“Trebuie să scăpăm de această ciumă numită pensii speciale. Eu și colegii mei am trecut printr-o ciumă și ne-am vindecat”, spune Marcel Ciolacu, cu ochii în sondajele de opinie care arată (potrivit prof. Pieleanu la B1 TV) că 91% dintre români doresc desființarea lor.
Procentul este credibil și aș spune chiar că este, probabil, singurul subiect care mai creează interes politic, dar mă tem că nu neapărat unul principial. Dacă pensiile ar fi păstrat numele de ocupaționale sau indemnizații, nu cred că ar fi stârnit același interes, după cum mă întreb câți dintre contestatari le-ar refuza, dacă ar putea beneficia de ele.
Enervează și umilește ideea acestei diferențieri între ordinari, adică gloata, și speciali, adică privilegiații, și prin suma primită, și prin vârsta de la care o primesc. Unii muncesc până se cocoșează și primesc pensii mici, alții ies la pensie în floarea vârstei cu o căciulă de bani și adesea se mai și angajează înapoi de unde au plecat.
În plus, societatea nu simte că primește o contraprestație pe măsura acestui privilegiu. Ca dovadă, deși existau, pensiile speciale nu erau un subiect, pe vremea când lumea ieșea în stradă pentru Justiție.
Dar atunci Justiția era percepută ca ultima speranță de a scapă de Dragnea, care a fost detestat, până la urmă, tot pentru că s-a vrut un special al legii penale.
Acum, însă, lumea e profund nemulțumită de Justiție, de Poliție, în general de prestația celor care încasează asemenea pensii.
Și, nu în ultimul rând, pensiile speciale nu mai sunt doar ale magistraților și ale militarilor, ci au fost extinse la tot felul de funcționari, de asimilați, la parlamentari, la primari. De unde și o presiune financiară semnificativă pentru plata lor.
Deci Marcel Ciolacu se suie voinicește pe acest val generalizat de frustrare și îl călărește cu declarații. Acțiuni concrete nu cred că vom vedea.
Dacă era așa de hotărât să scape de noua ciumă, dl Ciolacu ar fi avut deja ocazia. Dar nu domnia sa ne vorbea despre marele risc al depopulării instituțiilor? Nu domnia sa spunea că pensiile primarilor și ale parlamentarilor nici măcar nu intră în jalonul PNRR?
Dar, mai ales, ceea ce dl Ciolacu nu spune este că pensiile speciale sunt, cu o singură excepție, marca PSD.
Pensiile magistraților au fost introduse de guvernarea CDR, într-o formă cu mult mai ponderată decât cea creată de un ministru pesedist, dna Stănoiu.
În 2010 a existat un moment zero, când Guvernul Boc le-a eliminat pe toate, cu excepția pensiilor magistraților. După care ele au fost reintroduse pe rând de Guvernul Ponta, în condiții și mai avantajoase în cazul militarilor, prin voința lui Gabriel Oprea.
Și tot prin voturile și voința PSD au apărut categorii noi de pensii speciale: parlamentari, personalul Curții de Conturi și funcționari parlamentari în 2015. Premierul Tudose, acum pe cai mari în PSD, a decis în 2017 prin OUG ca pensiile speciale să fie indexate anual.
Nici acum PSD nu dorește o măsură radicală. În privința celor militare, se ascunde în spatele situației personale a dlui Ciucă. Dar nici restul nu au fost eliminate, ci ușor coafate prin legea adoptată de Senat, care este foarte departe de exigențele CE.
Dl Ciolacu știe nu doar că peste 90% dintre români vor eliminarea pensiilor speciale, dar și că pierderea unor miliarde din PNRR din cauza lor va crea o furtună politică imensă, incomparabilă cu orice altă potențială ratare.
Și atunci, în țară încearcă să călărească valul și să-i spună ce vrea să audă ca să-i reducă intensitatea, poate apare altă temă pe radar, iar la Bruxelles a fost trimis dl Boloș cu mandat să obțină o renegociere a PNRR.
Dar să nu ne mirăm prea tare. Zilele trecute, dl Ciolacu, președintele partidului care a inventat clientelismul politic în România, sifona presei o declarație conform căreia s-a săturat de angajările pe pile.