizările sunt încurajate și răspândite de aceiași oameni politici care apelează la discursuri populiste pentru a deveni rapid populari.
Pe de altă parte, într-o lume în care dezbaterea publică are loc, în marea ei parte, pe TikTok, simplificările și lipsa nuanțelor asigură o răspândire mai rapidă a mesajelor care acuză, pun etichete și produc confruntare.
În România, mai ales în ultimii 10 ani, s-a format o adevărată nobilime bugetară, ascunsă în spatele celor care muncesc, își duc viața ghidați de principii și își respectă profesia.
Dacă n-ar exista această rețea a angajaților responsabili, statul s-ar destructura, ar dispărea.
Ceea ce s-a întâmplat, începând cu anul 2012, momentul în care apare un conflict violent și deschis între cei care doreau modernizarea României și cei care urmăreau să-și păstreze bogățiile și privilegiile acumulate în primul deceniu de după Revoluție, a fost o schimbare de paradigmă, una prin care fondurile publice au fost deturnate în mod legal, prin salarii, sporuri și prime, în timp ce instituțiile publice au fost parazitate de oamenii de partid.
Astfel s-a creat nobilimea bugetară, care acumula mari sume de bani în urma efortului celor, tot mai puțini, care țineau sistemul public pe linia de plutire.
Această nouă clasă socială e formată din întregul univers de numiri pe criterii politice și afilieri de partid. În coalițiile de guvernare au existat algoritmi de ocupare a pozițiilor de conducere în instituții, agenții și companii publice, chiar și până la nivelul trei de management.
Șefii numiți politic și-au adus proprii oameni pe care i-au plasat strategic, astfel încât să știe și să controleze ce se întâmplă în subordinea lor, să aibă informațiile necesare pentru a-și păstra pozițiile, în lipsa expertizei și experienței în domeniul respectiv.
Astfel, pe parcursul unui deceniu, întreg sistemul public a fost compromis de parazitismul politic. Rețeaua celor care muncesc în instituțiile publice a funcționat tot mai greu.
Sunt frecvente situațiile în care un singur salariat dintr-un serviciu lucrează pentru întreaga echipă de 10-15 angajați, caz real dintr-o agenție publică, povestit de un coleg jurnalist.
Dar nobilimea bugetară, în ultimul deceniu, a mai făcut ceva. I-a luat ostatici pe cei care-și fac treaba. Astfel că, de fiecare dată când se discută de nevoia de reformă a sistemului public, de renunțarea la unele sporuri nejustificate, la salariile nesimțite ale șefilor numiți politic sau introducerea criteriilor de performanță, nobilimea bugetară îi activează pe angajații care-și fac treabă, îi instigă să protesteze și să se opună reformelor, amenințându-i că măsurile respective le vor scădea veniturile și vor fi primii concediați.
Cei care n-au pile și trag din greu pentru salariu știu foarte clar că sunt capul listei de dat afară în situația în care anumite reduceri de costuri nu pot fi evitate.
Au fost martori de atâtea ori la situații în care ultimul venit, indiferent de calificări și experiență în domeniul respectiv, era primul plecat, iar al doilea val de concedieri lovea fără greșeală în cei care nu se aflau în cercul de apropiați ai șefului.
Vrea, nu vrea, elita politică din România realizează că s-a ajuns la fundul sacului și în noul context creat de războiul din Ucraina, de nevoia de a crește bugetele pentru apărare și de rezolvarea cât mai rapidă a problemelor de infrastructură - energetică, rutieră, feroviară, pentru păstrarea ritmului de creștere economică, e nevoie de bani, de banii care acum sunt furați.
Deficitul bugetar, rigorile impuse în negocierile cu Comisia Europeană și revolta mocnită din societate sunt o amenințare pentru nobilimea bugetară.
Nu știu dacă Bolojan va reuși să scape de ea sau va fi învins, dar tendința din societate e una clară, iar strategia luării de ostatici nu mai merge. Nu poți să-i iei ostatici pe cei care-și fac treaba doar pentru a ține în viață structuri de partid care deturnează fondurile publice.
Nobilimea bugetară se teme de două lucruri - evaluarea profesională și digitalizarea instituțională.
Orice guvern care va reuși să le aplice va avea la dispoziție resurse de dezvoltare și investiții la care nici n-a visat. În plus, odată politrucii scoși din instituții, acestea vor funcționa mult mai bine și eficient, în interesul cetățenilor.
Abia acum urmează greul pentru Guvernul Bolojan, care e obligat să dea o bătălie epică cu nobilimea bugetară, una care s-a întins ca un cancer în toate instituțiile, are acces la resurse, amenință și se pregătește de luptă.