După aproape trei luni de criză politică majoră și încă vreo câteva de guvernare debusolată, în sfârșit metaforicul fum alb a apărut pe hornul Cotrocenilor, iar cei care alaltăieri negociau strigând unii la alții ca-n piață au bătut palma.
Astfel, misiunea președintelui s-a redus la un simplu OK, din care rețin: „Am constatat că în Parlament s-a format o majoritate solidă”, apoi „îl desemnez pe Nicolae Ciucă, aici de față, pentru a forma o echipă guvernamentală și pentru a se prezenta în fața Parlamentului pentru votul de încredere”, şi, în sfârșit, tradiționalul „Vă urez scces!”.
De voie, de nevoie, frumos spus. În sfârșit, pot și românii să răsufle ușurați, să-și recapete speranța în guvernarea lor și să se bucure de concluziile domnului Iohannis, ca un fel de „Habemus Papam!”.
Nu mi se pare prea relevant faptul că frustrații useriști n-au răspuns la invitația președintelui, că auriștii s-au așteptat ca domnul Iohannis să stea mai îndelung la taclale cu ei, iar nemulțumiții Turcan și Motreanu au subțiat și mai mult ce a mai rămas din echipa cîțistă.
Trecând peste frustrările lesne de înțeles, aceștia doi au, totuși, dreptate. Liberalii conduși de Cîțu au cedat incomparabil mai multe azi decât cedase tot PNL, acum aproape doi ani, în fața USR. Atunci, negocierile le conducea Orban, cel judecat aspru și fără milă azi de Cîțu pentru că n-ar fi știut să negocieze bine cu USR.
A reușit acum echipa lui Cîțu să negcieze cu PSD mai bine deât a negociat Orban cu USR, acum aproape doi ani?
Nici președintele nu mai are curajul să rostească sintagama îndrăgită de dânsul: un guvern în jurul PNL. Observă și Bulă că guvernul se formează în jurul PSD, chiar dacă premierul este liberal. Ce poate face un premier liberal, într-un guvern majoritar pesedist?
Își închipuie cineva că va avea Generalul destul spațiu de manevră, ca să aplice vreo măsură de-a lui Cîțu, votată în unanimitate de adulatorii lui, dar neagreată (tot în unanimitate, nu altfel) de Ciolacu și de susținătorii săi??
N-aș pune așa probelma, dacă n-aș ști că social-democrații simt de multă vreme o predilecție în a-și săpa de la temelie nu numai adversarii, ci și partenerii de guvernare, dacă ei nu fac sluj în fața pretențiilor pesediste.
Tăriceanu se supunea umil când era premier, făcea sluj, iar ministrul său Vosgnian a intrat în conflict puternic cu președintele Băsescu, atunci când acesta s-a opus unei măsuri populiste, a liberalilor, dictată informal de PSD: majorarea salariilor peste limitele bugetului. Așa s-a menținut guvernarea sa liberală, cu sprijinul tacit al PSD.
USL s-a prăbușit atunci când naivul Crin Antonescu a pretins ca partenerii săi să respecte linia roșie care delimitează principiile liberale. Îi doresc succes generalului Ciucă, inclusiv întregii sale echipe, dar sunt și prudent, când știu din bătrâni că lupul își schimbă doar părul, iar în rest nimic.
Căci presimt încă de pe acum ce conflict major s-ar naște, dacă cedarea Ministerului Finanțelor către liberali s-a făcut cumva premediat. PSD nu cred că s-a dezvățat în a propune mereu și după obicei majorări de pensii, de salarii bugetare, alocații de tot felul, căci altfel ar pierde încrederea electoratului.
Iar când liberalul ministru al Finanțelor ar putea constata că nu mai exisă resurse, toți telespectatorii ar auzi replica pesedistă: „noi am propus, ei se opun și de aceea sunteți voi săraci, dragi români, dragi copii, bătrâni, șomeri și dragi mămici”.
Nu știu cum va reuși Generalul să împace capra cu varza între miniștrii săi pesediști și cei (tot ai săi) liberali, care dețin portofoliul Finanțelor. Dacă va reuși să-i împace, se va dovedi un mare strateg și s-ar putea să fie. Dacă nu, trebuie să recunoaștem că nu este vina lui: a primit din capul locului o misiune imposibilă.
Cu atât mai imposibilă, cu cât misiunea primită a inclus servituțile unei guvernări eșuate, cu pandemia scăpată de sub control, cu o iarnă imprevizibilă, cu economia zdruncinată de virus, de guvernarea lui Cîțu și mai ales, cu o populație în fața căreia liberalii și-au pierdut orice credit.
Căci, vai, ultimul sodaj situează PNL la vreo 18% (tot mai apropiat de AUR!) – nivel la care n-a reușit să ajungă PSD niciodată, nici măcar atunci când a fost încătușat Dragnea și înscăunată Dăncilă sau când Dăncilă a fost dezscăunată de Ciolacu ca să ia el scaunul ei.
Pentru omul de rând, PSD apare ca un fel de pasăre Phoenix, făcută scrum de neștiitoarea Dăncilă, dar renăscută din propria cenușă, pe când PNL nici măcar nu dă semne să renască, după ce piromanul Cîțu i-a dat foc, iar pompierii nu l-au stins încă.
Ar fi o mare performanță din partea generalului Ciucă să domnească peste un guvern format din doi foști adversari. Dacă va reuși, ar putea spăla măcar ceva din rușinea prăbușirii în sondaje a partidului și plasarea sa pe locul 2, într-un guvern unde până acum fusese pe primul loc.
Dacă nu va reuși, atunci prevăd că partidul, care a optat să fie condus de Florin Cîțu, va fi nevoit să culeagă, resemnat, roadele opțiunii sale.
Este greu să arăt concret care vor fi acele roade, dar ele sunt ușor de imaginat când vedem unde a ajuns PNL, cu numai opt miniștri într-un guvern unde PSD are 10, cu principlele ministere (bănoase) atribuite PSD și asociat cu haosul, deruta, boala și scumpirile din ultimele luni.
Nu le pot da sfaturi liberalilor cum să procedeze cu cel pe care și l-au ales să-i conducă, dar nici nu-mi închipui că vor aștepta resemnați să vadă cum se prăbușește de tot o istorie aproape bicentenară de liberalism.
Altfel, ar însemna că, ajuns pe mâna lui Cîțu, gloriosul partid liberal de altădată își apropie soarta de cea a unor oști din antichitate, al căror general roman rostea cu jale două cuvinte, intrate de atunci în istorie: Vae victis! Adică, vai de cei învinși!