Girat de prezența (ca să nu spun mai mult) președintelui Iohannis și susținut de numeroase filiale din teritoriu, domnul Florin Cîțu a câștigat detașat președinția Partidului Național Liberal, repurtând – în opinia mea – o victorie a la Pirus.
Căci câștigătorul din sala Romexpo nu pare să se bucure de creditul românilor de la „firul ierbii” (14% conform unui recent sondaj, efectuat de Avangarde, la comanda PSD).
Marele public nu uită episoadele golănești din trecutul său, jenantele gafe din timpul guvernării (demiteri samavolnice de miniștri, de exemplu), neglijarea actului de guvernare pentru a se lansa în lupta internă cu contracandidatul în alegerile de partid și, colac peste pupăză, sfidarea tuturor românilor, când a acceptat să organizeze un congres cu 5.000 de participanți, în timp ce oamenii de rând abia se pot întruni cu vreo 100-200 participanți la o nuntă sau un botez.
De altfel, atmosfera de la congres nu i-a fost deloc favorabilă domnului Cîțu. În timp ce pe oponentul Orban participanții l-au aplaudat din belșug, discursul premierului a fost interupt de huiduieli, trebuind să intervină chiar Orban de la tribună, ca să-i asigure adversarului Cîțu liniștea în sală.
Pentru unul ca mine, simplu telespectator al congresului, apare ciudată situația în care cel huiduit, blamat în bancuri virale pe Internet, ironizat în opinia publică, câștigă detașat.
Dar bine că s-a terminat. Acum, urmează o duminică liniștită, un fel de respiro înaintea unei săptămâini fierbinți: luni va sosi la București şefa CE, doamna Ursula von der Leyen, anume pentru semnarea solemnă a PNRR, documentul pregătit, negociat și înaintat de fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.
Dar va trece și ziua festivă. Marți (sau poate în următoarele 2-3 zile) CCR se va pronunța negreșit cu privire la moțiunea de cenzură depusă de frăția USR PLUS – AUR.
La ce ne putem aștepta?
Scenariul 1. Dacă CCR va accepta demersul, moțiunea va fi supusă la vot și votată de PSD+AUR+USR PLUS + o parte din neafiliați. Ar putea să treacă.
Dacă va trece, atunci premierul Cîțu va fi demis, iar cărțile se vor afla din nou în mâinile președintelui Iohannis. Îl va nominaliza oare, iarăși, tot pe Cîțu? Va nominaliza pe altcineva din coaliție (nu prea are pe cine!)? Va accepta o propunere de premier PSD (ceva de neînchipuit)? Șaradă rea pentru președintele Iohannis, imposibil de previzionat.
Scenariul 2. Dacă CCR va respinge demersul, atunci PSD va demara imediat moțiunea sa, deja pregătită, având ca obiectiv tot demiterea premierului și având aceleași șanse ca și cea a colegilor USR PLUS + AUR, dar fără vreo eventuală frăție cu AUR. Continuarea scenariului n-ar fi diferită de cea anterioară, dar dacă moțiunea ar cădea (posibil), atunci domnul Cîțu ar putea avea liniștea asigurată până în februarie, întrucât PSD poate depune o singură moțiune de cenzură într-o sesiune.
Logica spune că niciunul din scenarii nu avantajează pe nimeni. PSD dorește căderea Guvernului, mai mult ca exercițiu de imagine; preluarea bruscă a guvernării în plină pandemie mi se pare curată sinucidere.
AUR pledează pentru căderea Guvernului Cîțu tot ca imagine; liderii formațiunii extremiste au declarat în repetate rânduri că nu țintesc guvernarea (aș zice că nici n-ar avea cum). USR PLUS, dacă nu revine în actuala coaliție, are puține șanse să mai guste prea curând din nectarul guvernării.
Poate domnului Cîțu și simpatizanțior săi li se pare că rezultatul confortabil al scrutinului la vârful PNL ar aduce automat sfârșitul actualei instabilități prin preluarea puterii într-o singură mână. Deloc. Indiferent de rezultatele de la congres, o moțiune de cenzură, fie cea depusă de USR PLUS AUR – fie cea pregătită de PSD, își va urma cursul și își va produce efectele, în funcție de votul în Parlament.
Succesul alegerii noului președinte PNL nu are cum să modifice cursul acestor moțiuni, fie după scenariul 1, fie după scenariul 2.
Nu văd motive să credem că schimbarea la vârful PNL ar putea revigora sensibil viața politică a României. Dimpotrivă, criza s-ar putea adânci, în condițiile când PSD e pe cai mari, când urcă în sondaje, ține sub presiune scena politică și când domnul Ciolacu, cu înțelepiunea care nu-l ajută prea mult, are totuși tupeul să inventeze mereu ceva nou, menit să sperie adversarul.
Asta cu alegerile anticipate, de exemplu, i-a cam speriat pe mulți. Dar nu este o bombă. Nu-i nici cât o pocnitoare. Metodologia este greoaie și aproape imposibilă. Ar trebui să treacă moțiunea de cenzură, să se respingă două nominalizări consecutive de premier, după care Constituția prevede că președintele poate să dizolve Parlamentul.
Atenție: „poate”. Acest „poate” sugerează că este la mâna președintelui să dizolve Parlamentul sau nu. Iar dacă nu, atunci președintele ce face? Constituția nu precizează dar, în mod evident, dacă Parlamentul rămâne în funcție, atunci procedurile parlamentare se derulează normal, președintele mai face alte nominalizări, până când se ajunge la o soluție acceptată de toți. Înseamnă să blocăm totul luni și poate ani.
Dar alegerile anticipate par imposibile și din alte motive. Cred că parlamentarii noștri ar vota și un sac cu cartofi în fruntea Executivului, dacă ar afla că alternativa este dizolvarea instituției, deci pierderea nu numai a funcțiilor, dar și a pensiilor speciale, a numeroase privilegii și, evident, a indemnizațiilor lunare.
Proverbul spune că nu pleacă așa ușor câinele de la măcelărie.
Nici alegerile anticipate, nici guvernul de uniune națională (condus neaparat de PSD) cu care ne tot amenință domnul Ciolacu nu sunt altceva decât petarde, niște pocnitori pe care domnia sa le avansează în spațiul public, ca să vadă publicul că are soluții, că avansează idei, că mintea prolifică a domniei sale este în continuă activitate de creație.
Norocul domnului Ciolacu este că dreapta politică nu are un leadership autentic, o personalitate capabilă să găsească soluții de mare efect și să ia hotărâri cruciale cu care să repună PNL în drepturile sale, impunând nu numai respectul tuturor liberalilor, dar și al Opoziției, al țării, al partenerilor noștri europeni.
Are cineva impresia că domnul Florin Cîțu are fason de leadership? A dat domnia sa vreo soluție la ceva până acuma? S-a impus cu vreo hotărâre cu impact major, în afara demiterii unor miniștri, de la care demitere s-a tras distrugerea coaliției, nestabilitatea guvernării și chiar o criză politică, de care țara nu avea nevoie?
Poate greșesc, însă intuiția îmi spune că, fără sprijinul nedisimulat al președintelui, domnul Cîțu ar fi fost astăzi un mare zero. Nici domnul Orban n-a fost mare lucru până l-a luat brusc în brațe domnul Iohannis și l-a ținut până s-a umplut paharul și l-a lăsat brusc în cădere liberă în decembrie anul trecut.
Îi port mult respect președintelui Iohannis, mă bucur când văd că este bine creditat de majoritatea românilor, dar îmi este imposibil să înțeleg cum de nominalizează numai premieri care cad dacă nu sunt susținuți.
Intuiția îmi spune că nu mai este mult până să i se umple paharul și domnului Cîțu, respectiv până găsește președintele altul mai breaz.
Cred însă că nu ajunge să fie breaz. Trebuie să fie și de încredere, nu-i așa?
Citeşte şi: