Casa Albă: Trupele europene din Groenlanda nu îl vor opri pe Trump

Reacția Washingtonului la anunțurile militare ale Europei
Casa Albă: Trupele europene din Groenlanda nu îl vor opri pe Trump
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trimiterea de militari europeni în Groenlanda nu schimbă cu nimic poziția președintelui american Donald Trump privind preluarea insulei arctice, a transmis Casa Albă, după ce mai multe state au anunțat desfășurări de trupe pentru exerciții militare.

„Nu cred că trupele europene influențează procesul decizional al președintelui sau îi afectează în vreun fel obiectivul de a achiziționa Groenlanda”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, întrebată dacă prezența militară europeană ar putea schimba calculele lui Trump.

În această săptămână, Franța, Germania, Suedia, Finlanda, Norvegia și Olanda au anunțat că vor trimite militari în Groenlanda pentru a participa la un exercițiu al armatei daneze, unele trupe fiind deja prezente pe teren. Şi Estonia participă la planificare și „este pregătită să trimită trupe la sol, dacă i se va solicita”.

Exercițiul este unul interguvernamental, iar NATO nu este implicată oficial în desfășurarea sa, aminteşte Politico.

Donald Trump a amenințat în repetate rânduri cu folosirea forței militare pentru a prelua Groenlanda, susținând că insula ar fi în pericol să ajungă sub influența Rusiei și a Chinei.

După o întâlnire la Casa Albă cu vicepreședintele SUA, JD Vance, și secretarul de Stat Marco Rubio, ministrul de Externe al Danemarcei a declarat că Danemarca și Groenlanda „au în continuare un dezacord fundamental” cu Washingtonul.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat joi că țara sa va desfășura în zilele următoare forțe terestre, aeriene și navale în Groenlanda.

„Franța și europenii trebuie să continue, oriunde le sunt amenințate interesele, să fie prezenți fără escaladare, dar fără compromisuri în privința respectării suveranității teritoriale”, a declarat Macron, în fața forțelor armate franceze.

Marea Britanie și Norvegia susțin public inițiativa de creare a unei misiuni NATO denumite Arctic Sentry, care ar urma să consolideze prezența alianței în regiunea arctică și să ofere garanții suplimentare privind angajamentul Europei pentru securitatea zonei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇