Fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a semnalat faptul că un fum gros se află deasupra pistelor de pe Aeroportul Otopeni, considerând că acesta provine de la arderea unor deşeuri. Garda de Mediu a transmis însă că în zona respectivă se aflau mai multe persoane care făceau un grătar. În replică, Berceanu susţine că este ofensatoare prestaţia Gărzii de Mediu, calificând răspunsul drept „miştocar”.
“Exact pe linia pistelor de pe aeroportul Otopeni, fumul gros şi negru se ridică ca semn distinctiv al arderilor de deşeuri. Am sunat la 112, se vor deplasa pompierii, exerciţiu pe care-l face această instituţie zilnic, în Ilfov. Celelalte instituţii par paralizate! Oare ce impresie au piloţii şi turiştii străini care vin în România?”, a anunţat Octavian Berceanu, într-o postare pe Facebook, preluată de News.ro.
Garda de Mediu a reacţionat pe aceeași rețea de socializare, precizând că fumul provine... de la un grătar.
“Până la această oră avem un singur incendiu raportat către ISU, în zona Ştefăneşti (Autostrada A3), zonă în care au fost identificate trei autoturisme staţionate, ai căror proprietari făceau... un grătar”, a transmis Garda de Mediu.
În replică, Octavian Berceanu a revenit cu o altă postare prin care consideră ofensatoare prestaţia Gărzii de Mediu.
“Garda zice că fumul care deranjează aterizarea avioanelor vine de la un grătar. Domnule ministru Tanczos Barna, apreciez munca pe care o faceţi la MMAP. Şi recunosc deschis că e cea mai bună prestaţie pe care am văzut-o până acum în istoria MMAP. Totuşi, cred că e ofensatoare pentru cetăţeni, cel puţin, prestaţia GNM.
În cel mai ”miştocar” mod GNM răspunde că un fum, degajat ca urmare a arderii maselor plastice, care poate fi observat de la kilometri şi care se întinde pe alţi câţiva kilometri, provine de la un grătar. Este vorba de o ardere pe care am sesizat-o la 112 din teren şi pe care am şi postat-o pe pagina FB.
Calitatea de <<fum de grătar>> o puteţi evalua personal. Cred că au sesizat-o piloţii şi turiştii care au aterizat pe Aeroportul Otopeni timp de 40 de minute”, a mai punctat Octavian Berceanu.
„Suntem în mijlocul unei crize ecologice”
Oamenii politici se laudă în discursuri populiste cu “frumusețile patriei”, dar când cuvintele goale sunt date la o parte, rămân gropile de gunoi, importul de deșeuri și arderile ilegale, toate controlate de o mafie care a aruncat țara într-o profundă criză ecologică. În cadrul unui interviu acordat SpotMedia.ro, Octavian Berceanu a explicat amploarea acestui feomen, dând exemplu Bucureștiul și împrejurimile.
Iată câteva declarații din interviu, pe care îl puteți citi integral AICI:
- “Acest angrenaj de crimă organizată favorizează anumiţi oameni politici și oameni de afaceri.”
- “Dacă punem în ecuație volumul deșeurilor autohtone, dar și cele importate, toate operațiunile…, vorbim de sute de milioane de euro”.
- “În comuna Chiajna, Poliția Locală păzește un depozit ilegal de gunoi în care s-au descărcat până acum peste 50.000 de camioane de deșeuri.”
- “Din 1.000 de infracțiuni legate de poluare și deșeuri, dacă sunt descoperite 100, iar 0,6 se termină cu condamnarea infractorului.”
- “Popești Leordeni, comună aflată în zona metropolitană, are un depozit de gunoi de un milion de metri cubi. Efectiv un munte de deșeuri pe care autoritățile nu l-au văzut.”