Lucrări ilegale au distrus un dig de pe malul stâng al râului Tisa (Foto)

Lucrări ilegale au distrus un dig de pe malul stâng al râului Tisa (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe lucrări ilegale de terasamente au distrus un dig de pe malul stâng al râului Tisa, din Sighetu Marmației, potrivit Ministerului Mediului.

Reprezentanții Ministerului Mediului au spus, joi seara, că lucrări ilegale de terasamente au distrus un dig de pe malul stâng al râului Tisa, din Sighetu Marmației.

Echipele de teren de la Apele Române au constat, joi, că, pe o lungime de 70 de metri liniari, au fost executate lucrări de terasamente neautorizate care au dus la distrugerea digului de apărare de pe malul stâng al râului Tisa din Sighetu Marmației.

ADVERTISING

„În urma apelării serviciului de urgență 112, precum și a verificărilor efectuate la fața locului, politiștii de la Serviciul Criminalistic au deschis un dosar penal”, spun cei de la Ministerul Mediului.

Digul de apărare al orașului Sighetu Marmației are o lungime de 4,86 de km și a fost construit 1964.

Situația va fi prezentată în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, iar Apele Române Someș-Tisa va demara, în regim de urgență, lucrările de refacere a continuității liniei de apărare a orașului, urmând să recupereze costurile după finalizarea procedurilor juridice.

ADVERTISING

Cei de la Ministerul Mediului atrag atenția că, în cazul unor inundații, astfel de activități ilegale pot genera pagube semnificative ale obiectivelor socio-economice, nu doar pe râul Tisa, ci pe toate sectoarele apărate de diguri.

????⛔️Lucrări ilegale de terasamente au distrus un dig de pe malul stâng al râului Tisa din Sighetu Marmației În cursul...

Publicată de Ministerul Mediului - România pe Joi, 19 august 2021

Citește și alte știri din categoria Mediu:

ADVERTISING

Iată și articolele zilei pe Spotmedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇