Interdicție la Rabla pentru electrocasnice pentru cei care au blocat programul: „Și-au bătut joc!”

Interdicție la Rabla pentru electrocasnice pentru cei care au blocat programul: „Și-au bătut joc!”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că programul „Rabla pentru electrocasnice” va fi regândit, iar cei care au solicitat vouchere şi nu le-au folosit vor primi interdicţie.

„Lucrurile se vor schimba, pentru că noi am introdus o interdicţie de a mai participa pentru acelaşi tip de aparatura electrocasnică la următoarea sesiune. Acest lucru îi va descuraja pe cei care se înscriu, dar nu folosesc voucherul respectiv. (…) Se poate extinde fără nicio problemă.

Până la urmă anul viitor, dacă continuăm programul, putem să spunem că cei care au blocat programul şi practic şi-au bătut joc de posibilitatea de a beneficia de un asemenea sprijin financiar din partea statului să nu mai aibă dreptul să participe”, a declarat Tanczos Barna în emisiunea "Banii, azi" de la TVR INFO.

ADVERTISING

Ministrul Mediului a mai explicat faptul că valoarea voucherelor ar putea fi majorată, ţinând cont că produsele eficiente energetic sunt din ce în ce mai scumpe.

Programul ar putea fi modificat după o analiză detaliată, iar unele categorii vor fi eliminate.

„Anul viitor cu siguranţă va trebui să reanalizăm şi condiţiile de piaţă, pentru că într-un an de zile se schimbă foarte multe lucruri. Există posibilitatea creşterii valorii. (...) Putem analiza şi eficienţa pe fiecare componentă, privind aspiratoarele sau aparatele de aer condiţionat, acolo unde nu există un interes mare putem să luăm aceeaşi decizie pe care am luat-o în cazul televizoarelor, de a scoate anumite echipamente electrocasnice din program şi să ne focusăm pe ce prezintă un interes şi au un efect mare asupra facturilor (la energie, n. red.)”, a mai anunţat ministrul Mediului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇