Două armistiții simultane în Orientul Mijlociu – în Liban și în relația indirectă dintre Israel și Iran – deschid o oportunitate rară pentru reluarea negocierilor dintre Washington și Teheran, dar și riscuri majore pentru echilibrul regional. În timp ce luptele se opresc temporar, fiecare actor încearcă să transforme pauza într-un avantaj strategic.
O analiză publicată de BBC arată că acest moment este unul „plin de oportunități”, dar și de incertitudini, într-un context în care niciuna dintre părți nu pare dispusă la concesii decisive.
Armistițiul din Liban, o concesie pentru Iran?
Pauza de 10 zile în confruntările dintre Israel și miliția susținută de Iran, Hezbollah, este percepută, la prima vedere, ca un câștig pentru Teheran. Regimul iranian ceruse explicit încetarea focului în Liban, avertizând că fără aceasta negocierile cu SUA nu pot avansa.
Imediat după anunț, Iranul a transmis că strâmtoarea Ormuz este „complet deschisă”, semnal interpretat ca un gest de detensionare într-un punct strategic esențial pentru transportul global de petrol.
Totuși, negocierile nu au fost complet blocate nici înainte. Discuțiile-maraton desfășurate la Islamabad au arătat că există spațiu pentru compromisuri, chiar și în paralel cu luptele. Atât Iranul, cât și Pakistanul au insistat însă ca situația din Liban să fie inclusă în ecuație.
Critici dure în Israel
În Israel, acordul a stârnit reacții critice, mai ales în rândul celor care locuiesc în apropierea graniței cu Libanul. Aceștia consideră că premierul Benjamin Netanyahu a cedat presiunilor americane, fără a elimina definitiv amenințarea Hezbollah.
Comentatori din presa israeliană susțin că armistițiul legitimează legătura dintre Iran și frontul libanez și oferă Teheranului un rol decisiv în evoluția conflictului.
Ideea dominantă este că Israelul riscă să accepte exact scenariul pe care încerca să îl evite: unul în care Iranul influențează direct dinamica de securitate din nordul țării.
Toți câștigă ceva din pauza de foc
În ciuda tensiunilor, acordul oferă beneficii tuturor actorilor implicați. Președintele SUA, Donald Trump, și conducerea iraniană pot revendica meritul pentru reducerea temporară a violențelor.
Israelul subliniază că își menține trupele în sudul Libanului, în timp ce guvernul libanez a obținut, după luni de blocaj, negocieri directe cu partea israeliană.
La rândul său, Hezbollah afirmă că va respecta armistițiul, dar transmite că nu a fost înfrânt și că nu va renunța la arme. Liderii organizației condiționează orice discuție despre dezarmare de un acord de pace real, retragerea Israelului și reconstrucția zonelor afectate.
Se schimbă echilibrul regional?
Deși armistițiul pare să ofere Iranului un avantaj pe termen scurt, unele analize indică o posibilă schimbare de direcție. Discuțiile directe dintre reprezentanții Israelului și Libanului, desfășurate la Washington, ar putea marca începutul unei desprinderi a Beirutului de influența Teheranului.
Potrivit experților, dacă acest proces continuă, Iranul ar putea pierde un instrument important de presiune regională – folosirea Libanului ca monedă de schimb în negocieri.
Miza reală: programul nuclear și influența Iranului
Viitorul negocierilor dintre SUA și Iran rămâne însă incert. Washingtonul vizează limitarea influenței regionale a Teheranului, inclusiv sprijinul acordat pentru Hezbollah, Hamas și rebelii houthi din Yemen.
Pentru Israel, acesta este un punct esențial: reducerea capacității Iranului de a acționa indirect împotriva sa.
În paralel, dosarul nuclear rămâne cel mai sensibil. Un eventual acord ar trebui să includă garanții că Iranul nu va dezvolta o armă nucleară și condiții clare privind suspendarea îmbogățirii uraniului.
Mesaje contradictorii despre uraniul îmbogățit
Donald Trump susține că un acord este „foarte aproape” și că Iranul ar fi acceptat să predea aproximativ 440 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit.
Teheranul respinge însă categoric această variantă. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian a declarat că transferul de uraniu către SUA „nu a fost niciodată o opțiune” și că resursele nucleare ale țării sunt „la fel de sacre ca teritoriul național”.
G.P.