Mituri despre doliu: Ce nu ni se spune când pierdem pe cineva drag
Pierderea cuiva – fie că e vorba despre un membru al familiei, un prieten apropiat sau chiar o relație pe care nu o consideram crucială – ne aduce inevitabil în fața unei realități dure: doliul. Deși fiecare trăim această experiență în mod unic, sunt câteva mituri comune care ne pot încurca mai mult decât ne ajută.
1: „Doliul are un termen limită”
„După un an ar trebui să-ți treacă”, ni se spune uneori. Dar adevărul este că nu există un calendar universal al vindecării. Pentru unii, durerea poate dura ani întregi, pentru alții poate fi mai scurtă. În psihologia adleriană, doliul nu e doar despre suferință, ci și despre transformare. E un drum personal către un nou echilibru.
Ana, de exemplu, a pierdut-o pe bunica ei acum trei ani și încă simte un gol adânc la sărbători. Și e absolut în regulă.
2: „Există 5 etape clare ale doliului și toți le parcurgem la fel, întotdeauna”
Modelul lui Elisabeth Kübler-Ross ne vorbește despre negare, furie, negociere, depresie și acceptare și sunt foarte corecte. Însă, în viața reală, nu bifăm aceste etape în ordine, nici măcar în totalitate (sunt o mulțime de factori care influențează acest lucru). Psihologia adleriană subliniază că fiecare persoană are propriul său stil de a da sens pierderii.
Mihai, de pildă, nu a simțit niciodată furie după moartea tatălui său. Dar a trecut printr-o perioadă profundă de depresie și a simțit sentimente de vinovăție, stări care s-au metamorfozat în bucuria redescoperirii amintirilor frumoase.
3: „Doliul înseamnă doar tristețe”
Doliul poate veni cu un cocktail de emoții: vinovăție, ușurare, furie, ba chiar și momente de „bucurie” - mai ales dacă cel pierdut a trecut printr-o mare suferință fizică (aici dilemele morale care se nasc pot complica procesul!). Adlerienii spun că fiecare emoție are un sens și ne ajută să înțelegem ce însemna relația respectivă pentru noi.
Laura s-a simțit ușurată când mama ei, grav bolnavă, a trecut în neființă. Dar a fost copleșită de vinovăție, până când a înțeles că era, de fapt, o reacție firească și a reușit sa își înțeleagă emoțiile.
4: „Trebuie să fii puternic. Nu arăta că suferi.”
Trăim într-o cultură care valorizează tăria (în special la bărbați), dar adevărul este că reprimarea durerii poate duce la efecte psihice și fizice serioase. Psihologia adleriană ne încurajează să fim sinceri cu noi înșine și cu ceilalți.
Victor, care n-a plâns la moartea fratelui său, a început să aibă atacuri de panică. Abia când și-a permis să simtă și să plângă, a început vindecarea reală.
5: „Dacă nu erați apropiați, pierderea nu te va afecta”
Uneori, ne doare moartea cuiva la care nu ne-am fi așteptat. Pentru că nu ne afectează doar pierderea în sine, ci și ceea ce reprezenta acea persoană pentru noi.
Andreea a fost profund afectată de moartea unui fost profesor. Nu fusese o relație apropiată, dar acel om fusese pentru ea o figură de sprijin într-un moment critic din adolescență.
Cum vede psihologia adleriană procesul de doliu?
Pentru adlerieni, doliul, fiind parte din experiențele umane normale, nu e doar o rană de gestionat, ci și o oportunitate de creștere. Fiecare om are propriul stil de viață, iar felul în care își trăiește suferința reflectă valorile, nevoile și scopurile sale personale.
Pași adlerieni pentru vindecare:
- Acceptă-ți și înțelege-ți emoțiile, fără să te judeci.
- Reevaluează-ți scopurile și nevoile, în lumina pierderii suferite.
- Creează un nou sens al vieții, integrând amintirea persoanei pierdute, nu uitând-o.
În încheiere...
Doliul nu vine cu instrucțiuni și nici nu trebuie să se încadreze într-un „șablon”. Miturile despre cum „ar trebui” să suferim pot adânci rana. Când ne oferim compasiune, răbdare și libertatea de a simți, începem cu adevărat să ne vindecăm.