Unul dintre avantajele democrațiilor a fost, de-a lungul timpului, acela că nu se războiesc una cu cealaltă și prin asta asigură pacea, bunăstarea și, odată cu ele, o oarecare protecție celor născuți în regimuri politice potrivnice, dar care luptă pentru libertate.
Ce se întâmplă însă atunci când democrațiile nu se mai sprijină reciproc, nu-și mai țin spatele, sau când una dintre ele eșuează?, se întreabă John K. Glenn, expert la International Forum for Democratic Studies, National Endowment for Democracy, într-un articol găzduit de istoricul Timothy Snyder.
„Consecințele unui astfel de eșec vor fi resimțite de cetățenii din societățile deschide care se confruntă cu provocări iliberale. Dar vor fi resimțite și de oameni curajoși și vulnerabili care și-au riscat viețile luptând pentru libertate, democrație și drepturi civile în locuri teribile la Rusia, Iran, China și Venezuela.
Oameni ca Vladimir Kara-Murza, recent eliberat din gulagul rusesc, jurnalista și laureata Nobel pentru pace Maria Ressa din Filipine, Felix Maradiaga, arestat pentru că a candidat la președinție în Nicaragua și mulți altii ca ei spun un singur lucru: compatrioții lor merită dreptul la liberă exprimare, merită dreptul de a-și alege liber liderii politici și dreptul de a avea instanțe care să garanteze aceste libertăți. Dacă avem cea mai mică îndoială asupra valorii democrației, avem nevoie doar să-i ascultăm pe ucrainenii care luptă și mor de trei ani, pentru a-și apăra dreptul de a-și alege propriii conducători.
Dacă nu mai milităm pentru democrație, îi abandonăm. Din păcate, asta facem acum. Statele Unite s-au oprit din a susține democrațiile”.
O atitudine binevoitoare față de Rusia și direct față de Vladimir Putin era predictibilă din partea noii administrații americane, la fel ca o atitudine dură față de organizația teroristă Hamas.
Totuși, chiar și la aceste capitole, tușele au fost mult mai groase, de la răsturnările de semantică privind războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina până la planul cinic pentru transformarea Gazei în riviera personală a lui Trump. Era predictibilă și o atitudine provocatoare în NATO și față de Uniunea Europeană. Ceea ce nu au prevăzut însă cei mai mulți analiști a fost asaltul ideologic asupra Uniunii Europene, cu dublu scop:
- Discreditarea Uniunii Europene și a modelului de democrație liberală;
- Crearea unui regim politic în interior, o autocrație soft cu accente instituționale iliberale.
Cele două se condiționează reciproc și respectă unul dintre principiile cunoscute de liderii autocratici: pentru a crea un regim de forță în interior, este nevoie de proiectarea unei puteri supradimensionate în exterior. Este ceea ce a făcut Vladimir Putin dintotdeauna, de unde și ostentația de a propune Rusia ca partener egal al SUA; este ceea ce a făcut Erdogan, după tentativa eșuată de puci cu care s-a confruntat; este ceea ce vrea Viktor Orban să pară că face, o proiecție de forță în afara Ungariei.
Elementul comun este acela că toți acești autocrați sunt incapabili să rezolve problemele reale ale țării, în principal cele economice, și atunci seduc societățile prin crearea sentimentului că sunt națiuni mărețe, care-și proiectează puterea supra lumii.
De aici și presiunea compulsivă a lui Trump de a anunța pace în Ucraina, care însă l-a dus la cedări morale greu de acceptat în acest narativ al puterii proiectate în afară. Aici se deschide însă o paranteză negativă pentru americani: dacă Trump eșuează în a-i convinge pe americani de supremația SUA în lume, ca pseudo-soluție la problemele economice reale, atunci regimul de putere mai are la dispoziție instrumentele autoritarismului și asta se vede, de pildă, în decizia de a deporta migranți, încălcând decizia unei instanțe. Or, separație puterilor în stat și controlul reciproc al puterilor sunt principiile fundamentale ale democrației.
În tot acest mecanism de schimbare a paradigmei de putere în interiorul țării trebuie plasat și asaltul ideologic asupra statelor europene, anunțat la Munchen de vicepreședintele JD Vance și pus în practică de Elon Musk în Germania și în România, prin alimentarea extremiștilor și discreditarea proceselor democratice din aceste state europene.
Statele Unite se află și într-o expansiune ideologică, urmând tezele lui Oswald Spengler că sfârșitul Occidentului, inevitabil, trebuie accelerat și după prăbușire, un nou suveranism poate fi instalat, unul radicalizat, spunea Vladimir Tismaneanu în podcastul Punctul pe știri, de la Rock Fm.
Donald Trump nu e ideolog, însă JD Vance este, de aici imperativul pe care îl transmite, de înlocuire a democrației liberale, în declin, cu o formă de iliberalism. Obiectivul noii administrații americane e să distrugă democrația liberală, observa Cosmin Popa, în interviul pentru spotmedia.ro.
Iată că avem de-a face cu un animal politic mai mare și mai perfid decât real politik, o autocrație de tip nou, expansionistă, care vrea să exporte ideologia, iar pentru asta trebuie să falimenteze liberalismul clasic.
Ceea ce nu părea ideologic la început, regimul Trump, începe să capete proporțiile unui nou imperialism, care împlinește dorințele Rusiei dintotdeauna: decăderea modelului politic occidental, prăbușirea Vestului și controlul lui ideologic.
Nu sunt vești bune pentru România, căreia îi lipsește direcția politică lucidă și culturală: rezistența în fața ideologiei radicale va depinde de voința politică și de masa critica societală și care primește lovituri din interior, cum sunt declarațiile critice la adresa UE, ale candidatului din partida intitulată pro-europeană Crin Antonescu, care îl așază mai aproape de grupul băieților teribili coordonați de Viktor Orban, care își dorește demantelarea UE, desființare Comisiei Europene și impunerea unei paradigme suveraniste în Europa.
Problema la București e că majoritatea candidaților la funcția prezidențială se simt mai confortabil să câștige jucând această carte neo-suveranistă, împachetată ideologic în anti-sorosim și cruciada contra woke, mergând astfel în răspărul instituțiilor europene, care se întăresc și care au dat dovadă, de la începutul asaltului asupra UE și până acum, că pot menține calea democrației liberale, din care dimensiunea morală nu poate să dispară.
Viktor Orban face ce face pentru că este încolțit în interior, măcinat de eșecurile economice și cu un regim de putere tot mai dur și mai ostil libertății de exprimare. Își duce țara la eșec, tocmai prin ostilitatea față de Uniunea Europeană, dar își joacă salvarea politică, prin această falsă proiecție de putere în afară.
României însă îi este bine în Uniunea Europeană și a transforma campania electorală de la București într-un teren al războiului cultural fals deservește țării.
„Viktor Orbán a înțeles un lucru foarte important, pe care inamicii sau adversarii săi nu l-au înțeles. Nici în Ungaria, nici la nivel european nu au înțeles că diferența nu mai este etnică, ci este una de valori.
Naționaliștii maghiari au mai multe în comun acum cu naționaliștii din Bulgaria, România, Slovacia, Polonia, despre teme precum așa-numită familie tradițională, discuțiile gender/transgender, decât despre probleme tradiționale precum Primul sau al Doilea Război Mondial, Trianonul etc.
Bine, mai sunt conflicte, pentru că naționaliștii mereu au conflicte despre faptele istorice și despre interpretarea lor. Dar viziunea viitorului sau viziunea unui viitor posibil, acesta este elementul mai important acum”, explica istoricul Stefano Bottoni, în interviul pentru spotmedia.ro.