De aproape o lună România are premier și guvern interimar cu puteri limitate. Nu va putea trimite pe 4 iunie la Bruxelles un plan fiscal adoptat de reducere a deficitului bugetar la 7%, o reformă fără de care urmează blocarea fondurilor europene.
E posibil să fi obținut de la Comisia Europeană o mică amânare, până la final de iunie, pentru adoptarea planului prin OUG, altă soluție nu prea există, de către un guvern cu puteri depline.
Ca să ne încadrăm măcar în această amânare, săptămâna aceasta ar trebui să avem cel puțin numele premierului și formarea guvernului să intre în linie dreaptă.
Inevitabila reformă fiscală
Care e concret situația a spus deja Kelemen Hunor, trebuie găsite undeva cel puțin 30 de miliarde de lei, și reducerea nu se poate doar din tăieri, care nu produc efecte decât în câteva luni cel mai devreme, sau doar din majorări de taxe.
Guvernul are nevoie de bani în plus imediat și, după cum sugerează ministrul Boloș, nici CE nu mai este dispusă să creadă aceeași placă, pusă de prea multe ori, despre reduceri de cheltuieli și îmbunătățirea colectării. Nu pentru că nu ar fi necesare, ci pentru că niciodată nu s-au întâmplat.
Deci creșterea TVA nu prea mai e în acest moment o chestiune de dacă, ci doar de cât? Câte procente? Și/sau creșterea impozitului pe salarii. Creșterea fiscalității se profilează, în orice caz, inevitabilă.
În plus, să nu uităm că nu este vorba doar despre anul acesta când trebuie să scădem de la un deficit de peste la 9%, în 2024, la 7%. După care, în șapte ani, să ajungem sub 3%.
Dincolo de tatonările săptămânii trecute, detaliile concrete ale deciziei fiscale nu pot fi stabilite credibil decât cu premierul în capul mesei, pentru că el este cel care trebuie să le aplice, el, în primul rând, plătește politic.
Deci elefantul din odaie este numele premierului. Acolo e problema și de acolo va pleca și programul de guvernare.
Complicata ecuație a premierului
Există un singur nume politic credibil, de la distanță, pentru cetățeni. Ilie Bolojan. Dar cel mai mare partid, indispensabil guvernării, este PSD. De el depinde însăși existența guvernului și în mod normal el ar putea pretinde legitim funcția.
PSD nu o vrea în mod special, nu are nici nume pentru ea, nu are chef nici de costul politic. Dar nici nu o poate da degeaba. Deci cere compensații. Și pe masă e zestre mare, de la șefia SRI, pe care președintele doar o propune, majoritatea o decide în Parlament, șefia Camerei Deputaților, a Senatului, dacă dl Bolojan devine premier, doua poziții de judecători CCR, ministerele cheie, șefiile radio și TV publice, Avocatul Poporului etc.
Sorin Grindeanu trebuie să pună pe masa partidului un preț consistent pentru a justifica renunțarea la funcția de premier de către cel mai mare partid din configurația parlamentară actuală, unul care să le asigure pesediștilor din teritoriu cele doua preocupări esențiale: banii și liniștea.
Ilie Bolojan acceptă să fie premierul celei mai grele perioade din istoria României, dar dacă tot îl trimiți în această misiune extremă, trebuie să îi asiguri și echipamentul necesar. Maurul își face datoria și poate să moară, la o adică, așa cum în Polonia a murit politic salvatorul Leszek Balcerowicz, dar măcar să își poată face datoria.
Și pentru asta elementele cheie sunt autoritatea și solidaritatea.
Ilie Bolojan are nevoia de garanția unei reale autorități asupra echipei de miniștri și secretari de stat pe care să îi poată demite fără să ceară voie de la niciun lider și nicio coaliție dacă nu își fac treaba din programul de guvernare. Acest program este principalul său instrument de evaluare a miniștrilor și inclusiv de aceea nu poate fi făcut în absența lui.
Este însă PSD dispus să îi acorde o asemenea putere? De aceea, conducerea partidului a testat și varianta unui premier tehnocrat, dar și a rotativei, sperând cumva că îl vor lăsa pe Bolojan să ia acum măsurile grele și vor veni ei în partea a doua să împartă înainte de alegeri.
Și, sigur, mai există o întrebare cheie. Poate Ilie Bolojan să aibă încredere în PSD, în solidaritatea acestuia la greu, chiar dacă obține un acord acoperitor al coaliției?
Pe de o parte, PSD nu are decât o conducere provizorie până la congresul din august. Acum va semna Sorin Grindeanu, dar asta nu înseamnă că viitorul președinte va rămâne de acord cu înțelegerea și că o nouă formulă de conducere nu va încerca să o remodeleze sub presiunea răsturnării guvernului.
Pe de altă parte, în mod cert măsurile viitoare vor genera tensiuni sociale. De exemplu, se discută deja despre creșterea normei didactice. Sigur vor fi proteste, poate chiar de amploare. Unde va fi PSD, partid de guvernare fără premier? Alături de premier sau, în primul rând, al protestelor, eventual cu pancarte în mână și vuvuzeaua la gură?
Acestea sunt întrebările sensibile în jurul cărora se învârt discuțiile acestor zile. Sigur că ar fi ideal un program de guvernare convenit până la cele mai mici detalii, așa cum se întâmplă în alte țări, dar timpul nu are răbdare. În plus, am mai spus, nu îmi amintesc ca în România semnătura pe un document convenit să fi împiedicat încălcarea înțelegerii.
În mod ironic, singurul om politic care a respectat ce a semnat a fost Ilie Bolojan, în privința candidaturii la prezidențiale, și a fost aspru criticat pentru asta.
Ar fi deci grav să mai treacă o săptămână cu tot felul de comisii și tatonări, fără desemnarea unui premier.