O televiziune avea ca misiune să le vorbească oamenilor despre cât de seducătoare e viața în țara lor, să-i distreze și să-i țină mereu conectați la bârfe; o altă televiziune avea ca misiune să le arate oamenilor cât de grea este viața și câte lucruri rele se petrec în țara lor. Ambele aveau același centru de control.
Exemplul este unul dat de Peter Pomerantsev, jurnalist britanic specializat în contra-propagandă, autorul a trei volume de analiză despre cum reușesc strategiile propagandiștilor de la Kremlin, printre altele.
Cât a lucrat în Rusia, în domeniul televiziunii, Pomerantsev a putut să observe cum puterea politică manipula speranțele și fricile oamenilor, creându-și în același timp și contra-cultura, zona de marginalizare controlată, în care oamenii puteau să aibă senzația că se joacă o anumită disidență.
Asta nu doar că putea canaliza nemulțumirile, dar în egală măsură compromitea opoziția reală, până când, în ultimii doi ani, crima a fost mult mai la îndemână, odată cu uciderea lui Navalnîi. Strategia nu este nouă, românii, de pildă, o recunosc în arhitectura culturii ceaușiste, care își crease propria zonă controlată de contra-cultură, Cenaclul Flacăra.
Sunt oamenii atât de naivi?
Întrebarea este prost pusă, ar spune Peter Pomerantsev, pentru că nu este vorba nici despre nivelul de educație al publicului, nici despre inteligența nativă, ci, pe de o parte, despre construcția politică a unei lumi în care fiecare adevăr poate fi – sa nu – adevărat sau fals și, pe de altă parte, despre nevoia de a aparține unui grup, care nu este morală, ci mai degrabă socio-culturală.
Asta poate explica de ce oamenii care aparțin unui anumit grup nu părăsesc grupul, atunci când acesta devine moral nefrecventabil, ci mai degrabă încep un proces de raționalizare a lucrurilor negative: se poate observa zilele acestea la susținătorii lui Donald Trump care, puși în fața imaginilor dure de la întâlnirea cu Zelenski, raționalizează și vorbesc despre tehnicile de negociere ale lui Trump, care trebuie să rămână amorale.
Suprasaturarea spațiului public cu povești duce la acest atașament maximal și asta a făcut Rusia ani de zile, prin fabricile de troli și narațiunile alternative.
Acum, să ne uităm la peisajul post-Georgescu, personajul maximal grotesc în care Moscova a investit de la un punct încolo, încă nu e clar de când: pe locul lui Călin Georgescu sunt așezate acum mai multe personaje, în gradație, de la președinta POT și greutățile ei intelectuale până la Victor Ponta și oportunismul resentimentar.
A renunțat Rusia la a mai discredita democrația din România? Nu mai suntem o miză pentru Kremlin?
Din contra, asaltul Rusiei va deveni unul tot mai insiduos și mai greu de contracarat, pentru că suntem în fața obiectivului real, care nu a fost acela de a pune cu mâna un președinte la Cotroceni, ci de a expune România ca un stat eșuat, noua obsesie a acestor state autocratice.
O explică istoricul Cosmin Popa, specializat în spațiul ex-comunist și strategiile Rusiei putiniste, pentru spotmedia.ro:
“Niciunul dintre responsabilii ruși, niciunul dintre cei de la Kremlin și niciunul dintre cei angajați aici pe plan local în susținerea acestei organizații nu își făcea iluzii cu privire la succesul rapid al unui demers. Însă nici măcar asta nu este important. Important este că persistența unei astfel de organizații și manifestarea ei publică realizează un lucru de care Rusia are absolută nevoie, și anume decredibilizează și paralizează România.
Nimeni nu se așteaptă ca „geții liberi” să câștige puterea prin lovitură de stat, confiscând sau ocupând gările, aeroporturile, centralele electrice și clădirile administrative. Dar este important să creezi această impresie a României de stat și de societate neguvernabile, de lipsă de susținere populară pentru ceea ce autoritățile și responsabilii politici declară și prin asta obiectivele rusești sunt servite. Pentru că, am spus-o de mai multe ori, o spunem toți, obiectivul aici nu este controlul imediat, ci dezorganizarea și instaurarea haosului?”.
Or, cu șefa POT, George Simion, Cristian Terheș, Lavinia Șandru, Victor Ponta și bizara intrare în cursă, de pe fundamente nelegale (fără depunerea de semnături) a lui Remus Pricopie, cu voia participanților sau nu, Rusia își poate planta semințele haosului.
Vulnerabilitatea pe care o va exploata e deja adâncă și e o capcană în care cei mai mulți cad: polarizarea și radicalizarea discursurilor, senzația că avem două părți incompatibile – pro-europensimul și auto-intitulatul suveranism.
În realitate, electoratul pe care “suveraniștii” îl trec în contul lor nu este unul anti-european, rusofil sau anti-NATO și nici unul radical conservator. Clivajele sunt mai degrabă socio-economice, de la baza piramidei lui Maslow, dar poveștile, repetate și radicalizate, devin mai puternice.
S-a întâmplat într-o democrație mult mai solidă decât cea românească, dar care a avut totuși “dezavantajul” istoric de a nu avea anticorpi pentru autocrație, așa cum România ar trebui să aibă.
O spune Peter Pomerantsev, în interviul acordat spotmedia.ro: “Candidatul preferat al Rusiei câștigă - este grozav, dar dacă Rusia doar creează haos și toată țara se ceartă cu ea însăși - și asta e tot grozav.
Sper doar ca România să evite soarta Americii, unde interferența Rusiei a devenit atât de partizană, atât de politizată, încât jumătate din țară este acum pro-rusă, iar unul dintre partide este acum pro-rus. Situația a fost gestionată foarte prost acolo - ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de unificare pentru națiune, spunând că, iată, în ciuda diferențelor noastre, avem un dușman comun, a devenit una dintre principalele probleme care acum divizează țara.
Trump vorbește constant despre „farsa cu implicarea Rusiei” și asta are consecințe uriașe pentru politica internațională, deoarece acum unul dintre partidele mari americane este foarte indulgent cu Rusia, pur și simplu ca urmare a dezbaterii interne din țară.
Deci, cum ziceam, Rusia câștigă oricum: își instalează candidatul? E grozav. Jumătate din țară se divizează din cauza asta? Tot grozav. Unul dintre partide devine pro-rus din cauza poziției sale în dezbaterea internă? Cu siguranță și asta e minunat. Câștigă în toate cazurile”.