Ploi, lapoviță și ninsoare în București. Cod galben și portocaliu de viscol în mai multe județe

Ploi, lapoviță și ninsoare în București. Cod galben și portocaliu de viscol în mai multe județe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Meteorologii prognozează ploi, lapoviță și ninsoare în Capitală, iar temperaturile se răcesc considerabil la finalul săptămânii.

De vineri, cerul va avea înnorări și temporar va ploua, în Capitală. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 5…6 grade.

Sâmbătă, cerul va fi noros și va ploua (cantități de apă de 15...20 l/mp), iar în a doua parte a nopții, trecător vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vântul va avea intensificări mai ales seara și noaptea cu rafale de 50...55 km/h.

Temperatura maximă, mai coborâtă decât în ziua anterioară, se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade.

ADVERTISING

Cod galben și portocaliu de viscol în mai multe regiuni

Meteorologii au emis, începând de vineri seară, avertizări cod galben și portocaliu de ninsori și viscol pentru mai multe zone de munte.

A fost emis un cod galben pentru zona Munţilor Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali. De sâmbătă, sunt așteptate cantităţi însemnate de precipitaţii, ninsori şi intensificări ale vântului, în jumătatea estică a ţării şi la munte, în timp ce în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va fi cod portocaliu de viscol. Un alt Cod portocaliu, privind intensificări ale vântului, va viza sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea şi bazinul vestic al Mării Negre.

ADVERTISING

Dar să le luăm pe rând.

  • Pentru zona Munţilor Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali, codul galben e valabil de vineri de la 20:00 până sâmbătă la ora 08:00. Va ninge local însemnat cantitativ (15...20 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă, iar mai ales în zona înaltă vor fi viteze de peste 60...70 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

În judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, vântul va avea intensificări cu viteze de 55...60 km/h.

  • Avertizarea cod galben pentru 17 județe și București este valabilă de sâmbătă, de la ora 08:00, până duminică, la ora 10:00.

„În jumătatea estică a teritoriului şi la munte vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local de 25...35 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte şi predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei şi în sud-estul Transilvaniei unde se va depune strat de zăpadă, local consistent. În Dobrogea şi în Muntenia vor fi ploi şi trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică (18/19 noiembrie), pe arii restrânse lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul şi sud-estul teritoriului cu viteze de 55...65 km/h. În Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură, precum şi la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăşi 60...80 km/h”, au arătat meteorologii.

ADVERTISING

Codul galben vizează judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Prahova, Giurgiu, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, municipiul Bucureşti şi zona de munte a judeţelor Hunedoara şi Gorj.

Pe parcursul zilei de duminică, vântul va continua să aibă intensificări în sud-estul ţării şi la munte.

  • O avertizare cod portocaliu privind intensificări susţinute ale vântului, viscol, vizibilitate redusă sub 50 de metri va fi în vigoare de sâmbătă, de la ora 14:00, până duminică, la ora 10:00, pe anumite zone din Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură.

Aici, vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de 80...110 km/h, va ninge şi va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

  • O altă avertizare cod portocaliu - intensificări susţinute ale vântului va fi în vigoare de sâmbătă, de la ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, în sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea şi bazinul vestic al Mării Negre.

În aceste zone, vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale în general de 85...90 km/h, iar în bazinul vestic al Mării Negre, de peste 100 km/h.

Sub cod portocaliu sunt judeţele Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea şi, parţial, Covasna, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea şi Alba.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇