Vine valul scumpirilor. Românii riscă dublarea facturilor la gaze, dar și alte majorări de preţ, de la curent la supermarket. Ce soluții urgente există

Vine valul scumpirilor. Românii riscă dublarea facturilor la gaze, dar și alte majorări de preţ, de la curent la supermarket. Ce soluții urgente există
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fără voia lor și fără să aibă vreo vină, mulți dintre români s-ar putea trezi striviți, în următoarele luni, într-o avalanșă de scumpiri, cauzată de majorarea alarmantă a prețurilor la gaze naturale și energie electrică.

Unele facturi lunare riscă să crescă și cu peste 100%. În plus, și marfa de pe rafturile magazinelor riscă să se scumpească.

Iată cum am ajuns în această situație, dar și cine și ce ar putea face pentru a le mai ușura oamenilor povara acestor cheltuieli.

Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisaliță, a declarat pentru Spotmedia.ro că facturile la gaze naturale riscă să crească și cu peste 100%, în perioada următoare.

”De la 1 iulie, prin efectul legii, toți consumatorii casnici de gaze - chiar și cei care n-au făcut nimic pentru a-și schimba furnizorul - au trecut în piața liberă.

Dacă n-au ales un nou furnizor, contractele lor s-au prelungit (cu actualul furnizor - n.red.) cu un an, până la 1 iulie 2022. Acești consumatori plătesc deja facturi mai mari cu circa 20%, comparativ cu anul trecut”, a precizat președintele Asociației Energia Inteligentă.

Pentru consumatorii care erau deja pe piața concurențială la 1 iulie și cărora contractele le expiră curând, facturile s-ar putea majora chiar mai mult. În unele situații, s-ar putea ajunge și la creșteri de 105%!

ADVERTISING

Motivul: acești consumatori vor fi nevoiți să încheie noi contracte, la prețurile la care se vinde gazul în această perioadă.

”Vă dau exemplul unui client casnic. Pentru o casă, acesta a încheiat anul trecut contract pentru furnizare de gaze la 109 lei per MWh. Acum, dacă ar căuta furnizorul cu cel mai mic preț, ar trebui să semneze un contract la prețul de circa 170 lei MWh. Deci tot ar plăti cu circa 55% în plus.

Dacă nu caută cel mai mic preț, ar putea încheia contract și la 220 lei/MWh. Adică ar plăti cu 105% mai mult, comparativ cu anul trecut”, a precizat Dumitru Chisăliță.

La acest moment, singurul lucru pe care îl poate face un consumator casnic este să caute cel mai avantajos preț pentru un nou contract de gaze, pornind de la ofertele puse la dispoziție în comparatorul ANRE.

Spotmedia.ro vă pune la dispoziție un ghid complet pentru alegerea furnizorului de gaze:

ADVERTISING

Pentru clienții care locuiesc la bloc și sunt alimentați în sistem paușal, asociațiile de proprietari sunt cele care negociază contractul la gaze. Cu cât reușesc să obțină un preț mai mic, cu atât și cheltuiala lunară cu gazul a locatarilor va fi mai mică.

De ce a crescut prețul gazelor atât de mult și ce poate face Guvernul

Există mai multe motive pentru scumpirea gazelor. Iată câteva.

România consumă, anual, cu aproape 12% mai mult gaz decât produce. Iar în ultimii ani, producția internă a scăzut. În consecință, parte din gazul pe care îl consumăm trebuie importat, adesea la prețuri mari și pe care nimeni din țară nu le poate controla în vreun fel.

Problema este că, din vara trecută și până acum, am avut parte de mai multe importuri scumpe decât de obicei.

Dumitru Chisăliță apreciază că principala cauză a aceastei creșteri a importurilor scumpe este un mecanism prin intermediul căruia Guvernul a intervenit pe piața de energie, cu începere din iunie 2020, și care se numește Gas Release Programe (GRP).

Culmea e că scopul declarat al acestui mecanism guvernamental e tocmai să-i ferească pe români de scumpiri, impunându-le marilor producători din România să oferteze anumite cantități de gaze, pe bursă, la prețuri de plecare mici.

ADVERTISING

În acest fel, în teorie, furnizorii puteau lua, de la producătorii din țară, gaze ieftine, pe care să le vândă mai departe, tot la prețuri rezonabile, consumatoriloir industriali și casnici.

Problema este că parte dintre furnizori au cumpărat gazele mai ieftine de la noi și le-au vândut la export, la prețurile mai mari de pe piațele străine. Iar în loc au adus gaze la prețurile mai mari din străinătate.

”În niciun moment clientul final n-a plătit mai puțin pentru gaze, datorită GRP. Așa că mecanismul nu și-a atins scopul!” susține Dumitru Chisăliță.

În consecință, expertul susține că GRP ar trebui eliminat, mai ales că poate influența și de acum încolo prețurile în mod negativ.

Dar renunțarea la GRP - care în mod normal ar trebui să rămână în vigoare până la finele anului 2022 - nu va fi nici pe departe suficientă pentru a-i ajuta pe români să suporte scumpirile care urmează.

Pentru asta, e nevoie de măsuri mai drastice.

Scăderea TVA la energie și identificarea consumatorului vulnerabil

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a trimis o scrisoare deschisă Guvernului în care, pe lângă eliminarea mecanismului GRP, a mai propus încă o serie de măsuri urgente:

  • Reducerea urgentă a TVA la energie

”Am propus reducerea de TVA pentru că este singura măsură cu impact imediat. Nu există o alta care să aibă efect atât de rapid. Procentul cu care să scadă TVA îl poate stabili Guvernul. Eu am propus principial o măsură, având la dispoziție un set restrâns de date.

Alte state, cum e Spania, iau astfel de măsuri de luni de zile (TVA la produsele energetice pentru populație a scăzut de la 21% la 10%, până la 31 decebrie 2021 -n.red.).

Sigur că prin diminuarea de TVA, statul n-ar mai încasa anumite sume (de la societățile din energie TVA se colectează în proporție de 100% - n.red.). Dar dacă interesul tău, ca stat, e bunăstarea cetățenilor, atunci nu te bucuri când le iei mai mulți bani.

Cel mai mare căștigător din creșterea prețurilor e statul. Dacă prețul se dublează, statul încasează o sumă dublă din TVA.

Dar normal ar fi să spună: în loc să încasez dublu, înjumătățesc suma pe care o iau. Adică încasez TVA, dar în loc de 19%, iau doar 10% sau 9%. Și urmăresc să rămân la nivelul de încasări al anului trecut”, a mai precizat Dumitru Chisăliță.

Expertul consultat de Spotmedia.ro susține că, dacă se va bucura că ia TVA în plus din energie, pe termen lung, statul s-ar putea alege cu o povară mult mai grea.

”Dar ce se întâmplă dacă nu facem nimic?

Să luăm cazul unei societăți comerciale care folosește o cantitate importantă de gaze. Adică 70% din prețul produsului pe care îl livrează este dat de gazele folosite.

Anul trecut, această societate plătea circa 70 de lei/MWh. Anul ăsta plătește 182 lei/MWh. Adică i-a crescut cheltuiala cu gazul de 2,3 ori. E principala sa cheltuială.

Ce-a făcut? A majorat prețurile cu 30%. Pe cale de consecință, i-au scăzut vânzările. Va rezista o lună, două, trei. Și după aceea va închide.

Nu va mai plăti deloc TVA și nici alte dări la stat. Salariații se vor duce în șomaj, pe care îl achită statul.

Să multiplicăm acest exemplu cu 100 sau cu 1000 și să vedem: ce e mai scump pentru stat, să încaseze mai puțin TVA sau să nu mai încaseze nimic și să suporte șomajul?” a mai apreciat Dumitru Chisăliță.

Tot pentru a-i ajuta pe români, Guvernul (și Parlamentul -n.red.) ar trebui să rezolve în această toamnă problema consumatorului vulnerabil. MAi exact, să stabilească prin lege cine are nevoie de ajutor pentru a-și plăti curentul sau încălzirea și cum pot fi ajutați acei oameni.

"A doua chestie pe care am propus-o: această problemă a consumatorului vulnerabil trebuie rezolvată acum, nu până în 2002. Păi nu poți să zici: crește azi prețul cu până la 100% și peste un an mă gândesc să te ajut... E absurd”, a mai spus Dumitru Chisaliță.

Ce se întâmplă cu prețurile la curent și de ce urmează o cascadă de scumpiri

În ultimul an au crescut mult și prețurile la energie electrică. Așa că per total - susține Dumitru Chisăliță - și facturile la curent, care s-au mai majorat deja în acest an, vor mai crește cu încă circa 5% până spre începutul lui 2022.

Aici, problema este că România a investit puțin în producția de energie, în ultimii zeci de ani. Prețul certificatelor verzi (un fel de taxe de poluare-n.red.) a crescut mult, în ultima perioadă, iar asta înseamnă că energia produsă în România e tot mai scumpă.

Consumul de curent e în creștere. Așa că, de multe ori, furnizorii importă mult, pe termen scurt, la prețuri mari.

Niciun client nu e ferit de scumpiri. Cei care n-au schimbat contractul și au rămas la furnizorii de ultimă instanță (adică Cez, Enel, Eon, Electrica Furnizare și Tinmar) vor resimți scumpirea, cel mai probabil, de la 1 ianuarie.

Ceilalţi, care au trecut în piața concurențială deja, vor simți scumpirile când își schimbă sau își înnoiesc contractul.

Marea problemă este că pentru producția sau comercializarea celor mai multe dintre produsele de consum de la raft e nevoie de energie. Iar cheltuiala cu resursele energetice se majorează și pentru producători și retaileri, care o vor include în prețul produsului final.

Cu alte cuvinte, românul de rând va plăti și facturi mai mari, dar și produse cu prețul majorat de scumpirile din energie.

Deja BNR a crescut substanțial prognoza de inflație. Iar Mugur Isărescu spune că cifrele „nu arată chiar frumos”.

Rămâne să vedem cum se vor descurca oamenii și dacă Guvernul va reduce TVA sau va găsi măcar o altă modalitate să țină prețurile sub control.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇