Nemulțumit că fata de 14 ani cu care întreținea relații sexuale a început să îl refuze, a fotografiat-o și filmat-o în ipostaze indecente și apoi a șantajat-o. Era primar atunci și primar este și astăzi, după ce oamenii l-au ales și instanța i-a validat noul mandat.
Între timp, a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare, cu suspendare, pentru pornografie infantilă.
Sunt aceste fapte nu doar acceptate social în România, ci și o dovadă de putere, validată de societate?
Au locuitorii din Șotrile, acolo unde se petrece povestea, compasul moral defect sau admit că morala nu are ce căuta în economia votului, ci doar adecvarea tehnică la funcție?
Altfel spus, primarul își face treaba exemplar, nu conteză ce face în viața privată.
În fond, acest paradox al omului care își exercită admirabil funcția, cu toate că este o lichea în registrul uman, sau, din contra, e om bun în viața profesională și lichea în profesie, e unul vechi. Vasili Grossman a scris despre el, în Panta Rhei: ce te faci, scrie acolo Grossman, cu torționarul care își face meseria desăvârșit, iar seara când ajunge acasă ascultă muzică bună și îi citește copilului o poveste, ca orice tată prezent în viața copilului său?
Autorii uneia dintre lucrările de referință despre corupție (Ray Fisman, Miriam A. Golden - Corruption, Oxford University Press) argumentează că acolo unde comportamentul social este unul corupt nu este vorba despre un compas moral defect al oamenilor, ci mai degrabă despre un echilibru al așteptărilor sociale.
Dacă te aștepți ca majoritatea din jurul tău să aprobe corupția, atunci o vei aproba și tu, cu cea mai mare probabilitate. Din contra, acolo unde comportamentul imoral este taxat de ceilalți, probabilitatea ca tu să îl aprobi scade spre zero.
Autorii dau un exemplu, pe care l-am mai citat, care se referă chiar la România.
Cineva din Chile - o țară cu venituri medii, dar cu nivel de corupție mic - care încearcă să mituiască un medic, pentru a obține mai multă atenție de la el sau un tratament mai bun, se expune pe sine oprobriului, ridiculizării și poate chiar unei pedepse de câteva luni de închisoare. Cineva din România care nu dă mită atunci când merge la medic riscă să rămână fără îngrijire medicală.
Acolo unde corupția e ceva comun, indivizii nu văd altă opțiune decât aceea de a participa la corupție. Invers, acolo unde corupția nu e ceva obișnuit, indivizii care oferă mită sunt expuși.
Într-un fel, corupția este pe modelul unei predispoziții sociale care ți se pune în brațe atunci când te naști în România, și nu în Chile, dar asta nu înseamnă că tu te poți extrage și nu poți alege în afara cutumelor majoritare.
Regulile sunt fentate, spun autorii, nu pentru că oamenii sunt imorali, ci pentru că pur și simplu acesta e cel mai bun scenariu pe care li-l pune la dispoziție statul.
În cazul de față, oamenii au ales potrivit unui scenariu care spune că faptele – act sexual cu o fată de 14 ani, șantajul și realizarea de materiale de pornografie infantilă – nu deservesc funcției publice, care nu este percepută ca fiind incompatibilă cu morala.
De altfel, instanța le-a dat dreptate, validând nu doar noul mandat al primarului, ci și cultura socială în care imoralitatea, coruptibilitatea și, mai sus, condamnarea penală nu te împiedică să ocupi o funcție publică. Instanța nu și-a motivat încă decizia, care rămâne definitivă.
Dar ce a fost mai întâi, acceptarea socială a imoralității (până la penal) a celui care ocupă o funcție publică sau legile vulnerabile, care lasă portițe către putere și funcții celor care comit astfel de fapte, sunt prinși și chiar condamnați penal?
Ray Fisman și Miriam A. Golden, autorii lucrării despre corupție, înclină spre cea de-a doua variantă: e nevoie de norme, de legi și sisteme riguroase de pedepse și sancțiuni, pentru a înclina echilibrul așteptărilor sociale înspre alegeri morale, cu cea mai mare probabilitate.
Deși condamnat (cu suspendare), Bogdan Davidescu a putut candida nestingherit, drepturile politice i-au rămas intacte. Va fi primarul localității în care trăiește și fata care avea 13 - 14 ani, potrivit dosarului, atunci când a întreținut relații sexuale cu ea, ceea ce, psihologic, echivalează cu un nou abuz, iar social, cu o legitimare a faptelor.