Armata americană se confruntă cu limite serioase în gestionarea simultană a mai multor crize globale, de la Venezuela la Iran, din cauza resurselor dispersate și a amenințărilor concurente.
Chiar și cu un buget de aproape 1 trilion de dolari, armata americană are limite. Există riscul ca SUA să nu-şi poată proteja complet trupele din Orientul Mijlociu în cazul unor represalii iraniene, în timp ce desfășoară operațiuni militare în Caraibe și planifică alte intervenții internaționale, arată o analiză The Atlantic.
Punctele fierbinți din întreaga lume cresc riscul ca orice represalii să aibă succes, mai ales pentru trupele de la sol din Orientul Mijlociu, care s-ar afla în linia de foc a represaliilor Iranului, dacă președintele Trump ar decide să atace.
Președintele a amânat o decizie privind atacul asupra Iranului, în timp ce Casa Albă se consultă intern și cu aliații cu privire la momentul unei astfel de operațiuni și dacă aceasta ar destabiliza semnificativ regimul. Deși un atac nu pare iminent în acest moment, o sursă americană familiarizată cu situația a declarat pentru Axios că „toată lumea știe că președintele ține degetul pe buton”.
Oficialii Pentagonului avertizează în privat că trupele SUA s-ar putea să fie suprasolicitate.
Comandanții militari americani sunt obișnuiți să aibă la dispoziție majoritatea resurselor necesare pentru a purta un război. Costul celor două decenii în Afganistan a depășit 2 trilioane de dolari, fără a mai aminti de Irak și, mai recent, Yemen, Iran și Somalia.
Totuși, armata se confruntă acum cu o problemă neobișnuită: cum să deplaseze navele, munițiile și avioanele care protejau trupele americane în Orientul Mijlociu, dar care se află acum în Caraibe. Răspunsul este că nu pot avea tot ce își doresc, oriunde și oricând.
În săptămânile premergătoare capturării liderului venezuelean Nicolas Maduro, SUA au trimis aproximativ 11 nave și submarine în apropierea Venezuelei, marcând cea mai mare prezență militară americană în regiune de la criza rachetelor din Cuba.
Inițial, au lovit ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri, apoi au oprit petroliere și, în final, l-au capturat pe Maduro, cu trupele speciale Delta. Multe dintre aceste resurse militare au venit din Orientul Mijlociu și încă nu au părăsit emisfera vestică.
Până toamna trecută, comandanții din Orientul Mijlociu se puteau baza pe o grupare de atac formată din portavioane aflată fie în Golful Persic, fie capabilă să ajungă rapid acolo.
Avioanele de luptă puteau decola de pe portavion și lansa atacuri pentru protecția trupelor americane la sol, iar distrugătoarele din apropiere puteau doborî rachete îndreptate către bazele SUA.
De data aceasta, situația e diferită. Portavionul USS Gerald R. Ford, cel mai apropiat de Orientul Mijlociu, a părăsit Europa în toamnă pentru campania de presiune asupra Venezuelei. Ar fi nevoie de cel puțin două săptămâni ca portavionul Ford să revină în raza de acțiune a Orientului Mijlociu.
Gruparea de atac a portavionului USS Abraham Lincoln, care este acum cel mai apropiat portavion, operează în Pacificul de Vest și ar ajunge probabil în aproximativ același timp.
Potrivit celor mai recente declarații ale preşedintelui Trump, loviturile în Iran nu mai par iminente, dar nu sunt complet excluse.
Dronele, avionele de realimentare și alte resurse aeriene au fost, de asemenea, retrase din Orientul Mijlociu pentru operațiuni lângă Venezuela, au declarat oficiali americani.
Capturarea lui Maduro a implicat peste 150 de avioane și drone, conform Pentagonului. Deși administrația oferă stimulente economice guvernului de tranziție din Venezuela, aceasta intenționează să mențină forțele militare apropiate, au mai spus oficialii citaţi de The Atlantic.
Există suficiente forțe militare americane în Orientul Mijlociu pentru a lovi trupele de securitate iraniene sau chiar programul nuclear al Iranului. Dar s-ar putea să nu fie suficiente pentru a proteja militarii SUA de regimului islamist care a promis în repetate rânduri să riposteze împotriva trupelor americane și a aliaților regionali dacă va fi atacat.
Regimul teocratic iranian ar putea fi și mai înclinat la represalii dacă simte că este pe ultimul drum.
Zilele trecute, armata SUA şi-a îndemnat personalul să părăsească baza din Qatar, ca măsură de precauție. Iranul a tras asupra acestei baze în iunie, după loviturile americane asupra instalațiilor nucleare. Alte baze apropiate ar urma să ia măsuri similare, au precizat oficialii americani.
Capacitatea SUA de a-și proteja trupele este domeniul în care cererile mari pentru resurse militare pot deveni critice.
„Nu atacul în sine e problema. E răspunsul iranian de care trebuie să ne facem griji”, a declarat un fost comandant militar care a activat în Orientul Mijlociu.
În timpul loviturilor din iunie asupra Iranului, armata a trimis bombardiere și alte avioane într-o misiune dus-întors de aproximativ 37 de ore. Gruparea de atac USS Carl Vinson se afla în apropiere, iar USS Nimitz și navele sale au sosit și ele în acea lună. Ambele sunt acum în porturile de origine din SUA.
Trump a început să amenințe cu un nou răspuns militar pe 2 ianuarie, după ce Iranul a reprimat protestatarii care ieșiseră în stradă cinci zile mai devreme. Însă Pentagonul nu a trimis valul de avioane de luptă, bombardiere, aparate de realimentare și drone spre Orientul Mijlociu.
De îndată ce președintele vorbeşte despre folosirea forței militare, strategii Pentagonului încep să elaboreze opțiuni. Sub administrația Trump, astfel de amenințări, de obicei transmise pe rețelele sociale, sunt atât de frecvente încât aproape fiecare comandant trebuie să elaboreze un plan.
Administrația a discutat şi de atacuri în Groenlanda, sprijin pentru Ucraina împotriva Rusiei și pregătirea apărării Taiwanului în fața agresiunii chineze.
Strategia Națională de Apărare a SUA, care ar fi trebuit să stabilească prioritățile Pentagonului, nu a fost publicată până acum, astfel că armata nu are o doctrină clară de urmat.
„Sunt prea multe teatre de operaţiuni în același timp și nu suntem construiți pentru asta”, a explicat un oficial american.
Comandamentul Central al SUA (responsabil de operațiunile în Orientul Mijlociu) a prezentat opțiuni la aproximativ o săptămână după declarațiile președintelui privind folosirea forței în Iran. Acestea includeau lovituri militare și opțiuni non-militare, inclusiv atacuri cibernetice. Pentagonul a cerut însă administrației să clarifice obiectivele pentru orice lovitură militară. Mulți oficiali militari americani cred că iranienii au nevoie mai presus de toate de restaurarea Internetului, ceea ce loviturile nu ar rezolva.
Există mai multe tipuri de protecție pentru trupele americane din regiune, dar nu la nivelul dorit de armată: interceptoare la sol care pot doborî rachete, distrugătoare gata de acțiune etc.
Administrația se confruntă și cu presiuni din partea aliaților săi, care cer reținere. Turcia a solicitat negocieri, iar rivalii arabi ai Iranului – Arabia Saudită, Oman și Qatar – cer prudență, de teamă că destabilizarea regimului ar putea perturba piețele petroliere și economia globală.
Indiferent dacă SUA vor lovi Iranul sau nu, presiunea militară globală poate genera și un impact financiar major asupra contribuabililor americani. Săptămâna trecută, președintele a anunțat că va cere Congresului un buget de 1,5 trilioane de dolari pentru Pentagon.