O navă turcească de pescuit a fost atacată în Marea Neagră. Un marinar a murit, patru au fost răniți

O navă turcească de pescuit a fost atacată în Marea Neagră. Un marinar a murit, patru au fost răniți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O navă de pescuit sub pavilion turcesc a fost atacată în Marea Neagră, în apropierea Crimeei ocupate de Rusia, și s-a scufundat. Un membru al echipajului a murit, iar alți patru au fost răniți.

Nava se numește DURU 67 și a fost atacată vineri, 5 iunie 2026, în zona de la vest de Crimeea, în largul Sevastopolului, a transmis Comandamentul Gărzii de Coastă din Turcia, citat de Haberler. Autoritățile turce nu au precizat cine ar fi atacat vasul și nici ce tip de armă a fost folosit.

În urma atacului, nava a fost avariată și s-a scufundat. Cinci pescari răniți au fost evacuați rapid de o altă navă de pescuit turcească aflată în apropiere, care a pornit spre portul İnebolu, de pe coasta nordică a Turciei. Unul dintre răniți, aflat în stare gravă, a murit în timpul transferului.

Operațiunea de salvare și evacuare a durat aproximativ 15 ore. Cei patru răniți au ajuns sâmbătă dimineață în portul İnebolu. Potrivit directorului Direcției de Sănătate din Kastamonu, citat de presa turcă și de AP, răniții au suferit leziuni provocate de schije. Unul dintre ei a avut nevoie de o intervenție minoră chiar la bordul navei Gărzii de Coastă, unde medicii i-au montat un tub toracic. Doi dintre răniți au leziuni mai ușoare, iar ceilalți doi sunt într-o stare mai serioasă.

DURU 67 este o navă de mici dimensiuni, un pescador de aproximativ 19 metri lungime și 5 metri lățime, nu o navă comercială mare. Datele disponibile în registrele maritime indică faptul că vasul naviga sub pavilion turcesc.

Deocamdată, atacul nu a fost revendicat. AP notează că zona Mării Negre a fost marcată de atacuri repetate asupra navigației de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022. Incidentul are loc într-o zonă sensibilă, în apropierea Crimeei, peninsulă anexată ilegal de Rusia în 2014 și folosită ca bază militară în războiul împotriva Ucrainei.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google