România, între căldură extremă și vijelii: Județele aflate sub cod galben de caniculă și cele aflate sub cod portocaliu de furtuni

România, între căldură extremă și vijelii: Județele aflate sub cod galben de caniculă și cele aflate sub cod portocaliu de furtuni

România se împarte în acest weekend între caniculă și furtuni. Meteorologii au emis, sâmbătă, avertizări care cuprind aproape toată țara.

Astfel, sâmbătă, între orele 12:00 și 19:00, disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Oltenia și în sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unități.

Meteorologii spun că se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35…36 de grade.

Iată harta cu județele aflate sub cod galben de caniculă:

cod-galben-canicula-sambata
Foto: ANM

Pe de altă parte, meteorologii au emis un cod portocaliu de vijelii, valabil de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 04.00.

ADVERTISING

Astfel, în acest interval, local în Moldova, Transilvania, Maramureș și la munte, precum și în nordul și nord-estul Munteniei, vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70...90 km/h), vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp.

La acest cod portocaliu se adaugă și unul galben de instabilitate atmosferică, valabil în următoarele 24 de ore,  pentru nordul și centrul teritoriului, precum și în zonele de deal și de munte, iar local și în regiunile estice și sudice, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40...60 l/mp.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Iată județele afectate de codurile de furtuni:

coduri-de-furtuni-sambata
Foto: ANM

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇