Devine tot mai evident că Războiul lui Putin împotriva Occidentului ține de capacitatea de a purta lupta pe termen lung.
Declanșat în august 2008 prin invazia rusească în Georgia, la doar patru luni după summit-ul NATO de la București, la care s-a vorbit (dar, din păcate, nu s-a reușit o decizie) despre aderarea Ucrainei și Georgiei la Alianța Nord-Atlantică, agresiunea lui Vladimir Putin este, în esență, o chestiune de rezistență pe termen lung.
Dictatorul de la Kremlin a mizat și în 2008, și în 2014, și în 2022, pe slăbiciunea Vestului, pe intimidare și amenințare nucleară și pe refuzul națiunilor democratice prospere și comode de a-l înfrunta.
În termeni simpli, este mecanismul psihologic al bullying-ului, al golanului de cartier care îți sare noaptea în spate cu un cuțit, cerându-ți să i te supui total.
Ce faci, te lupți cu el? Chiar vrei să riști? Dacă te omoară?
Poate dacă accepți și i te supui, mai ai o șansă să trăiești?
Mizează, așadar, pe lașitatea societăților occidentale în fața agresiunii asupra unor victime de la periferie și pe faptul că poate menține vreme îndelungată iluzia vesticilor că agresiunea împotriva Ucrainei nu este și o agresiune împotriva lor și a viitorului Europei. Dar europenii au început să se trezească…
Războiul Rusia-Ucraina, început în 2014, prin anexarea Crimeii, este doar un capitol al acestui lung război împotriva Vestului și occidentalizării Europei de Est, dar unul foarte important, în care Vladimir Putin și-a angajat practic mandatul de la Kremlin și supraviețuirea politică, mizând totul pe o carte și pe un delir ideologic imperialist.
Armistițiul în condiții corecte nu-l avantajează, ci doar o eventuală capitulare a Ucrainei, pentru că deocamdată nu există în sistemul de putere de la Moscova (armată, servicii secrete, nomenklatura politică, oligarhi) sentimentul că „războiul a meritat”.
Ce a obținut Rusia, de trei ani și jumătate încoace? Nimic. Sute de mii de morți, pagube militare imense și costuri de miliarde pentru a ține tancurile pe niște teritorii estice pustiite ale Ucrainei, în timp ce rafinăriile, depozitele de muniție, podurile și bombardierele scumpe din Rusia explodează noaptea, iar comandanții militari ruși sunt sfârtecați de explozii lângă casele lor, în orașe rusești aflate la mii de kilometri de linia frontului?
Ucrainenii le-au spus clar că niciun agresor și niciun criminal nu va mai putea trăi vreodată liniștit în Rusia și că oricând le poate suna ceasul.
Pe de altă parte, economia Rusiei gâfâie și intră în recesiune, iar guvernatoarea Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, le spune clar, public, că resursele alocate pentru economia de război au fost prea multe și s-au terminat.
Sunt semne de epuizare economică. Asta să fie oare noua Rusie pe care le-a promis-o Putin rușilor, asta este măreția, astea sunt câștigurile?
Pentru un asemenea rezultat catastrofal, dacă dictatorul de la Kremlin ar opri mâine războiul, ar fi eliminat la scurt timp după aceea, din interior, pentru că sistemul de putere de la Moscova, acum încă docil, s-ar adapta imediat la nevoia unui alt conducător, pentru timp de pace cu Europa și pentru reluarea afacerilor.
Putin este deja condamnat să rămână în funcție și să fie perceput până la capăt ca „liderul de război” al Rusiei agresoare. Un alt rol istoric nu va mai primi, nici în Europa, nici în Rusia.
Acesta este motivul pentru care Putin nu va ceda și nu va încheia acest război de bună voie. Știe bine că, odată ce „a trecut Rubiconul”, dând ordinul de atac și făcând ceea ce a făcut Hitler în Europa anului 1939 dar înlocuind Lebensraum („spațiul vital”) al naziștilor cu Russkyi Mir („lumea rusă”) a putiniștilor, contestând ordinea politică post-Război Rece și readucând astfel războiul -cinetic și hibrid- pe continent, el nu mai are un viitor dincolo de războiul care-i poartă numele, iar Epoca Putin a Rusiei se va încheia odată cu războiul său împotriva Ucrainei, a Europei și a Occidentului.
La aproape 73 de ani câți are, după 25 de ani de putere discreționară la Moscova, Putin își permite să mai țină Rusia, Ucraina și Europa în război câțiva ani, sperând că europenii se vor plictisi și vor ceda primii, lăsând astfel Ucraina să se prăbușească.
Deja administrația SUA s-a dezangajat față de susținerea Ucrainei, distanțându-se și de Europa, și de obiectivul stopării expansiunii unei dictaturi agresive în relația cu vecinii pro-occidentali din fosta Uniune Sovietică sau din fosta lor sferă de influență.
Washingtonul vorbește despre „un război care nu este al nostru”. Pentru Putin, dezangajarea SUA în fața agresiunii Rusiei este deja o mare victorie de etapă, dar nu una definitivă, căci Ucraina și Europa continuă să reziste, mult mai mult decât au crezut inițial el și serviciile de informații cu care s-a sfătuit.
Războiul hibrid al lui Putin împotriva Vestului este o confruntare lungă, istorică, ideologică și civilizațională a două modele opuse și incompatibile de organizare politică, economică și socială – autocrația imperială versus democrația modernă, sistemul represiunii și conducerii tiranice de tip asiatic versus sistemul valorilor liberale, închidere versus deschidere, minciună versus adevăr. Nu e nimic surprinzător că în susținerea Rusiei agresoare au sărit China comunistă, Republica Islamică Iran și satrapia din Coreea de Nord, adică regimurile autoritare orientale.
Surprinzătoare este doar dezangajarea (temporară) americană față de Ucraina atacată și invadată. Dar este doar temporară, știm asta.
Cine stă mai mult în picioare, în ring, va câștiga. Nu va fi knockout, ci uzură și epuizare, iar la final un rezultat relativ și interpretabil.
Din „marea ofensivă” rusească de primăvară, în provincia nord-estică Sumî, nu s-a ales mare lucru, și tot cu câteva sate în plus s-ar putea alege și „ofensiva-șoc” pe care se pare că Rusia o pregătește pe direcția Pokrovsk, înainte de a se împotmoli și aceasta.
Ambele părți știu deja că „nici cealaltă nu se va prăbuși”, militar vorbind, și se pregătesc să „o joace lung”, spre nedumerirea președintelui Trump, care credea anul trecut că va da două telefoane de la Casa Albă și va închide războiul în 24 de ore.
Deci victoria este despre resurse pe termen lung, însă nu doar atât. Europa este mult mai bogată decât Rusia și ar putea menține vreme îndelungată ajutorul financiar și militar pentru Ucraina precum și presiunea sancțiunilor asupra Rusiei, chiar și fără SUA, deși este evident că adăugarea sprijinului uriașei puteri militare și a economiei americane ar fi util pentru a strânge și mai mult „lațul” în jurul lui Putin.
Sunt semne, deocamdată timide și insuficiente, că președintele Trump a început să-și reconsidere „marea sa prietenie” pacificatoare cu Putin și convingerile inițiale că „Zelenski nu ar dori pacea”, în timp ce Putin ar fi un „om al păcii, de încredere”.
Pentru orice observator atent și îndelungat al politicilor de la Kremlin și al discursurilor și acțiunilor efective ale dictatorului rus, este mai mult decât evident că Putin „nu dă doi bani” pe Trump, iar Rusia a rămas la fel de anti-americană și anti-occidentală cum a fost în ultimii 100 de ani, de la venirea lui Stalin în 1924 încoace, doar că nu ar refuza cadourile strategice pe care i le face (din ce motive?) administrația Trump prin dezangajarea față de Ucraina, așa cum Stalin nu a refuzat ajutorul militar american după 1941, fără să devină vreodată un prieten al Americii.
Citeşte integral analiza Cât mai durează Războiul lui Putin. Resursele contează, dar nu e doar atât scrisă de Valentin Naumescu pe centrulpolitic.ro.