Cum concurează trenurile din Europa cu avioanele: Poluează mai puțin, dar au și un mare dezavantaj

Cum concurează trenurile din Europa cu avioanele: Poluează mai puțin, dar au și un mare dezavantaj
un proiect spotmedia.ro
realizat cu sprijinul
Konrad Adenauer Stiftung

Călătoriile cu trenul între principalele orașe de pe continent au un impact mai mic asupra mediului decât zborurile, însă tarifele sunt mai mari. În unele cazuri, chiar de patru ori.

Să călătorești în concediu cu trenul în cele mai populare destinații turistice din Europa te costă chiar și de patru ori mai mult decât dacă alegi avionul, arată un studiu realizat de filiala britanică a organizației de mediu Greenpeace, citat de Sky News.

Studiul a comparat prețurile biletelor la peste 100 de rute dintre principalele orașe europene și a descoperit că persoanele care doresc să călătorească mai ecologic ar plăti în general dublu decât dacă ar opta pentru avion. Însă costul crește de patru ori pentru călătoriile spre sau dinspre Marea Britanie, deoarece conexiunea feroviară dintre insulă și continent este mai scumpă.

ADVERTISING

Autorii studiului au analizat rutele dintre marile orașe din 27 de țări și au verificat tarifele din nouă date distribuite pe patru luni în avans cu doar câteva zile înaintea plecării pentru a include schimbările de prețuri și oferte last-minute.

Avionul s-a dovedit mai ieftin pe 79 din 112 rute, adică în 70% din cazuri.

Diferența de preț e mai mare pe anumite rute, precum călătoria de la Barcelona la Londra. Cu trenul, drumul este, în medie, de 10 ori mai scump, și de până la 30 de ori mai scump la rezervările făcute din scurt. Este cea mai mare diferență din analiză.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Un alt dezavantaj al trenurilor pe anumite rute este durata mai mare a călătoriei în comparație cu zborul. Drumul de la Londra la Barcelona durează 10 ore cu trenul și două ore cu avionul, deși zborul necesită timp suplimentar pentru prezentarea la aeroport și un drum către oraș la sosire.

Zborul s-a dovedit mult mai ieftin pe toate cele 12 rute din Marea Britanie studiate, inclusiv pe cele dintre Londra și orașele din Scoția.

Dr. Doug Parr, director de politici al Greenpeace UK, pune această situație pe seama „distorsiunilor economice din sectorul transporturilor" care taxează companiile feroviare mai mult decât pe cele aeriene, creând un mediu inegal de concurență prin reglementare care aduce avantaje companiilor aeriene low-cost.

ADVERTISING

Companiile aeriene pot oferi tarife mai mici pentru că nu plătesc taxe pe combustibil, așa cum sunt obligați operatorii feroviari din majoritatea statelor europene.

„Zborul pare un chilipir pentru deoarece costul poluării este atât de ieftin", a spus Dr. Parr.

Raportul organizației de mediu a fost publicat în toiul unui val de căldură extremă, alimentat de schimbarea climei, care afectează cele mai populare destinații turistice europene.

Aviația este responsabilă pentru aproximativ 2,5% din emisiile de dioxid de carbon, însă cea mai mare parte din această valoare nu este generată de cursele de pasageri, ci de cele cargo - doar una din zece persoane din populația globului zboară cel puțin o dată pe an.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇