Tatăl lui Elon Musk nu e mândru de fiul miliardar și face dezvăluiri despre copiii pe care îi are cu fiica vitregă

Tatăl lui Elon Musk nu e mândru de fiul miliardar și face dezvăluiri despre copiii pe care îi are cu fiica vitregă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tatăl lui Elon Musk, Errol Musk, a făcut mai multe dezvăluiri, în cadrul unui interviu considerat bizar, despre cariera fiului său și despre copiii pe care îi are cu fiica sa vitregă.

Astfel, el a declarat că nu este mândru de realizările lui Elon Musk, cu toate că acesta a devenit miliardar şi e cel mai bogat om al planetei, scrie The Guardian.

„Nu. Știi, noi suntem o familie care face multe lucruri de mult timp, nu este ca și cum am început brusc să facem ceva acum”, a declarat Errol Musk, în vârstă de 76 de ani, întrebat la un post de radio din Australia dacă este mândru de realizările fiului său.

ADVERTISING

Totuși, el a recunoscut că Elon, fondatorul Tesla și șeful SpaceX, a realizat destul de mult în comparație cu frații săi.

„Au văzut o mulțime de lucruri și am făcut multe împreună”, a spus Errol despre familia sa, referindu-se la călătoriile în China, în pădurea tropicală de pe Amazon și în alte locuri. „Dar Elon a depășit într-adevăr așteptările tuturor”, a completat Errol Musk.

Continuând să vorbească despre fiul său, Errol a declarat că tânărul Musk „nu este atât de fericit pe cât și-ar dori să fie”.

ADVERTISING

„Este frustrat de progresul său în carieră și este de înțeles. Știu că sună nebunesc, dar acum are 50 de ani și încă mă gândesc la el ca la un băiețel. Dar are 50 de ani, adică este un bătrân”, a spus Errol.

Errol a menţionat că celălalt fiu al său, Kimbal Musk, este „mândria și bucuria” vieții sale. Kimbal este bucătar și are o avere estimată la 700 de milioane de dolari.

În cadrul interviului, Errol Musk a vorbit și despre cei doi copii pe care îi are cu fiica sa vitregă, Jana Bezuidenhout, în vârstă de 35 de ani.

ADVERTISING

Errol, care este cu 42 de ani mai în vârstă decât Bezuidenhout, i-a devenit tată vitreg când aceasta avea patru ani. Totuși, el numește această relație una „complet normală”.

De altfel, el declara recent că „singurul lucru pentru care suntem pe Pământ este să ne reproducem. Nu văd niciun motiv să nu o fac”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇