Ceața a pus stăpânire pe drumurile din Transilvania, Muntenia şi Moldova. În Dobrogea e cod portocaliu de furtuni și galben de inundații

Ceața a pus stăpânire pe drumurile din Transilvania, Muntenia şi Moldova. În Dobrogea e cod portocaliu de furtuni și galben de inundații
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineaţa avertizări de tip cod portocaliu de averse şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea, valabile în următoarea oră.

Astfel, până la ora 9:00, în localităţile: Cobadin, Negru Vodă, Topraisar, Chirnogeni, Albeşti, Independenţa, Amzacea, Pecineaga, Mereni, Comana, Cerchezu, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Cogealac, Mihai Viteazu, Istria, Săcele, Târguşor, Fântânele şi Grădina din judeţul Constanţa, precum şi în Topolog, Cerna, Casimcea, Dăeni, Ostrov, Peceneaga şi Dorobanţu din Tulcea se vor semnala averse ce vor depăşi 35 de litri/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie.

ADVERTISING

Totodată, hidrologii au emis luni dimineața avertizări de tip cod galben de inundații, valabile pe râuri din aceste două județe până la ora 12:00 în județul Constanța și până la ora 14:00 în Tulcea.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile mici din județel Tulcea și Constanța.

ADVERTISING

În Transilvania, Muntenia şi Moldova, au fost emise, luni dimineaţa, mai multe Coduri galbene de ceaţă densă.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Dolj, Gorj, Argeş şi Mehedinţi se va semnala ceaţă, fenomen care determină scăderea vizibilităţii, local, sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Până la ora 10:00 ceaţa va persista în zone din judeţele Caraş-Severin, Arad, Timiş, Cluj şi Iaşi.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia-ro:

ADVERTISING



În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇