General român: Riscul folosirii armelor nucleare tactice în războiul din Ucraina este în jur de 30%

Conflictul sângeros din țara vecină e departe de a se încheia. Șeful NATO susține că acesta poate dura ani, iar pericolul de intensificare rămâne real. Care e posibilitatea să se ajungă la folosirea armelor nucleare și care e situația actuală în domeniul utilizării încărcăturilor atomice în războiul din Ucraina?
General român: Riscul folosirii armelor nucleare tactice în războiul din Ucraina este în jur de 30%
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • Doctrina militară a Rusiei vorbește despre introducerea unor lovituri nucleare tactice în schemele de apărare.
  • În situația în care pierde teren, Moscova ar fi mai tentată să apeleze la arsenalul atomic.
  • SUA și Marea Britanie au anunțat că, în cazul în care vor fi folosite arme nucleare pe teritoriul Ucrainei, vor interveni în mod serios. Această decizie a echilibrat situația.
  • Armele nucleare tactice sunt focoase de mici dimensiuni cuplate la sisteme de livrare pentru a fi utilizate pe câmpul de luptă sau pentru lovituri limitate.

Au trecut aproape trei luni ce când armata Rusiei a invadat Ucraina. Conflictul principal este localizat în jurul localității Severodonețk, pe un teritoriu de 60 de kilometri dintr-un front de peste 2.000 de kilometri.

Deși Moscova a făcut unele progrese prin concentrarea forțelor pe un singur punct strategic, pierderile de vieți omenești și de echipament sunt ridicate.

ADVERTISING

De asemenea, și armata Ucrainei sacrifică în jur de 200 de militari pe zi pentru a-și apăra țara în fața trupelor invadatoare.

Conflictul a intrat într-o zonă de uzură cu ofensive și contraofensive de o parte și de alta, anunțând o prelungire a acestuia, confirmată și de experții militari occidentali.

"Trebuie să ne pregătim pentru că războiul ar putea dura ani. Nu trebuie să slăbim sprijinul acordat Ucrainei, deşi costurile sunt mari, nu numai cel militar, ci şi din cauza creşterii preţurilor la energie şi la alimente”, a spus Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, în urmă cu câteva zile.

Într-o astfel de situație, rămâne întrebarea cât de reală și consistentă mai este posibilitatea ca Vladimir Putin să folosească arme nucleare?

Dezvoltarea sistemelor de lansare la mii de kilometri distanță

Generalul Cristian Barbu, 63 de ani, profesor asociat la Academia Tehnică Militară, a explicat, în exclusivitate pentru spotmedia.ro, că “există această posibilitate a unor lovituri nucleare având în vedere faptul că doctrina militară a Rusiei vorbește despre introducerea unor lovituri nucleare tactice în schemele de apărare sau în schemele de luptă”.

Expertul spune că lucrurile nu sunt deloc clare pentru ruși, iar conducerea politico-militară a operațiunilor nu exclude o folosire a lor.

În situația în care pierde teren, Moscova ar fi mai tentată să apeleze la arsenalul nuclear, a explicat generalul Cristian Barbu.   

“Cred că au înțeles și liderii europeni că orice înarmare excesivă a Ucrainei va conduce la o creștere mai mare a posibilității de utilizare a armelor nucleare”, a declarat expertul militar.

Astfel se poate explica și reticența Germaniei în a trimite armament greu în Ucraina. Teama de a crește intensitatea conflictului și de a-i împinge pe ruși în direcția utilizării arsenalului nuclear e destul de mare în unele capitale europene.

“…trebuie spus că dacă numărul de focoase nucleare de pe glob a rămas cam același, undeva în jur de 13.000, tactice și strategice, există, totuși, și vedem asta în fiecare zi, o încordare a mușchilor în ce privește dezvoltarea de sisteme purtătoare ale acestor containere nucleare. Că sunt rachete, că sunt obuze, că sunt diverse alte soluții, se încearcă de la lansări supersonice cu bătaie medie, la bătaie mare. Observăm că toată lumea dezvoltă acest domeniu al lansării”, explică generalul Barbu.

“Ca să faci o astfel de rachetă înseamnă costuri extraordinare și nu o construiești ca să trimiți 200 de kilograme de explozibil convențional la 15.000 de kilometri, nu e eficient, mai bine nu o trimiți. Ca să dezvolți așa ceva, înseamnă că te-ai gândit la un container nuclear. Înseamnă că lucrurile, cel puțin conceptual, au depășit faza de descurajare și dezechilibrare nucleară”, a adăugat expertul militar.

Un echilibru atent gestionat de ambele părți

Toate lansările din Coreea de Nord, dar și proiectul Zircon al Rusiei, care înseamnă lansarea unei rachete hipersonice la mii de kilometri distanță, se înscriu în schimbarea abordării puterilor nucleare la nivel global - de la descurajare la utilizare. 

“Riscul folosirii de arme nucleare tactice în războiul din Ucraina continuă să fie undeva în jur de 30%”, a declarat generalul Cristian Barbu pentru spotmedia.ro.  

“Norocul nostru, pentru că suntem foarte aproape de Ucraina, norocul nostru este că, totuși, SUA și Marea Britanie au anunțat că, în cazul în care vor fi folosite arme nucleare pe teritoriul Ucrainei, vor interveni în mod serios. Această decizie a echilibrat situația”, a explicat analistul militar.

El susține că în primele 30 de zile de la începutul conflictului, amenințările lui Vladimir Putin că va folosi arme nucleare erau mult mai frecvente, dar acest anunț al președintelui SUA a ponderat Rusia. 

“…în acest moment lucrurile sunt într-un echilibru atent gestionat de ambele de părți. Inclusiv de către Moscova”, a declarat expertul.

Generalul în rezervă Cristian Barbu, 63 de ani, este profesor asociat la Academia Tehnică Militară, fiind rector și comandant al acestei instituții în perioada 2009-2016. A absolvit academia în anul 1983, fiind specializat în achiziții de armament, artilerie și rachete.

IrpinKievUcraina
Urmele distrugerilor făcute de artileria rusă în orașul Irpin, Ucraina. Dacă armamentul convențional provoacă astfel de pagube, cel nuclear poate șterge de pe suprafața pământului localități întregi - Foto: Presidency.ro

Ce sunt armele nucleare tactice?

Armele nucleare tactice sunt focoase de mici dimensiuni cuplate la sisteme de livrare pentru a fi utilizate pe câmpul de luptă sau pentru lovituri limitate. 

Sunt mai puțin puternice decât armele nucleare strategice, cele tactice fiind menite să distrugă ținte inamice într-o anumită zonă, fără a provoca daune pe scară largă și efecte radioactive extinse, se arată într-un articol explicativ publicat de Enciclopedia britanică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇