Șeful Ryanair a primit o plăcintă cu frișcă peste ochi (Video)

Șeful Ryanair a primit o plăcintă cu frișcă peste ochi (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şeful Ryanair, Michael O’Leary, a fost ţinta activiştilor de mediu şi a primit drept în faţă o plăcintă cu frişcă, în timp ce se afla la sediul central al Uniunii Europene din Bruxelles.

Gestul s-a vrut a fi un semn de protest faţă de emisiile de carbon ale celei mai aglomerate companii aeriene din Europa, relatează Reuters.

"Opriţi poluarea", a strigat o protestatară îmbrăcată în negru, după ce l-a lovit pe O'Leary cu plăcinta în faţă, în timp ce acesta se pregătea să facă o fotografie cu un portret de carton al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

ADVERTISING

O a doua protestatară l-a lovit apoi în ceafă cu o altă plăcintă.

O'Leary, care este directorul general al grupului, a glumit ulterior pe seama protestului. "Singura mea plângere a fost că frişca era artificială şi nu era gustoasă", a declarat el într-o conferinţă de presă.

Ryanair's Michael O'Leary hit with cream pie in the face

Ryanair este cea mai mare companie aeriană din Europa ca număr de pasageri şi transportă cu peste 20% mai mulţi călători decât înainte de pandemie. Grupul de reflecţie Transport & Environment (T&E), cu sediul la Bruxelles, estimează că Ryanair a emis 13,3 milioane de tone de CO2 în 2022, ceea ce o face cea mai poluantă companie aeriană.

ADVERTISING

Ryanair susţine că este una dintre cele mai eficiente companii aeriene din lume datorită numărului mare de pasageri pe care îi înghesuie în aeronavele sale şi a numărului redus de locuri goale. Compania intenţionează să efectueze 12,5% din zboruri folosind combustibil sustenabil pentru aviaţie până în 2030.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇