Ungaria este la capătul drumului; acolo avem doar alternative ca ieșirea din NATO sau din Uniunea Europeană, alternative foarte, foarte dramatice: cred că ar fi bine pentru România să nu ajungeți la aceste dileme, este avertismentul istoricului italian Stefano Bottoni.
Domnul Georgescu este reprezentantul unui element mai specific românesc, intersecția dintre legionarism și ceaușism. Când am început să fac cercetări din arhiva din România, acum 20 de ani, am auzit de foarte multe ori în țară expresia că o persoană sau alta este legionar din suflet și m-a mirat foarte mult cât de puternic este acest sentiment legionar din suflet. Asta înseamnă că nu are o casă politică, nu are o alternativă politică, iar acum acești legionari din suflet au găsit acum o țară politică unde pot locui. Acest legionarism din anii 1930 s-a intersectat foarte interesant cu ceaușismul și cu puterea serviciilor secrete de după 1989, spune Bottoni, într-un interviu acordat spotmedia.ro.
Dacă voturile lui Georgescu și cele ale lui Simion și ale altora ajung la 40 de procente, avem un bloc suveranist din România, care ar fi comparabil cu cel din Ungaria, din punct de vedere electoral. Și cred că acest lucru este foarte bine privit la Budapesta, pentru că este un semnal de slăbiciune a Occidentului liberal.
Stefano Bottoni
Stefano Bottoni este conferențiar la Universitatea din Florența, unde predă istoria Europei de Est și istorie universală. Principalul său domeniu de cercetare este politica față de minorități și relațiile interetnice în blocul sovietic. Volumul său „Geniul Panoniei”. Proiectul Orbán şi ameninţarea iliberală este în curs de apariție la Editura Humanitas.
Stefano Bottoni, prilejul dialogului nostru este dat de apariția în limba română a unei biografii politice a lui Viktor Orbán. O biografie politică formidabilă, care are o parte special scrisă pentru publicul din România și un titlu special pentru România, geniul Panoniei. Cum a reușit Viktor Orbán să creeze un regim de putere atât de specific, i se spune illiberal. Care sunt elementele cheie ale regimului de putere Viktor Orbán?
Secretul lui Viktor Orbán are o dimensiune comparativă. Putem să vorbim despre criza democrației, din periferiile Europei. Aici intră o dezamăgire mai generală față de Uniunea Europeană, față de așa-numitul Occident colectiv, cum îl numește președintele rus Vladimir Putin.
Mulți politicieni și oameni de afaceri și-au construit o carieră politică pe această dezamăgire socială. Dar cred că în Ungaria avem și o dimensiune istorică, avem și o situație particulară și avem și capacitățile intelectuale ale lui Viktor Orbán. Viktor Orbán este un om de anvergură intelectuală, nu se compară, cred, cu ceilalți politicieni din spațiul est-european care au apărut în ultimele decenii.
Viktor Orbán este omul care promite Ungaria Mare, dar nu din punct de vedere teritorial, și promite un viitor mai bun decât trecutul. Secolul al XX-lea a fost un secol în care Ungaria a pierdut. Viktor Orbán și FIDESZ au promis maghiarilor că vor învinge împreună, este o ideologie revanșardă față de trecut, față de cei care au cucerit Ungaria, cei care au considerat Ungaria într-o stare de semiperiferie, de colonie. Viktor Orbán are și o parte decolonialistă, din acest punct de vedere.
Este foarte interesant, pentru că Viktor Orbán vine din tradiția liberală și anticomunistă. În cartea mea am încercat să arăt că această schimbare s-a produs încet-încet, pas cu pas și nu este un proces inexplicabil. Viktor Orbán nu a înnebunit la un moment dat, cred că a luat deciziile foarte rațional, când a devenit conservator, când a devenit și mai conservator sau chiar reacționar după 2010, când a cucerit puterea cu o majoritate covârșitoare, a schimbat Constituția și a creat Sistemul Cooperării Naționale, așa cum îl numește.
A ales cinic, a făcut un calcul cinic, pentru că pierduse puterea anterior și acum era decis să o recâștige pe termen lung?
Da, și cu orice preț. Și prețul a fost democrația.
Acum avem un element comparativ interesant în acest moment în România. Pe maghiarii obișnuiți nu i-a interesat foarte mult soarta democrației postcomuniste maghiare din 2010 încoace, când au votat cu Viktor Orbán, iar 20% dintre alegători au votat în 2010 cu Jobbik, care era o variantă mult mai radicală.
Am avut o situație în 2010, când aproape trei sferturi din electoratul maghiar au votat pentru partidele care nu mai credeau în așa-numita democrație postcomunistă, democrația liberală de după 1989. Nu au mai crezut că această democrație, care nu funcționa prea bine, poate fi reparată și au acceptat acest schimb.
Și, când au venit consecințele negative ale acestului schimb, conflictele cu Uniunea Europeană, autoritarismul soft și, după aceea, un pic mai puțin soft, nu au ieșit în stradă masiv să protesteze, nu au reacționat ferm și imediat.
Și cred că este o lecție și pentru România: când autoritarismul vine sau când autoritarismul se prezintă la ușă, dacă există o reacție populară, socială, societală puternică, multe lucruri nu se mai întâmplă sau s-ar întâmpla numai cu utilizarea forței. Viktor Orbán a realizat ce a realizat în Ungaria, practic, fără violență fizică. Este un model foarte diferit de modelul Putin în Rusia sau al lui Lukașenko în Belarus. Este un model euro-compatibil, care într-un fel s-a demonstrat euro-compatibil pentru ani buni sau decenii.
România, în momentul de față, are această alegere, cu o democrație de reparat, care, ca o mașină care nu a fost reparată de 10 de ani, merge prost. Dar alegerea este să încercăm să o reparăm sau să o aruncăm la gunoi, cum s-a întâmplat în Ungaria.
Ați spus că Viktor Orbán a vrut un regim de putere, cu orice preț. În afară de acest preț, democrația, care poate suna teoretic pentru unii, ce preț a mai plătit Ungaria? Care sunt consecințele în viața oamenilor?
Consecința cea mai rea din punctul meu de vedere nu este subdezvoltarea economică. Ea este o consecință mare, pentru că Ungaria era o ţară relativ dezvoltată în anii 2000, când a ajuns în Uniunea Europeană era mai dezvoltată decât Slovacia, era mai dezvoltată decât Croația, era mai dezvoltată decât Polonia, decât țările baltice. Dar, din punctul meu de vedere, consecința mai gravă, mai jenantă este starea mentală a țării.
O țară care este parte a UE, a unei alianțe euro-atlantice, dar care menține o dublă poziție și joacă cu inamicii săi, cu Rusia.
Viktor Orbán îi spune o poziție de neutralitate strategică. Dar această neutralitate strategică nu există în politica internațională de astăzi, în plin război și în mijlocul conflictelor de anvergură mondială: conflictul israelo-palestinian, războiul dintre Rusia și Ucraina.
Ungaria este parte a Alianței euroatlantice, dar cu o stare mentală detașată de așa-numitul Occident colectiv, în timp ce sute de mii de unguri lucrează și trăiesc în Occident, trăind zi de zi realitatea cotidiană a Occidentului și sute de mii de unguri fac naveta între Budapesta și Viena sau Munchen sau alte regiuni apropiate din Austria, Germania, Italia. Cred că este ceva foarte, foarte rău, pentru că s-a rupt consensul social care a existat că viitorul Ungariei este apartenența la Occident.
Ungaria este periferia Occidentului și este mai bine din punct de vedere al intereselor țării. Este mai bine să fim parte a Occidentului, în poziția periferică, decât să fim parte a unui alt spațiu de care nu știm aproape nimic, care poate fi foarte mistic și foarte fascinant din punct de vedere intelectual, dar nu ne aparține. Nu este o problemă de superioritate, ci foarte practic este faptul că Ungaria este în Europa Centrală și aparține unui spațiu istoric care are interferențe cu Occidentul.
Mi s-a părut puternic în carte faptul că Viktor Orban aproape că a reușit să creeze o nouă societate. Vorbiți de această stare mentală alterată, un om nou i-aș spune, dar la nivel social. Aici a fost ceva intenționat din start?
Cred că procesele de radicalizare intelectuală a unui regim nu sunt mereu planificate. Nu cred că Viktor Orbán a planificat pas cu pas radicalizarea regimului său. Cred că a planificat un lucru înainte de a reveni la putere, a planificat faptul că de această dată va sta la putere foarte mult.
Apartenența Ungariei la sfera culturală și politică occidentală era ceva asumat ca fapt firesc. Dar au intervenit crizele mari, criza financiară din 2011-2012, când Viktor Orbán a utilizat arma suveranității financiare, care a devenit un instrument de putere și a devenit și un moment al decolonizării culturale a țării.
Al doilea moment a fost criza migrației din 2015, când Orbán a ajuns un politician de anvergură internațională și s-a prezentat ca apărător al Europei tradiționale, apărătorul valorilor tradiționale, al Europei creștine, albe. Viktor Orbán a idealizat Europa trecutului și a transformat-o într-un proiect politic, a devenit un actor international și un influencer pe scara mondială.
După, au venit Brexit-ul și ascensiunea lui Donald Trump. Să nu uităm că în vara lui 2016 Viktor Orbán a fost primul prim-ministru și politician aflat la putere în lumea occidentală, care l-a sprijinit deschis pe Donald Trump la președinția Statele Unite din America, când șansele lui Trump de a câștiga erau percepute ca fiind zero.
Și ultimul pas din acest punct de vedere a fost războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pentru că Viktor Orbán s-a îndepărtat de NATO, din care Ungaria face parte. Este un aliat informal al Rusiei, din punct de vedere mediatic, din punct de vedere informativ, din punct de vedere al opiniei publice.
Nu sunteți satisfăcut de explicațiile date motivului pentru care Viktor Orbán totuși a făcut această turnură foarte mare față de Putin și de Rusia. Vorbiți de câteva ipoteze. Una e vestita ipoteză a kompromatului, când spunem Rusia ne gândim prima dată la asta. Al doilea motiv e economic, business as usual, real politik. A treia explicație e că a vrut să copieze regimul de putere al lui Putin, îl admiră pentru ce a reușit.
Poate fi și o combinație a acestor factori.
Nu știm cu certitudine și este jenant și pentru mine ca istoric faptul că nu avem dovezi clare. Există teza că poate fi un kompromat despre el, la Moscova și acest kompromat i-ar fi fost sugerat de Vladimir Putin în prima lor întâlnire față în față, din noiembrie 2009, de la Sankt Petersburg.
Avem faptul că afacerile cu Rusia ale elitelor socialiste au fost transferate, cu toate beneficiile, la o nouă elită, elita de partid, elita legată de Viktor Orbán.
Și avem și un factor mai profund ideologic, un fel de admirație pentru felul în care Vladimir Putin a construit ceea ce i se părea un stat puternic, suveran, un actor al politicii internaționale, cu un nivel de represiune care părea nu prea înalt.
Cred că resuscitarea Rusiei a inspirat și ideologi și pe cei din jurul lui Viktor Orbán, pentru că este un proiect foarte apropiat de cultura politică a Ungariei de după anii 1990: “Noi am aproape murit, am stat foarte prost cu Trianonul, cu Al Doilea Război Mondial, cu comunizarea și cu schimbarea de regim din 1989, care a fost capitalizată și a fost monopolizată de foștii comuniști. Și acuma vine momentul nostru. Acuma vine momentul revanșei.” Putin a fost perceput și ca omul care oferă speranță pentru cei care nu vor să fie numai o periferie a Europei.
Vorbim mereu despre tehnologii politici ai Kremlinului. Cred că această tehnologie politică a asumat o dimensiune globală.
Am văzut acum ce s-a întâmplat în România. Un om politic aproape necunoscut face campanie electorală numai pe o rețea de socializare, cu bani neînsemnați și cu algoritmul care lucrează pentru el și obține rezultate foarte bune și are o șansă pentru președinția țării. Este ceva de neimaginat cu 10 sau 20 ani în urmă.
E un semnal de alarmă? Am mai vorbit și spuneam că norocul României stă cumva în ceva paradoxal. Nu am avut un lider de calibrul intelectual al lui Viktor Orbán și atunci asta ne-a ferit, cum ar veni: mediocritatea liderilor politici ne-a salvat. Credeți că acum suntem într-un pericol mai mare? Pentru că domnul Călin Georgescu are și un discurs intelectual sigur, în sensul interbelic, legionar, din epoca ceaușismului târziu. Dar el pozează și ca un intelectual.
Cred că domnul Georgescu este reprezentantul unui element mai specific românesc, intersecția dintre legionarism și ceaușism. Am scris și în carte, când am început să fac cercetări din arhiva din România, acum 20 de ani, am auzit de foarte multe ori în țară expresia că o persoană sau alta este legionar din suflet și m-a mirat foarte mult cât de puternic este acest sentiment legionar din suflet. Asta înseamnă că nu are o casă politică, nu are o alternativă politică, iar acum acești legionari din suflet au găsit acum o țară politică unde pot locui.
Acest legionarism din anii 1930 s-a intersectat foarte interesant cu ceaușismul și cu puterea serviciilor secrete de după 1989 și avem o intersecție între anii '30, anii '70 și timpul prezent.
Acest domn reprezintă un mix foarte bun din punct de vedere al eficienței, între sentimentele de autoritarism și sentimentele negative față de democrația liberală din Occident.
Nu sunt un analist politic din România, dar cred că și Biserica Ortodoxă este un element greu de uitat în această privință. Ungaria, după cum știți, este o o țară multiconfesională și o parte însemnată a populației este neafiliată din punct de vedere religios. În România, Biserica Ortodoxă este un fel de biserică de stat informală. Dacă Biserica Ortodoxa are o părere, această opinie contează foarte mult, chiar mai mult decât ne imaginam.
Recunoașteți semnale tehnologiei politice, cum a lucrat? Au lucrat tehnologii politici la Budapesta încât au reușit să creeze practic realități alternative, dacă le pot numi așa?
Da, cred că este un caz de studiat. Este o acțiune, să-i spunem, „multi-level”, pe mai multe paliere. Avem un partid mare, FIDESZ, care câștigă cel puțin 30 de procente din voturilor ungurilor din 1998, deci de aproape 30 de ani. Este o continuitate electorală remarcabilă.
Cel puțin 1,5 -2 milioane de unguri, deci mai mult de un sfert de electorat, votează cu Viktor Orbán, indiferent de orice. Un electoral total fidelizat.
Și mai sunt alți 1-1,5 milioane de oameni care pot fi convinși. Mai sunt și 3-4 milioane care n-au votat niciodată cu el, dar ei nu contează. Societatea a fost divizată artificial între cei loiali și cei care sunt dușmanii națiunii, adică adepții lui Soros, liberali ș.a.m.d.
Ei nu sunt parte a societății politice, nu contează deloc. Au o reprezentare micuță în Parlament, într-un Parlament total golit de funcțiile sale. Parlamentul are acum doar o funcție de aprobare a decretelor și a legilor care sunt propuse de Guvern. Aceasta este o tendință globală, dar în Ungaria am ajuns acum la o guvernare prin decret, din perioada COVID-ului din 2020, de când acest trend s-a intensificat.
Avem propagandă prin mass-media. După cum știți, in 2007-2010 s-a creat o fundație numit KESMA, care cuprinde mai mult de 400 de produse media: televiziuni, radiouri, site-uri online, ziare, săptămânale, cu un conținut integrat. Ce înseamnă conținut integrat? Înseamnă că prin agenția maghiară de știri MTI, care este singura din piață și prin directivele care vin de la președinția Consiliului de Miniștri, de la secția cutare sau cutare, avem un conținut egal.
Adică în orice zi mesajele Puterii sunt răspândite într-un mod absolut egal din punct de vedere textual. Textele sunt exact la fel în toată țara, prin ziare, săptămânale, la radio, TV, portaluri de știri online ș.a.m.d. Este remarcabil felul în care lucrurile s-au desfășurat astfel încât ziariștii sunt reduși la o funcție de copy-paste a mesajelor puterii.
Avem și nivelul cel mai înalt din punct de vedere tehnologic și intelectual, o instituție ca MCC, Colegiul Mathias Corvinus, care este o fundație de educație superioară, de formație înaltă, care s-a înființat în anii '90, este o instituție veche și care a funcționat în mod absolut onorabil până cu 5-6 ani în urmă, când a fost transformată într-un instrument puternic al propagandei.
Iar acum noi avem această instituție răspândită în mai multe țări, o avem și în România, în sediul foarte frumos al fostului Hotel Belvedere din Cluj și mai sunt astfel instituții în mai multe orașe din Transilvania. Cu 2.000 de cursanți, de orice nivel, de la școala primară până la universitate și cursuri post-universitare, cu conferințe asupra temelor din istorie, sociologie, muzică, din foarte multe domenii.
Este un fel de școală de creat cadre?
Da, este o școală de cadre, dar ce e foarte interesant este că la cele din Transilvania au foarte mulți invitați din Ungaria, dar și din România. Profesori români, ceva care nu este deloc un lucru obișnuit pentru o instituție naționalistă maghiară din Transilvania, să avem acolo un dialog interetnic, să spunem așa. Cu prelegeri ținute în limba română.
Opinia mea este următoarea: Viktor Orbán a înțeles un lucru foarte important, pe care inamicii sau adversarii săi nu l-au înțeles. Nici în Ungaria, nici la nivel european nu au înțeles că diferența nu mai este etnică, ci este una de valori.
Naționaliștii maghiari au mai multe în comun acum cu naționaliștii din Bulgaria, România, Slovacia, Polonia, despre teme precum așa-numită familie tradițională, discuțiile gender/transgender, decât despre probleme tradiționale precum Primul sau al Doilea Război Mondial, Trianonul etc.
Bine, mai sunt conflicte, pentru că naționaliștii mereu au conflicte despre faptele istorice și despre interpretarea lor. Dar viziunea viitorului sau viziunea unui viitor posibil, acesta este elementul mai important acum.
Spuneți că este un fel de operațiune de creștere a marii familiei autocrate? Că e o miză foarte importantă aici și că practic suntem într-un proces în care familia iliberală adună adepți?
Da, și se face foarte, foarte pragmatic. De pildă, cu românii nu se mai vorbește despre Trianon sau se vorbește foarte rar. Se vorbește despre afaceri, despre conductele de gaz sau despre Marea Neagră. Se mai vorbește și despre valorile tradiționale, despre decolonizarea minților și decolonizarea semi-periferiilor europene, despre independența mentală.
Cred că, din acest punct de vedere, Viktor Orbán este cel care a inițiat acest proces și a creat o rețea. Am scris în carte că din anii 1990 el s-a apropiat de lideri precum Franjo Tudjman, care era președintele Croației. Un om foarte controversat, pentru o anumită parte a societății croate este creatorul și eroul Croației moderne, pentru alții este un criminal de război.
Poate este ambele lucruri în același timp, nu știu. Sau, în Austria, cu Jörg Heider, liderul FPO care a câștigat alegerile din 1999 și care a format un guvern cu popularii și a fost primul lider de la dreapta radicală care ajunge pentru o scurtă perioadă la guvernare.
Acum pare o normalitate, aproape, ei acum au iarăși extrema dreaptă la guvernare. Germania nu stă nici ea foarte bine, dacă ne uităm la landuri.
Exact, deci Viktor Orbán l-a invitat imediat la Budapesta, provocând un scandal de mare anvergură.
La acel moment, Orbán era la guvernare la Budapesta, pe poziții, să spunem, liberal-conservatoare, din punct de vedere oficial, dar Ungaria nu era o țară membră a Uniunii Europene, era numai candidată la aderare. Deci Orbán a sfidat Bruxelles-ul. Această sfidare continuă a instituțiilor europene este tipică lui Orbán.
De ce credeți că Viktor Orbán a vrut să fie cel care rezolvă intrarea României și Bulgariei în Schengen? Pentru că este clar că a vrut să-și asume acest merit, pentru că la Budapesta s-a întâmplat totul, el a dat și comunicatul de presă.
Din două motive. Unul este pragmatic, foarte multe persoane și mărfuri fac naveta între cele două țări și dacă vă duceți la Vama Borș sau între Szeged și Arad, pe autostradă, vedeți ce penibilă este situația.
Ungurilor nu le place această situație, să fie ei gardienii Schengen. Să nu uităm că România era, din punct de vedere tehnic, gata din 2011 să intre în Schengen. Acest lucru i-a fost promis în ianuarie 2011. Eu sunt mai bătrân și-mi amintesc foarte bine acest lucru, la momentul respectiv eram un navetist între cele două țări și așteptam ca pe un semn din ceruri acest Schengen, care nu a venit.
A doua motivație este, cred, că Orbán a utilizat Schengen-ul ca pe un instrument de presiune și persuasiune morală asupra Bucureștiului și Sofiei.
Mai presus de toate asupra Bucureștiului, adică uite, trebuie să fiți prieteni cu noi, noi suntem cei care vă ajută, noi suntem cei care vă pot fi de folos legat de Bruxelles. Și asta s-a și întâmplat. Obiectiv vorbind, olandezii, germanii sau austriecii au făcut tot ce au putut pentru blocarea accesului României. Din motivele lor, dar cu motivații uneori penibile. Ungaria a sprijinit acest efort și cred că a utilizat aceste două instrumente în mod combinat.
Are Uniunea Europeană vreun instrument - puneți și această problemă în carte - față de regimul Viktor Orbán de la Budapesta? În așa fel încât să pedepsească regimul, dar regimul să nu convertească asta într-o pedeapsă față de cetățeni, pentru că ar radicaliza o dată în plus societatea.
Nu știu. Acesta este răspunsul cel mai sincer. Au încercat cu „rule of law” și cu regulamente, dar lumea nu mănâncă “rule of law”. „Rule of law” este un mecanism juridic foarte complicat și foarte controversat.
Au încercat cu banii: le luăm bani și vedem ce se întâmplă. Pentru mai mult de un an nu s-a întâmplat absolut nimic. Abia în acest an, în 2024, a venit un personaj nou în politica maghiară, Péter Magyar, a fondat acest partid Tisza care acum are mult, pe la 30 sau poate 40 de procente din voturile virtuale. Îl poate sfida pe Viktor Orbán la alegerile din 2026.
Dar, deși țara nu se descurcă bine din punct de vedere economic - Ungaria nu se descurcă bine deloc în ultimii doi, trei ani - procentul FIDESZ-ului și cel personal al lui Viktor Orbán s-au diminuat, dar nu s-au prăbușit.
FIDESZ-ul mai are 35-40% voturi virtuale și, mult mai important, are de partea sa aparatul statal, forțele armate, serviciile secrete. În plus, am vorbit deja despre asta, are o tehnologie politică foarte avansată la dispoziție.
În orice moment aceste forțe pot fi mobilizate și, nu sunt sigur, nu am dovezi în acest sens, că acest Viktor Orbán, adică Viktor Orbán din 2025-2026, deci nu Viktor Orbán al trecutului, cel din prezent ar accepta o înfrângere electorală. Nu sunt sigur că acest regim poate fi bătut pe propriul teren. Când se joacă cu regulile care au fost impuse de el.
Legea electorală a fost schimbată săptămâna trecută și mai poate fi schimbată dacă regimul are nevoie de mai multe scaune în Parlament pentru a-și asigura o majoritate.
Iar Péter Magyar poate fi dat în judecată.
Așa au mai procedat și alții, mă uit la Erdogan sau la Putin.
Se poate merge și mai mult înainte în această direcție. Iar Uniunea Europeană, să revenim la întrebare: ce să facă, cu ce? Ce poate face Uniunea Europeană?
Foarte puțin, pentru că nu avem mecanismele de pedepsire a membrilor unui club care se presupunea că va fi un club de gentlemeni. Ce se poate face într-un club de gentlemeni când intră un bărbat care nu se poartă precum ceilalți?
Din contră, a început să-i convertească și pe alții. Pentru că Viktor Orbán, în interiorul UE, încearcă să își facă un grup în Parlamentul European, un grup al patrioților. Ca o glumă, luni dimineață, după alegeri, o prietenă a mea din Budapesta, jurnalist, mi-a trimis următorul mesaj: „bine ai venit în grupul patrioților europeni”.
Să nu uităm că AUR nu face parte din acest grup. Dar dacă voturile lui Georgescu și cele ale lui Simion și ale altora ajung la 40 de procente, avem un bloc suveranist din România, care ar fi comparabil cu cel din Ungaria, din punct de vedere electoral.
Și cred că acest lucru este foarte bine privit la Budapesta, pentru că este un semnal de slăbiciune a Occidentului liberal și pentru că România, în media din Ungaria, este mereu văzută ca un aliat care s-a vândut americanilor, ca pionul americanilor și al atlantiștilor din Uniunea Europeană. Asta este foarte important: România de la Marea Neagră și cu Polonia. Adică Ungaria, Slovacia, poate Cehia și Serbia sunt cei care mai rezistă.
Practic i-ar conveni și Rusiei, pentru că ar slăbi cei doi pioni, cum spuneți. Polonia stă puternic pe poziții, s-a întors și domnul Tusk la guvernare, pare acum mult mai în siguranță, să spunem așa.
Mai sunt alegeri și în Polonia, iar președinția din Polonia are o putere comparabilă cu cea din România.
Sunt două țări cu președinți aleși direct de către popor și care au puteri mari. Va fi o alegere foarte contestată în Polonia, ca și în România.
Vi se pare că România arată acum ca un fel de teatru de operațiuni pentru Rusia? Ce vedem la București zilele acestea, să punem pe seama resentimentelor din societate, a eșecului politicii mainstream? Sau să ne uităm puțin și înspre Rusia sau spre alți actori terți, TikTok-ul și China.
Am auzit și am citit și eu aceste explicații și cred că este ceva în ele.
Cred că da, Bucureștiul a devenit un teatru de operațiuni, dar eu sunt un istoric și cred că trebuie să privim această chestiune și din punct de vedere istoric.
Mai pe larg, România este la răscruce ca în 1937, când s-a prăbușit democrația - nu prea liberală, dar totuși o democrație filo-franceză și filo-occidentală interbelică - sau ca în anul 2000, când Corneliu Vadim Tudor, cu partidul său România Mare, a ajuns in turul doi al alegerilor și lumea s-a confruntat cu faptul că trebuie să aleagă între un fost comunist-fesenist, Ion Iliescu și un fascist, Corneliu Vadim Tudor. Și la sfârșit au ales nu pe cel mai bun, ci pe cel mai puțin rău. Eu cred că trebuie să înțelegem că resursele politice și culturale ale democrației post-comuniste românești sunt la limită.
La limită.
Dacă această democrație post-comunistă, nu prea bine funcțională, nu este reparată pentru următorii ani, alte personaje și alți oameni precum domnul Georgescu vor veni inevitabil și într-un sfârșit vor câștiga puterea. Este remarcabil faptul că acest legionarism “din suflet” n-a dispărut niciodată din orizontul intelectual din România. S-a translatat de la regim la regim și a parvenit acum la noi.
Nu știu dacă cunoașteți această expresie, la noi se spunea, în comunism: “Căpitane, nu fi trist, Garda merge înainte prin Partidul Comunist”.
Da, a mers înainte cu securiștii din anii '80 și din anii '90 și a ajuns la noi. Noi suntem confruntați cu faptul acesta, acum, dar cred că momentele de răscruce pot fi și pozitive pentru o societate, pentru că o societate care trăiește într-un fel de liniște este confruntată cu o dramă și noi trebuie să luăm poziție, cu cine mergem acum? Nu putem să fim neutri. Sau poate că putem, dar avem un risc foarte mare în față.
Cred că este un moment de răscruce, dar eu sunt optimist. Cred că societatea română are rațiunea de a înțelege că Occidentul - cel de față, Occidentul pe care îl avem, care este departe de a fi perfect - este lumea în care dorim să trăim și pe care încercăm să o îmbunătățim, să o facem mai bună.
Nimeni nu vrea, la modul serios, să mergem spre Est și să trăim într-o altă lume. România face parte dintre cei cu o poziție periferică, o știm, se poate că această poziție se fie percepută ca umilitoare, dar e mai bine să fii într-o asemenea poziție decât într-un gol geopolitic și riscul pe care îl are acum România este să sfârșească într-un asemenea gol geopolitic, în care se află acum Ungaria.
Ungaria este la capătul drumului. Acum acolo avem neutralitate strategică și avem doar alternative ca ieșirea din NATO sau din Uniunea Europeană, alternative foarte, foarte dramatice. Cred că ar fi bine pentru România să nu ajungeți la aceste dileme.
Transcrierea a fost realizată cu aplicația Vatis Tech.