Faptul că barierele democratice au oprit un candidat asumat în mod direct de Moscova să acceadă la funcția de președinte are, în mod paradoxal, potențial de veste bună chiar și pentru mulți dintre cei care l-ar fi votat pe Călin Georgescu.
Românii erau gata să dea un vot de pedepsire și schimbare, arată sociologul Barbu Mateescu în studiul din luna februarie comandat de Konrad Adenauer Stiftung, și își doreau un președinte puternic, care să vorbească pentru țară și să îi reprezinte interesele.
Contextul era acela al anulării scrutinului prezidențial și al situației încă incerte a candidatului care își asumase în discurs tocmai pedepsirea clasei politice vechi, mergând de la desființarea partidelor politice până la atribuții maximale pentru președinte.
Aparent, între cele două există oarecare contradicție: creat de sistem și multă vreme beneficiar al sistemului politico-instituțional cu subterane încă locuite de resurse ale fostei nomenclaturi și apărând mai degrabă interesele imperialiste ale Rusiei, cel puțin în Ucraina, Călin Georgescu a pretins că reprezintă tocmai această nevoie socială de pedepsire și schimbare.
Este însă o metodă veche, utilizată chiar de regimul național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu, care își crease propria zonă de marginalizare controlată, din care făcea parte și Cenaclul Flacăra.
Așadar, Călin Georgescu, departe de a fi un mijloc de pedepsire a sistemului politic, funcționa mai degrabă ca instrument de prezervare a unui nucleu consistent al sistemului, ceea ce a convenit de minune și Moscovei.
Ceea ce ne duce la problema reală a alegerilor prezidențiale: cine face parte din acest nucleu și cine îl poate garanta în continuare, în ce măsură se poate pune în scenă o nouă promisiune de pedepsire și schimbare a sistemului sau, din contra, cum ar trebui construit la București cordonul sanitar, încât extremiștii să fie izolați și decuplați de aceste subterane politice?
Modelul german de cordon sanitar, aplicat și în Austria, este puțin probabil atunci când majoritatea partidelor politice mainstream au în interiorul lor curente radicale, așa-zis suveraniste sau dur conservatoare.
Fără o reformare a partidelor politice, un deziderat destul de greu de realizat, această carte anti-sistem, care înseamnă specularea furiei și a frustrărilor sociale și apelul la votul de pedepsire vor fi readuse la fiecare scrutin și democrația nu poate mereu să recurgă la metode dure de igienă, astfel încât să se protejeze.
Cu cât mai erodată, cu atât mai compromisă de partidele politice, cu atât va avea tot mai puține pârghii de a rămâne o democrație liberală.
Or, strategia din mers a Rusiei la București, pentru că România este o țintă importantă, a devenit aceea de a alimenta haosul, dezordinea, senzația că satul e fără câini. Aruncarea în cursa electorală a cât mai multor candidați, de altfel, creează tocmai această senzație de asediu și zgomot.