- Rusia nu e pregătită să lupte în apropierea marilor localități și în interiorul lor. Dotarea armatei, deși pe hârtie arăta excelent, în realitate nu e deloc așa.
- Marea Britanie a oferit know-how important care i-a ajutat pe ucraineni să-și folosească resursele în mod optim pe întregul front.
- Forțele Kievului au avut trei elemente care au contribuit la riposta peste așteptări: informația, o strategie modernă de luptă și o dotare competitivă.
- În acest moment, Rusia e în avantaj. Are venituri de miliarde dolari din vânzările de materie primă și combustibil.
- Poziția noastră în conflictul din Ucraina e ușor asociată cu cea a Franței și Germaniei. Noi avem o legătură specială și cu Germania. Președintele nostru e vorbitor de limbă germană.
Generalul în rezervă Cristian Barbu, 63 de ani, este profesor asociat la Academia Tehnică Militară, fiind rector și comandant al acestei instituții în perioada 2009-2016. A absolvit academia în anul 1983, fiind specializat în achiziții de armament, artilerie și rachete.
Mai e Rusia o mare putere militară după invadarea Ucrainei și pierderile suferite?
În urmă cu peste 100 de zile, Rusia era privită ca o mare putere cu privire la capacitatea sa militară. Luăm în calcul numărul de soldați care puteau participa la un conflict militar, numărul ofițerilor care puteau să conducă operațiunile într-un război, dar și puterea de foc a armelor atât pe uscat, cât și în aer.
Un atac din partea Rusiei era văzut ca amenințător, dar după aproape trei luni de conflict descoperim că tactica și strategia Rusiei au avut unele scăpări, care s-au văzut chiar din primele zile de conflict.
A existat o problemă cu pregătirea invaziei în sine. Forțele ruse nu au luat în calcul modul cum se face aprovizionarea cu hrană, arme și combustibil și nici posibilitatea unei riposte din partea ucrainenilor.
După acele prime zile negre pentru armata Rusiei, au apărut și alte probleme. Nu era pregătită să lupte în apropierea marilor localități și în interiorul lor, apoi, dotarea armatei, deși pe hârtie arăta excelent, în realitate nu era deloc așa.
Din perspectiva luptei aeriene, aviația nu a reușit să controleze spațiul aerian, au apărut vulnerabilități și în zona blindatelor, dar și a sistemelor de apărare antiaeriană și a modalităților de luptă navală, unde Rusia a și pierdut crucișătorul Moskva.
Armata Rusiei a dat dovadă de autosuficiență și conducătorii ei au crezut prea mult în faptul că sunt puternici, riposta armatei ucrainene luându-i prin surprindere.
Cu ce a surprins Ucraina?
Forțele Kievului au avut trei elemente care au contribuit la riposta peste așteptări: informația, o strategie modernă de luptă și o dotare competitivă.
Informația a venit cu ajutorul NATO și SUA. Marea Britanie a oferit know-how important, care i-a ajutat pe ucraineni să-și folosească resursele în mod optim pe întregul front.
Au dezvoltat un concept modern de luptă, folosind armament defensiv perfect integrat în strategia de apărare.
Pe lângă aceste lucruri, au conservat și au știut să utilizeze armele vechi pe care le aveau și, în plus, au învățat destul de rapid să utilizeze și echipamentele provenite din Occident. Nu foarte multe, nu foarte sofisticate, dar eficiente. De exemplu, rachetele antitanc Javelin, care se utilizează destul de simplu, au fost bine integrate în sistemul de apărare.
Ce se întâmplă pe frontul de est?
Azi avem o intensificare a conflictului într-o zonă de 60 de km, în estul Ucrainei, în zona de Severodonețk. S-a ajuns la această localitate după trei luni. Acolo luptele sunt mixte, atât pe partea de interior, în oraș, pe străzi, dar și pe o extindere de aproximativ 60 de kilometri din întregul front care are peste 2.000 de kilometri.
Rusia a desfășurat în Ucraina în jur de 105, 110 batalioane tactice (un batalion tactic, în mod optim are între 600 și 900 de militari - n.red.), ceea ce reprezintă în jur de 90% din întreaga forță combatantă de care dispune.
Severodonețk este important pentru ruși, dar este la fel de important dacă nu și mai important pentru ucraineni. Reprezintă cheia succesului pentru perioada imediat următoare.
Rușii au într-adevăr o capacitate mai mare de lovire de la distanță, au artileria mai bună și sisteme de artilerie cu rachete dirijate sau nedirijate. Au forțat și în zona de aviație, având o oarecare supremație aeriană în această zonă.
Trebuie să ținem cont de faptul că Ucraina trebuie să păzească Kievul și alte regiuni care sunt destul de expuse, chiar dacă nu sunt într-un conflict direct, cum e de exemplu Odesa.
Care e situația pe frontul de sud al Ucrainei?
Aici, lucrurile sunt puțin mai simplu de analizat, pentru că în această zonă efortul armatei ruse nu este unul extraordinar. Încearcă să păstreze ceea ce au ocupat până acum, deși Hersonul este, cumva, sub presiunea ucrainenilor.
Orașul Nikolaev reprezintă un punct strategic interesant, pentru că ar putea să devină o bază pentru dezvoltarea terestră a ofensivei ruse către Odesa. Mariupolul a intrat în istorie și știm ce s-a întâmplat acolo. Rușii au încercat să restabilească funcționalitatea portului și se pare că, într-o anumită măsură, au reușit.
Pe parte energetică, situația este destul de echilibrată în acest moment, pentru că la Zaporojie, deși centrala nucleară este sub comanda rusă, nu prezintă pericol din perspectiva exploatării locale.
Lucrurile sunt într-un echilibru pe cea mai mare parte a frontului, singurul punct fierbinte, neclar, unde se dau lupte cu adevărat importante ar fi Severodonețk. În rest, putem considera că tendința principală este cea de a asista la un război de uzură.
Ce înseamnă un război de uzură și cine e avantajat într-un astfel de conflict?
Ce știm despre această fază a războiului e că se planifică acțiuni militare pe timp îndelungat. De asemenea, apare o raționalizare a utilizării muniției, a resurselor umane. Se produce și o schimbare a liniilor combatante, dar totul destul de lejer, destul de pașnic.
Nu sunt pierderi colosale, se conservă pozițiile și, în același timp, consumurile sunt raționalizate pentru ca, în final, costurile operațiunilor militare să fie suportabile.
Cine ar putea să aibă de câștigat de pe urma unui război de uzură? De obicei, câștigă cei care au o putere economică mai mare și pot susține pe termen lung un astfel de conflict. În acest moment, Rusia e în avantaj. Are venituri de miliarde de dolari din vânzările de materie primă și combustibil.
Este clar că efortul militar al Rusiei e în creștere. Cheltuielile militare au crescut cu 20% de la începerea conflictului, pare un efort posibil de susținut pe termen lung.
Ucraina este în dificultate pentru faptul că nu-și poate valorifica toate resursele, deși se caută soluții pentru exporturile ucrainene.
În plus, războiul se duce pe teritoriul ei. Întotdeauna e mai dificil. Cumva, e la cheremul atacatorului. Nu știe niciodată în ce clipă poate să-i lovească un centru economic sau poate să-i oprească energia electrică sau poate să se întâmple orice altceva și să fie pusă în dificultate.
Și, nu în ultimul rând, să nu uităm că Ucraina a făcut o mobilizare generală. Asta înseamnă că, la un moment dat, în afară de faptul că peste granițe s-au refugiat mulți oameni, asta înseamnă că forța de muncă este în scădere.
Ziua de mâine poate să aducă o revanșă fără limite din partea Rusiei și chestiunea aceasta cumva încetinește evoluția economică. Ucraina nu poate să susțină foarte mult timp un război de uzură.
Ce urmăresc Franța și Germania?
Într-un anumit context introdus de către conducerea Ucrainei mai puțin prietenos cu nevoile militare ale acestei țări, Franța are o poziție diferită față de SUA și Marea Britanie, dar nu neapărat una care să contravină intereselor Ucrainei.
Până la urmă, trebuie să se ajungă la un echilibru și, apoi, să se discute eventual despre un armistițiu și mult mai încolo de pace. Ca să ajungi la un echilibru militar, trebuie să excluzi posibilitatea de escaladare a conflictului. Plecând de la principiul de a nu escalada conflictul sub nicio formă, Germania are aceeași poziție ca și Franța.
Germania spune că va sprijini Ucraina într-un anumit moment, chiar și cu mijloace militare grele, dar că acum nu a venit acel moment. Sigur că această atitudine le dă rușilor apă la moară.
Trebuie să recunoaștem asta. Atâta timp cât Germania importă în continuare combustibil de la ruși, atâta timp cât Franța este pe primul loc în ce privește achiziția de gaz natural lichefiat din Rusia, sigur că, pe undeva, ele nemulțumesc Ucraina.
Care e poziția României?
Poziția noastră e ușor asociată cu cea a Franței și Germaniei. Noi avem o legătură specială și cu Germania. Președintele nostru e vorbitor de limbă germană. Sigur că suntem mai apropiați de cele două țări pentru că acestea sunt și condițiile interne ale României. Suntem complet separați de Ungaria, dar nu suntem complet adaptați condițiilor din Marea Britanie sau SUA.
Și atunci o poziție mai europeană spre Germania și Franța în sensul că oferim tot ce putem, dar nu armament deosebit sau sisteme militare sofisticate sau grele.
Pe de altă parte, n-am putut opri nici micul nostru import de gaze naturale din Rusia, pentru că nu avem o altă posibilitate. N-am putut să ne aliniem imediat din punctul de vedere al transformării industriale, plus că pentru noi să oprim centre de producție ar reprezenta un dezastru economic.
Suntem cea mai expusă țară la acest conflict. Odată, pentru că la Marea Neagră suntem lipsiți de apărare. Aceasta e realitatea. Acel grup de luptă avansat al NATO și cu ce se mai poate aduna ca forță de apărare nu depășește cifra de 4.000 de soldați străini, iar ca forță militară națională avem ce avem, dar nu putem să ne mândrim și, de aceea, cred că poziția noastră este una destul de rațională. Nu convingătoare, ci șovăielnică.
Și acum mă gândesc, oare așa va fi până la sfârșit? Noi am mai avut poziții șovăielnice și în alte conflicte militare, dar și de data aceasta, chiar dacă nu ne vizează direct partea militară, partea economică tot ne vizează și suntem la fel de șovăielnici ca întotdeauna.
E vorba de o șovăială conștientă sau nu suntem capabili să ne poziționăm?
Polonia a înțeles cu mult înaintea noastră și a acționat. Și noi poate că am înțeles în ultimii zece ani ce se întâmplă în zona noastră, în ultimii 6-7 ani, am înțeles chiar mai bine după ce Peninsula Crimeea și-a schimbat administrația, dar cu toate acestea, România nu s-a mișcat la nivelul Poloniei.
Polonia a făcut câteva lucruri interesante. Și-a schimbat strategia, apoi, și-a adaptat industria la noile condiții cu privire la apărare și securitate. A făcut și achiziții corecte din punct de vedere al probabilității că ar putea fi un factor de pericol în această zonă.
Și pe partea terestră și pe partea aviatică, a fost foarte activă și atentă. Și, nu în ultimul rând, din punct de vedere economic, a știut să-și reducă gradual dependența de materiile prime de la ruși și iată că în acest moment stă mult mai bine decât țara noastră.
Ca să fim cinstiți până la capăt, polonezii întotdeauna au avut un ghimpe împotriva rușilor, cum probabil rușii au vreo doi împotriva polonezilor. Așa că acești ghimpi i-au făcut și pe unii și pe alții să fie destul de atenți.
Noi ne-am opintit și la achiziții, ne-am opintit și la proiecții. Nu avem o doctrină foarte clară la acest aspect.
A apărut acea strategie de securitate națională care e bună, dar e teoretică și mai puțin faptică și de aici lumea a zis: băi, lasă, că nu se întâmplă, doar scriem ceva și până la urmă nu trebuie să aplicăm nimic din ce e acolo și, cumva, conflictul ne-a cam luat prin surprindere.