Ce spune "specialul" Ciucă după ce Ciolacu a cerut curățenie printre "tinerii pensionari reangajați la stat". Premierul are pensie militară mai mare ca salariul

Ce spune "specialul" Ciucă după ce Ciolacu a cerut curățenie printre "tinerii pensionari reangajați la stat". Premierul are pensie militară mai mare ca salariul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, după şedinţa conducerii partidului, că interzicerea cumulului salariului cu pensia este un subiect care s-a discutat de mai multe ori în spaţiul public şi că, în cazul în care se va găsi o soluţie optimă, este de acord să fie aplicată.

„Este un subiect care s-a discutat de mai multe ori în spaţiul public, este un subiect care de fiecare dată s-a preluat în dezbaterea politică şi s-a încercat o anume evidenţiere a acestui subiect.

Ştim cu toţii că s-a încercat să facem în aşa fel încât să se interzică cumulul pensiei cu salariul. Există şi o decizie a CCR în acest sens, în care celor care doresc sa muncească sa nu li se interzică dreptul la muncă. Dacă vom găsi o soluţie care sa respecte toate prevederile legale, suntem de acord sa o punem în aplicare", a arătat Ciucă.

ADVERTISING

Ciucă are pensia mai mare decât salariul

Pensia militară a premierului, pe care acesta o consideră pensie de serviciu, nu specială, este mai mare decât veniturile încasate de la Guvern. Potrivit USR, Nicolae Ciucă primește de la Ministerul Apărării Naționale o pensie de 18.000 de lei, iar pentru funcția de premier încasează 16.400 de lei.

După ce Senatul a adoptat, pe 29 martie, proiectul de lege al Guvernului care prevede impozitarea cu 15% a pensiilor speciale, USR a susținut că Ciucă va pierde doar 550 de lei. Senatorul USR Ştefan Pălărie a venit la tribuna camerei purtând la gât trei cravate și și-a explicat gestul:

ADVERTISING

"O să vorbim despre domnul premier Nicolae Ciucă, premierul ţării, un om blajin, neconflictual, multă lume îl apreciază. Domnul Nicolae Ciucă îşi poată o primă cravată în funcţie de salarizarea dumnealui, câştigă 16.400 de lei, net, are o cravată pentru acest salariu.

Problema este că mai are o cravată, invizibilă, care e tot acolo, are o pensie specială. Domnul Ciucă este un pensionar de lux, care primeşte 18.000 de lei, pe lângă cei 16.400 de lei, pentru faptul că a ieşit în condiţii speciale la pensie din armată. Nu mai spunem că a ieşit anticipat (…) În baza legilor dvs şi a amendamentelor, aş vrea să dau citire unui mic calcul, cu cât va fi impozitat. (..) Am făcut un calcul, 550 de lei, nu ştiu cât este economia de la buget nici de la fondul de pensii, nu ştiu cum veţi reuşi să obţineţi o mare performanţă."

ADVERTISING

Ciolacu anunță "curățenia generală"

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat miercuri pe Facebook că ar trebui eliminate toate acele "bonusuri de lungă durată" din sectorul bugetar, iar toate ministerele şi celelalte instituţii ar trebui să facă o restructurare a posturilor ocupate de angajaţi care, pe lângă salariu, primesc şi pensie de la stat.

Ciolacu afirmă că "este o sfidare să-i vedem pe acei 'tineri pensionari' reangajaţi la stat, uneori pe aceeaşi funcţie, pentru a cumula mai multe venituri, în timp ce restul cetăţenilor muncesc din greu pentru un salariu sau au muncit o viaţă pentru a-şi câştiga cuvenita pensie".

"Solicit deci o curăţenie generală în cheltuielile publice. Nu tăiem nimic de la investiţii", a mai scris președintele PSD.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇