Ciolacu vrea impozit suplimentar pentru veniturile mari. "Nu vorbim de înghețare"

Ciolacu vrea impozit suplimentar pentru veniturile mari. "Nu vorbim de înghețare"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, ar fi propus luni, în coaliţia de guvernare, impozitarea progresivă a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui, respectiv 25.000 de lei, măsură care ar urma să se aplice atât la stat, cât şi la privat. Informaţia a venit pe surse PSD pentru News.ro.

Însă, marţi, şeful PSD a făcut precizări pe acest subiect şi a spus că este vorba doar despre zona de stat. Iniţial, el a vorbit doar despre cumulul de pensie şi salariu: dacă prin acest cumul depăşeşti salariul brut al preşedintelui, apare o impozitare suplimentară.

”Legiuitorul nu poate interveni să ia acest drept (la pensie şi salariu - n.red.). Pe această discuţie, sub nicio formă în ordonanţă, nu putem să prinde cumulul pensiei cu salariul. Au fost mai multe discuţii privind constituţionalitatea acestui demers.

Atunci am discutat mai multe variante. Din punctul meu de vedere, sunt cazuri în care faci cumul, dar ai o pensie de 2.000 de lei şi eşti şi portar la o primărie - eu nu pot lua dreptul acelui om să-şi acopere minimum necesar familiei”, a spus el.

ADVERTISING

Vorbim de cumulul de salariu şi pensie specială. Vorbim numai de zona bugetară. În acel moment, dacă prin acel cumul, depăşeşti salariul brut al preşedintelui, care e aproximativ 25.000 de lei, e normal să vii, dacă e constituţional, cu o impozitare suplimentară, pentru că sunt două venituri de la bugetul statului... În lege nu poţi să treci numai pe cei care au şi componentă specială în pensie, nu poţi interzice numai la unii. Eu cred că abordarea corectă e zona de impozitare, pe praguri”, a precizat Ciolacu.

UPDATE Ulterior, Ciolacu a spus că e vorba despre o impozitare a veniturilor foarte mari.

”Avem discuţiile de exemplu cu autorităţile de reglementare. Au, după cum bine ştiţi, nişte venituri substanţiale, convenite la nivel european, nu Ciolacu a decis lucrul ăsta sau Ciucă.

Normal că trebuie, ai nişte venituri impuse de la nivel european, să ai 7.000, 8.000 de euro, la ANCOM, la ASF, la ANRE, dar atunci dacă ai aceste venituri impuse de UE, ţinând cont că nivelul de salarizare în România nu este cel de la nivelul Uniunii Europene, este normal ca ce depăşeşte venitul brut al preşedintelui să fie impozitat”, a spus el despre intenţiile Guvernului. 

ADVERTISING

Marcel Ciolacu a afirmat: ”Dacă vrem să minţim în continuare românii şi să mai obţinem cinci, zece voturi, să manipulăm în continuare, avem o abordare simplistă şi venim cu lozinci neserioase”.

”Normal că vorbim şi de pensii, şi despre venituri. Pentru că nu poţi veni să impozitezi numai pensii, este neconstituţional, şi atunci faci cumulul de venituri”, a mai spus Ciolacu.

El a menţionat că zona de privat nu a fost discutată.

”A fost vorba de veniturile numai de la statul român”, a explicat Marcel Ciolacu.

Ministerul Finanţelor trebuie să vină cu o analiză, într-o săptămână, privind impactul unei astfel de măsuri, au precizat surse social-democrate pentru News.ro.

Budăi n-a auzit de supraimpozitare, dar să vedem la Finanţe

Pe acest subiect, ministrul Muncii spune că este o chestiune de politică fiscală şi că nu a avut această discuţie, cel puţin la întâlnirile din coaliţie, la care a fost el.

ADVERTISING

”Este o chestiune de politică fiscală, nu am avut această discuţie, cel puţin la întâlnirile din coaliţie la care am fost eu, dar sunt sigur că domnul ministru de Finanţe, pe politică fiscală, pentru că nu este politică la Ministerul Muncii, cu siguranţă vă poate spune”, a precizat Budăi.

”Nu a discutat nimeni despre supraimpozitare până acum. Nu a discutat nimeni despre supraimpozitarea muncii, nu ştiu de ce suntem în această ecuaţie”, a adăugat Budăi, marţi, la Parlament.

Întrebat dacă se va aplica interzicerea cumulului pensie-salariu, Marius Budăi a arătat că cei din Guvern ”sunt în construcţia unor măsuri care să vină nu neapărat de a interzice drepturi, ci de a crea o solidaritate între stat şi cetăţeni”.

"Nu e îngheţare"

Pe de altă parte, ministrul Muncii a precizat că nu va fi o înghețare a salariilor bugetarilor, ci „o neintervenție pe o perioadă limitată”.

„Pe o perioadă de câteva luni, să nu mai fie intervenție asupra legii salarizării. Suntem într-un contract cu Banca Mondială. Punem la dispoziția Băncii Mondiale datele, astfel încât să avem oglinda unde suntem acum și să știm ce măsuri să luăm. Deci nu vorbim de o înghețare a salariilor, ci vorbim de o neintervenție pe o perioadă limitată”, spune Marius Budăi, citat de Mediafax.

Întrebat dacă mai pot crește salariile până la finalul anului, ministrul Muncii arată vag că este „o decizie pe care coaliția o va lua”.

„Acolo unde este nevoie de o intervenție, ați văzut acele echilibrări între sporurile venite din fonduri europene și PNRR, coaliția a înțeles și a intervenit pentru a nu avea scurgeri de personal dintr-o parte în alta, dar nu vorbim de majorarea salariului din lună în lună, pentru că suntem în luna aprilie și am majorat salariile în luna ianuarie, ci vorbim o neintervenție asupra legii salarizării, astfel încât analiza de impact pe care o avem când plecăm în analiza finală pentru a crea noua lege a salarizării să nu fie modificată pe parcurs”, adaugă Budăi.

El afirmă că vor fi excepții la angajări în sistemul de educație și sănătate. „Acolo vor fi excepții. Mai mult, vor fi excepții la persoanele cu dizabilități”, încheie Budăi.

Şi Ciolacu spune că nu s-a vorbit despre îngheţarea salariilor bugetarilor.

”Nu s-a vorbit despre îngheţarea salariilor bugetarilor. Avem Legea 153. Urmează, în cererea de plată numărul 4, să avem o nouă lege a salarizării. În acel moment toate aceste lucruri vor fi discutate”, a explicat liderul PSD.

El a precizat că ”nu s-a vorbit de tăieri de salarii niciodată”.

”Nu s-a vorbit niciodată de vreo îngheţare de venituri în niciun sistem. Cu adevărat, este o abordare corectă şi profesionistă, astfel încât, dacă tot avem jalonul, e normal să avem o abordare corectă şi unitară”, a afirmat Ciolacu.

Ciucă nu vrea tăieri

Liderii coaliţiei de guvernare au discutat, luni, despre măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, pe fondul scăderii încasărilor la bugetul de stat, iar premierul Nicolae Ciucă a cerut să nu fie tăieri salariale de niciun fel, iar până la noua lege a salarizării să nu crească salariile.

Despre cumulul pensie-salariu, la stat, în urma discuţiilor s-a ajuns la concluzia că acesta nu se poate face prin ordonanţă de urgenţă, pentru că e neconstituţional, astfel că trebuie să se aplice prin lege, au precizat surse liberale. În schimb, liderii coaliţiei au decis stoparea angajărilor în sistemul de stat şi reducerea cu 10% a cheltuielilor la bunuri şi servicii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇