O metodă de manipulare folosită de politicienii noștri, mai ales pe la teveuri, este ca la o întrebare să răspundă altceva. Cam asta face premierul României acum.
Unora dintre politicieni, mai ales celor guralivi sau hârșiți, le iese în general amețirea întrebătorului și fentarea asistenței, dar domnului Cîțu nu, aș zice că dimpotrivă.
BNR prezice o inflație de 5,6% la sfârșitul anului, un reporter întreabă cum stau lucrurile cu chestia asta și premierul ne anunță triumfalist că mai mult de 1% din angajații din România au salariu mai mare de trei mii de euro net.
Ca să ne ducem după fentă cred că judecătorii, secretarii de stat, sinecuriștii de prin consiliile de administrație, diplomații și unii dintre angajații din multinaționale la un loc fac acel unu la sută fără ca Guvernul să fi cheltuit un leu pentru asta.
Ce ne spune, de fapt, premierul? Că România este o țară cu salarii mari? Întrebarea a fost pusă corect, răspunsul este ca nuca-n perete.
Pentru evidențierea lui, întrebarea corectă ce trebuia să vină după falsa concluzie a premierului era cât la sută din salariații din România au salariul minim pe economie.
Nu sunt un om nici de stânga, nici de dreapta. Cred că într-o anumită etapă sunt necesare măsuri de dreapta, care să ducă la creștere economică, iar într-altele sunt necesare măsuri de stânga, care să reechilibreze distribuția veniturilor în societate.
Acum e vremea măsurilor de dreapta, e vremea investițiilor, a redresării economice. Că domnul Cîțu are o retorică întortocheată, știm și asta.
Apoi, dacă a vrut să spună că măsurile liberale au dus la creșterea salariilor și că acel unu la sută cu trei mii de euro net i se datorează dumnealui, iar cred că avem în față un neadevăr. Cei unu la sută sunt niște privilegiați care au existat dinainte, nu le-a burdușit guvernul liberal salariile cu măsurile luate.
Aveam la sfârșitul anului trecut cam 5,55 de milioane de angajați, iar dintre aceștia 1,58 de milioane lucrează pe salariul minim pe economie.
Adică 28% dintre români sunt plătiți cu salariul minim pe economie, de 2.300 lei brut.
Inflația prognozată de BNR va mânca 0,4 dintr-n salariu pe an pentru toată lumea.
Nu este îngrijorător? Ei bine, se pare că pentru domnul premier nu este, cum nu va fi nici pentru fericiții ce fac 1% din totalul angajaților. Dar pentru buget, chestiunea este îngrijorătoare sau nu, că de fapt asta este esența întrebării?
Un calcul grosier ne spune că cei 1% lăudați de premier varsă la bugetul de stat de patru ori mai puțini bani pe lună decât grosul cetățenilor plătiți cu minimul pe economie – 111 milioane de euro pentru cei 1% și 436 milioane de euro pentru cei 28%.
Concluzia este simplă, grosul banului la buget este adus de marea masă a celor săraci.
Și atunci răspunsul corect al premierului ar fi trebuit să fie unul de genul ăsta: inflația este periculoasă, deoarece scade veniturile la buget și poate duce la creșterea deficitului bugetar, de aceea, am gândit să luăm următoarele măsuri, bla, bla, sau analizăm cifrele la Ministerul Finanțelor și la terminarea analizei vă vom anunța măsurile pe care le considerăm necesare alt bla, bla, sau inflația mănâncă din creșterea economică și riscăm ca eforturile noastre să nu-și atingă țelul final, din nou bla, bla.
De ce nu răspunde astfel domnul prim ministru nu știu, poate campania din PNL l-o fi orbit temporar, poate simte nevoia să-și justifice mandatul, poate a fost sfătuit să facă anunțuri triumfaliste ori poate că nu poate, e posibil orice.
Ce este cert este că n-are gram de talent manipulatoriu. Ludovic Orban n-ar fi sărit din lac în puț, ci ar fi amestecat într-o frazeologie savantă crâmpeie de adevăr cu crâmpeie de falsuri amețind auditoriul.
Florin Cîțu a greșit și pe fond, procopsindu-ne cu un răspuns fals și fără legătură cu problema și a greșit și pe formă, pentru că nu a știut să gliseze elegant și amețitor de la întrebarea clară la un răspuns nebulos.
Florin Cîțu a încercat să manipuleze opinia publică și a greșit pentru că unor cifre exacte le-a contrapus niște cifre aiuritoare care n-aveau de-a face cu situația chestionată.
A încercat aiureala asta pentru că întrebarea nu i-a convenit și pentru că răspunsul ar fi devoalat o situație contrară discursului său triumfalist. Eu cred că ar trebui să renunțe la acest fel de a da răspunsuri și că ar trebui, pur și simplu, să spună adevărul.
Cât costă o pâine, domnule prim ministru? Eu nu mănânc pâine… Uite, de aia e bine ca jurnaliștii să pună întrebări corecte și exacte, nu și întrebări aiurea, de genul cât costă o pâine sau un bilet pe tren, pentru că astfel de întrebări sunt cu răspuns multiplu, pentru că definiția termenului întrebător este incompletă sau inexactă.
Un atare soi de întrebare dă posibilitatea celui cu răspunsul să trimită întrebarea la coșul de gunoi.
Cât costă un cartof, mon șer? Cât ai să dai pe el, stimabile! Jurnalistul care întreabă chestii întrebătoare de dragul de a ieși în evidență ar trebui pus în genunchi pe coji de nucă, pentru că face rău unei chestiuni trimițând-o de la bun început în derizoriu.
Dar la întrebarea: cât costă statul român inflația anuală de 5,6%, domnule Cîțu? răspunsul ar trebui să fie exact și cu cifre, la obiect, nu zeflemist sau manipulatoriu.
Un prim-ministru are interdicție la a face bășcălie din chestiuni ce țin de buget. Dar, pentru că domnul Cîțu nu stă cu discursul cum stătea Hagi cu driblatul sau cum stă Simona Halep cu reverul, dimpotrivă, domnul Cîțu vorbește cum ar lovi mingea Gică Hagi de pe picioroange sau cum ar lovi Simona mingea de tenis cu cârpătorul, cred că n-o să aflăm răspunsul corect de la domnul prim ministru.
Nu-i mare bai, avem destui jurnaliști beton pe teme economice în țara asta.