Protest USR pentru aer curat: Ministerul Mediului pare că apără poluatorii, în detrimentul cetățenilor (Video)

Protest USR pentru aer curat: Ministerul Mediului pare că apără poluatorii, în detrimentul cetățenilor (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai mulți membri ai USR, în frunte cu senatorul Dragoș Popescu, au protestat luni, în clădirea Parlamentului, față de ”atitudinea de neînțeles” a Ministerului Mediului și lipsa de reacție a ministrului Tanczos Barna, în fața poluării masive semnalate în marile orașe.

Protestul a fost organizat după ce mai multe organizații civice, dar și fostul șef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu au postat imagini incredibile din București, Craiova și Cluj, unde indicatorii calității aerului au arătat cifre alarmante.

Iată câteva dintre aceste imagini terifiante:

Erupția "vulcanului" Bolintin a luat prin surprindere autoritățile cu toate că existau semne clare privind activitatea...

Publicată de Octavian Berceanu pe Sâmbătă, 19 februarie 2022

In Craiova poluarea ucide. Calitatea aerului este din ce in ce mai slabă, cu fiecare ora!

Publicată de Octavian Berceanu pe Duminică, 20 februarie 2022

Deși poluarea aerului e la cotele „rău” și „foarte rău”, Ministerul Mediului dă vina pe vremea de afară.

ADVERTISING

Senatorul de Dâmbovița Dragos Popescu spune că protestul USR organizat azi  în Parlament a plecat de la ”letargia generală” care a cuprins Ministerul Mediului pe problema poluării.

Luni am protestat împreună cu colegii mei față de atitudinea de neînțeles a Ministerului Mediului față de inițiativele...

Publicată de Dragoş Popescu pe Luni, 21 februarie 2022

”În momentul de față avem depuse PATRU inițiative legislative care ar rezolva o mare parte din problemele privind poluarea: arderile ilegale de deșeuri și corecta monitorizare a poluării, transparentizarea datelor și identificarea surselor de poluare.

ADVERTISING

Una dintre inițiative este blocată în Camera Deputaților de UDMR.

Pentru două avem avize negative de la MMAP: deși adresează parte din cele 6 infringementuri privind calitatea aerului, cele două inițiative au puncte de vedere negative de la Ministerul Mediului!”, se arată într-o postare pe Facebook.

USR acuză Ministerul Mediului că refuză:

  • ”să accepte că avem de-a face cu poluare agresivă în București și în orașele mari și cu activități industriale, ale României.
  • să accepte că există arderi ilegale de deșeuri, deși suntem pe teren și filmăm aceste arderi.
  • să creadă că poluarea are efecte devastatoare asupra sănătății populației, deși  studiile arată că mor 29.000 de români prematur, anual, din cauza poluării.
  • să monitorizeze și să informeze populația, deși CE ne amenință cu amenzi și suntem singura țară din UE care nu transmite date in timp real. Iar acum se pune și împotriva unei legislații care ar aduce îndreptarea acestor situații.”
ADVERTISING

În aceste condiții, USR cere următoarele:

  • Arderea deșeurilor să devină infracțiune
  • Garda de mediu să fie susținută și să poată măsura în teren poluarea
  • Monitorizare îmbunătățită și date transparente privind poluarea
  • Informarea corectă a cetățenilor pentru că vrem să știm ce aer respirăm
  • Cazier de mediu pentru a avea informatii clare asupra surselor poluării și încălcării legislației de mediu

”Inițiativele sunt în Senat în comisii și sunt susținute de mulți colegi și cetățeni, calitatea aerului fiind un subiect ce ține de sănătate publică și de drepturile omului!

Ne îngrijorează atitudinea Ministerului Mediului, care pare că apără mai degrabă poluatorii, care ard deșeuri pe bani mulți, în detrimentul interesului cetățenilor și sănătății acestora. Îi cerem ministrului Tanczos Barna să-și reevalueze punctele de vedere asupra inițiativelor și oamenii din subordine, care e clar că nu au soluții, ci interese”, se arată în încheierea postării.

Publicată de Dragoş Popescu pe Luni, 21 februarie 2022

C.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇