Miercuri, în seara zilei când România a avut cel mai mare număr de cazuri noi de la începutul crizei Covid, președintele Klaus Iohannis a fost exact ceea ce trebuia să fie un președinte al României în situația dată.
Sper să nu fie o întâmplare, o acumulare de energie în tăcerea ultimei perioade, dar președintele a dat exact semnalul care lipsea cel mai tare, de reimplicare în criza sanitară.
După cum am scris cu câteva ore înainte de discursul președintelui, eu cred că dispariția președintelui din partea publică a deciziei (întâlniri periodice la Cotroceni cu miniștri și specialiști) și comunicarea publică, după prezența consistentă din starea de urgență, a transmis un semnal de relaxare excesivă.
Subliminal, dacă președintele nu e acolo înseamnă că nu e chiar așa de grav, nu? Iar dl Iohannis știe foarte bine, nu mă îndoiesc, că are un guvern slab, gândit să reziste până la alegeri anticipate, dar care acum trebuie să traverseze criza.
Și e foarte bine că revenirea în prim plan a președintelui a însemnat și o schimbare de ton cu niște aspecte importante:
- A eliminat orice politizare a crizei Covid, politizare care a contribuit masiv la decredibilizarea pericolului și a recomandărilor.
“În această perioadă în loc să fim toți de aceeași parte, vedem că sunt politicieni care exploatează această situație”.
Klaus Iohannis
2. Nu a susținut necondiționat activitatea Guvernului, la care, de altfel, nu a făcut nicio referire.
3. A cerut soluții solide și rapide Parlamentului, fără a mai căuta vinovați pentru vechile legi, asumate, implicit, de președinte ca neconstituționale. Și a evitat să acuze CCR, ba chiar i-a aplicat discret o corecție lui Ludovic Orban în privință îndemnului acestuia la nerespectarea de către populație a deciziilor CCR.
”Cred că aruncarea vinii dintr-o curte în alta nu rezolvă nimic. Nu și-au imaginat parlamentarii că vom ajunge într-o astfel de situație. Noi am găsit o legislație slabă. Nu are rost să căutăm cine a făcut legislația slabă. Rolul nostru este să facem o legislație puternică, clară”.
Klaus Iohannis
- Nu a îngroșat tușa pericolului, dar a admis că e mai rău decât ar fi trebuit să fie.
“În starea de urgență am reușit să ținem situația sub control. Avem două luni de stare de alertă și lucrurile nu stau bine. Răspunderea este partajată între autorități și cetățeni. Ar fi păcat să dăm cu piciorul la ceea ce am reușit până acum".
Klaus Iohannis
5. Cel mai important, s-a adresat direct oamenilor, pe un ton uman, fără stridențele care au inundat spațiul public și au adus oamenii la starea de lehamite și neîncredere.
”Dragi români, nu lăsăți garda jos! Este în joc viața noastră și a celor dragi. Să nu credem că virusul dispare de azi pe mâine. Noi avem cel mai important instrument că să ne protejăm: conștiința noastră”.
Klaus Iohannis
De fapt, calea de redresare de aici începe. Eu nu cred că starea de urgență, amenzile, amenințările rezolvă ceva. Nu poți avea un polițist lângă fiecare om. Esențială rămâne conformarea voluntară care a fost la cote ridicate până când au început politizarea din toate părțile și incoerențele Guvernului.
Executivul se lamentează că românii nu mai respectă regulile, că sunt îndemnați de PSD, ALDE, CCR, Avocatul Poporului să nu le respecte. Este aici un exercițiu public de impotență: dacă este așa, oare de ce este așa? De ce oamenii nu mai țin cont de mesajul și recomandările Guvernului?
”De ce am devenit necredibili?”, este întrebarea care ar trebui să macine Guvernul înainte de a face fix ceea ce președintele combate: ”aruncarea vinii”.
Dacă va menține comunicarea consistentă, constantă și depolitizată, președintele ar putea contribui esențial la redresarea situației.
În ceea ce privește proiectul legii carantinei și izolării, o urgență certă în acest moment, după cum spunea președintele Iohannis, soluția trebuie să fie clară și puternică. Ceea ce implică să fie constituțională.
Vorbim despre o lege care restrânge drepturi și libertăți. Cum trebuie să fie ea pentru a fi constituțională? Predictibilă și foarte precisă. Ce restrângi, în ce condiții restrângi, pentru cât timp restrângi, care sunt căile de atac, acestea sunt jaloane esențiale.
După cum remarca Apador CH, în proiect sunt probleme sub acest aspect.
De exemplu: durata carantinei nu e precizată. Trebuie să existe o durată standard, la fel ca a stării de urgență sau alertă, care apoi poate fi prelungită în caz de menținere a cauzelor. Nu cred că o restrângere ”pentru o durată conform datelor științifice oficiale și în funcție de evoluția patologiei respective pentru fiecare pacient” are vreo șansă să țină în fața CCR și o spun de pe acum ca să nu fie discuții ulterioare.
Procedura concretă a carantinei nu e prevăzută. În privința bunurilor carantinate, vag definite, de exemplu, telefonul mobil cu datele din el și cu rolul său esențial de comunicare poate fi confiscat pentru carantinare? De către cine, cât timp și cu ce garanții de inviolabilitate?
Eu nu mă raportez la isterii televizate cu un fost judecător CCR, autentică rușine națională cu mandatul său neconstituțional și biografia sa problematică, și cu un profesor de drept constituțional care de la o vreme pare complet deraiat, plus spectacolul populist al PSD.
Dar ar fi bine să ne gândim că legea aceasta nu se va aplica doar pentru criza Covid care ne arde acum. Ea va rămâne și va putea fi folosită cu bună credință sau cu rea credință și pe viitor de o altă putere.
Pentru că, vedeți, conform proiectului, măsurile de carantină și izolare pot fi activate nu doar în caz de epidemie sau pandemie declarate ca atare, ci și în caz de ”eveniment neobișnuit sau neașteptat identificat și constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență sau de către instituțiile aflate în subordinea Ministerului Sănătății”. O formulare care lasă loc pentru foarte mult arbitrariu.
Cum ar putea folosi un ministru precum Carmen Dan sau Olguța Vasilescu o asemenea prevedere vagă și de aici tot restul limitărilor care ar deveni posibile?
Cu atât mai mult legea care poate permite restrângerea libertății, care permite deposedări de bunuri, trebuie să respecte toate garanțiile constituționale care împiedică abuzul, în mod obiectiv, indiferent de o panică sau alta.